sâmbătă, 30 ianuarie 2010

O mai ţineţi minte pe Plăcintă? ANI da

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
28 Ian 2010

Biroul de Investigatii
 
Plăcintă a divorţat. A doua oară. De un soţ mai în vîrstă, suedez, parcă. Sesizînd oportunitatea, ANI (Agenţia Naţională de Integritate) a luat-o pe Plăcintă, acum rămasă singură, la un flirt cu serioase intenţii penale.

Cică lu’ ANI i-a plăcut cum minte femeia politică din Plăcintă şi tocmai de aia intenţionează să-şi legalizeze legătura cu ea, la Parchet. Noi le urăm succes şi nu putem decît să ne bucurăm că ce observam AICI, cu ocazia investirii Plăcintei, dar şi AICI, iată, s-a întîmplat.

Senatorul Petre Daea a făcut şefă o aia, pe care el cu drag o aia

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Ian 2010

Alexandru Cautis
 
 
Este senator PSD, este preşedinte al Comisiei de Agricultură din Senat, a fost ministrul Agriculturii şi este rudă cu Dana Năstase. Ordinea în care am enumerat aceste funcţii pe care le are Petre Daea nu este, desigur, şi ordinea importanţei lor. Una peste alta, este un om potent în statul român. Şi mai are o calitate. E generos cu oamenii care îl tratează cu căldură. Iată o situaţie grăitoare, dacă nu chiar gemătoare: potenţa domnului senator, preşedinte al Comisiei de Agricultură, a dat peste căldura parfumată a duduiei Camelia Luchian, mai tînără cu vreo treij’ de primăveri decît tomnaticul în cauză.
Din această întîlnire (spun la singular, dar au fost probabil muuuulteee astfel de întîlniri) a rezultat rezolvarea unei probleme de stat. Problema era că la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) trebuia pus un vicepreşedinte. S-a apelat la matematica romantică, clasele V-VIII, şi s-a rezolvat problema, conform axiomei P+C=F (unde P este Potenţa lui Petre, C e căldura Cameliei şi F este funcţia). Chiar dacă nu ai fost olimpic la matematică, mă bazez pe rezultatele tale deosebite în materie de amor, scumpe cititor, şi îmi închipui că ai intuit deja că duduia Camelia (C) a ajuns vicepreşedintă la ANPA (F) împinsă de forţa P. Am putea spune că e un caz de nepotism, avînd în vedere diferenţa de vîrstă dintre cei doi. Dar ca să respectăm totuşi gradul relaţiei, îl vom numi, simplu, amantism.




Pînă aici, recunosc, nu e nimic spectaculos, nepotism combinat cu amantism se practică dintotdeauna, poate de cînd a apărut cea mai veche meserie din lume. Ceea ce-l face un caz special este altceva. Ceva ce nu s-a scris niciodată, în nici o poezie de dragoste, aş îndrăzni a spune. Soţia domnului P., Elena Daea, a povestit dedesubturile sau mai bine zis desuurile numirii tinerei Camelii ca şefă, într-o scrisoare oficială adresată conducerii ANPA, cu menţiunea că, de va fi nevoie, i se va adresa însuşi ministrului Agriculturii, lui Mihail Dumitru, care trebuie să ştie cum s-au dat poziţii-cheie în ministeriale. Pe mine m-a impresionat scrisoarea-denunţ a doamnei Daea. În speranţa că şi vouă o să vă placă, o puteţi citi AICI. Eu chiar cred că doamna Daea este o femeie cu adevărat deosebită. Cîte femei ar fi în stare să meargă pînă la ministru ca să-şi mărturisească dragostea rănită? Domnule Daea, fiţi cavaler şi cereţi-vă scuze soţiei, tot printr-o scrisoare, dusă de un mesager. Eu l-aş vedea pe premierul Boc în postura de mesager, ca să fiţi sigur că vă iartă.

Alistar, angajat ilegal la stat timp de 5 ani

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
28 Ian 2010

Biroul de Investigatii
 
Atletul anticorupţiei fără nici un Dumnezeu (ne referim aici la Victoraş Alistar, executivul de la Transparency România) s-a mai pricopsit cu o speţă în Justiţie. După devastatoarele succese penale înregistrate de Victoraş în parteneriat cu ANI (Agenţia Naţională de Integritate), alistarul revine acum pe marile ecrane ale instanţelor de judecată cu un proces nou-nouţ. Unul pe care i l-a intentat Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Instituţie la care atletul nostru a lucrat nişte ani, înainte să devină vocea aurită a oengismului militant, căptuşit cu sute de milioane de lei lunar. Mă rog, vorba vine că a lucrat, că alistarul nu a lucrat.
Nu, nici măcar nu s-a făcut că lucrează, pur şi simplu a frecat-o la alte job-uri oengiste. Mai precis, Victoraş s-a suspendat din funcţia de la ANFP, timp de cinci ani. CINCI ANI! Mai nasol, însă, este că documentele pe baza cărora sportivul banului gros făcut pe vrăjeală neguvernamentală de doi lei s-a suspendat sînt puţin… false. După cum am zis AICI.




Şi nu numai că am zis noi, dar acum o zice şi ANFP, chiar în instanţă. Printr-o cerere de chemare în judecată a lui Alistar (înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti), Agenţia Funcţionarilor Publici cere ca ordinele de suspendare ale lui Victoraş să fie anulate de instanţă. Şi, pe cale de consecinţă, cinci ani de vechime din cartea de muncă să fie anulaţi, aceştia fiind, cel mult, ani de frecat biblia cu ilustraţii porcoase a oengismului găunos, nicidecum ani de muncă. Să şi cităm puţin din cererea ANFP, ca să ne lămurim cam ce părere are Agenţia Funcţionarilor despre fostul ei angajat frecangiu: “Avînd în vedere temeiul de lege al suspendării din funcţia publică a dlui. Alistar Teodor Victor, respectiv pentru desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, raportat la constatările, referitoare la statutul juridic al Asociaţiei Române pentru Transparenţă, rezultă că ordinele de suspendare şi de prelungire a suspendării raporturilor de serviciu ale dlui. Alistar Teodor Victor, au la baza motivării o prezentare iniţială a unei stări de fapt circumscrisă temeiului legal invocat – care ulterior s-a dovedit a fi o EROARE de fapt ce afectează legalitatea acestora, faptele reţinute de instituţie, ca temei faptic al emiterii acestora, dovedindu-se a fi eronate, cu alte cuvinte ILEGALITATEA LOR DERIVĂ DIN CONDUITA CULPABILĂ A BENEFICIARULUI ACESTORA, RESPECTIV DL. ALISTAR TEODOR VICTOR, şi nu instituţiei noastre”.



P.S. Ce credeţi că face alistarul acum, deşi are vreo două dosare penale şi un proces pe rol? Nu, nu s-a dus în Congo, nu s-a apucat de vîndut la chioşc, nu-l doare nimic, nici măcar degetul mic al conştiinţei. Nu, victoraşul este ditamai expertul angajat de CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) să evalueze magistraţi români. Amănunte despre măgărie, numai aici, în curînd.

Geoană nu a declarat cîştigurile "dragostei lui"

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
29 Ian 2010

Biroul de Investigatii
 
În cele din urmă, Geoană s-a făcut de tot de c***t: nici măcar nu e în stare să fure. Aşa că, deşi e ditamai şeful Senatului, îl întreţine nevasta (o ştiţi, “Mihaela, dragostea mea!”). Cel puţin asta înţelegem noi din dosarul Agenţiei Naţionale de Integritate, care arată că Mihaela Geoană a cîştigat mai mult decît a declarat Mircea.




Şi tot ea, Mihaela, a încercat o lovitură imobiliară de zile mari, la sfîrşitul lui 2005, prin cumpărarea la subpreţ a 17 parcele de teren de la vărul ei, Octavian Barba. Bisnis nedeclarat de Mircea, fireşte, că altfel nu am mai vorbi despre asta.
În al treilea rînd, nici casa pe care Geoană şi-o construieşte de vreo trei ani nu a scăpat de control. Şi a reieşit că există nişte hîrtii prin contracte, pe acolo, la fel de solide juridic ca un bilet de tramvai de pe jos. Despre asta v-am povestit şi noi, pe larg, AICI.




P.S. Să mai zicem că v-am zis? V-am zis AICI. Ba chiar v-am avertizat că nu s-a precupeţit nici un efort ca Mirciulică să scape (citeşte AICI).

P.P.S. Îi mulţumim Evenimentului zilei că a participat la scrierea acestui text, prin aceea că i-a permis colegului nostru Cătălin Prisacariu să publice un articol despre bisnisurile imobiliare ale lui Geoană. Din care articol ne-am inspirat. A, să nu uităm: articolul cu pricina a fost publicat în februarie 2006, cînd colegul abia numit lucra la Evenimentul zilei.

marți, 26 ianuarie 2010

Nicolăescu nu a declarat donaţii de 174.200 RON

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
26 Ian 2010

Biroul de Investigatii
 
În campania electorală la parlamentare, din 2008, contabilul Nicolăescu se ocupa de sănătatea financiară a PNL, în loc să mai prescrie nişte antibiotice moca la pensionari. Mai precis, în patru luni la finalul lui 2008, Eugen, micu’ de el, a rulat prin conturile personale 174.200 RON (adică ceva mai mult de 40.000 de euro). Pentru interese de campanie, desigur.




Nasol, însă, este că nu a şi declarat acel rulaj de leuţi noi şi buni. Aşa de nasol că l-a prins ANI (Agenţia Naţională de Integritate) din urmă şi, mai ceva decît un contabil profesionist, i-a luat banii şi i-a pus, frumos, pe teancuri, într-un dosar.
Detaliile tehnice ale chestiunii, mai jos, în comunicatul ANI. Unde veţi observa, desigur, că inspectorii de integritate i-ai deschis dosar fostului ministru al Sănătăţii după ce au citit un TEXT la noi în revistă.

Vile de 12.000.000 euro pentru grădiniţe

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
26 Ian 2010

Biroul de Investigatii
 
În perioada iulie – decembrie 2008, pe finalul mandatului Tăriceanu 2, liberalul Andrei Chiliman a spart nu mai puţin de 12 milioane de euro ca să cumpere sedii pentru patru grădiniţe, un centru social şi o clădire în care să fie mutată Poliţia Comunitară a sectorului 1. Normal, banii au fost plătiţi din bugetul Primăriei, la încheierea tranzacţiilor. Nu are sens să vă întrebaţi dacă a fost organizată vreo licitaţie sau măcar vreo selecţie de oferte. Nu, Chiliman a dat banu’ direct proprietarilor. Oficial, procedura de cumpărare a fost prin “negociere directă”.



Uitaţi cuvîntul “negociere” din fraza de mai sus, reţineţi doar “directă”.
Pentru că aşa e şi relaţia primarului de la 1 cu mai toţi cei de la care a cumpărat imobilele: directă. Şi profitabilă. Cît de profitabilă şi, mai ales, pentru cine, numai în Academia Caţavencu de miercuri.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

30.000 de lei, pentru că nu a primit pensia la timp

Romania trebuie salvata!
Libertatea.ro
23 Ianuarie 2010 Articol semnat de Catalin Boacna

Incredibil! În timp ce unii pensionari abia au bani să trăiască de pe o zi pe alta, un fost procuror din Iaşi a câştigat în instanţă 30.000 de lei, reprezentând un “bonus” la pensia lunară de 17.000 de lei.
Fostul procuror Gheorghe Şuhan, care este în prezent cel mai bine remunerat pensionar din Iaşi, a câştigat în instanţă şi mai mulţi bani de la stat. Potrivit Ziarului de Iaşi, Şuhan, care acum lucrează ca avocat în Baroul Iaşi, s-a retras din activitate în 2005, cu o pensie de aproape 11.000 de lei. Supărat că nu i-au fost calculate mai multe sporuri, ieşeanul a dat în judecată Casa de Pensii. În 2008, magistraţii i-au dat câştig de cauză, astfel că venitul lui Şuhan a crescut la 16.850 de lei. Pensia s-a mărit însă din momentul deciziei, deşi fostul procuror s-a retras din activitate încă din 2005.
Nemulţumit, Şuhan a chemat din nou în instanţă Casa de Pensii şi a cerut o recalculare. Zilele trecute, magistraţii Tribunalului Iaşi i-au dat câştig de cauză, astfel că la pensia de aproape 17.000 de lei, fostul procuror a mai primit o despăgubire de 30.000 de lei.
Casa de Pensii va respecta decizia judecătorilor ieşeni
Contactaţi de reporterii Libertăţii, reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS) au spus că atâta vreme cât există o sentinţă judecătorească prin care se decide mărirea cuantumului unei pensii speciale, CNPAS trebuie să se conformeze şi să pună în aplicare decizia magistraţilor.

Cum fondurile agricole româneşti îngraşă firme ungureşti

Romania trebuie salvata!

Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010 Alexandru Cristorian


Din toamna anului trecut, la şefia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) se află Melinda Klara Kerekes, membră UDMR, promovată în post de PSD, în 2008. Şi cum nu a ajuns şefă degeaba, Melinda Klara a trecut repede la treabă şi a turnat un contract de două milioane de lei, fără TVA, în conturile firmei Geodata Service Ltd din Budapesta. Acum, normal, veţi zice că e o coincidenţă. Ceea ce chiar e: o coincidenţă fericită. Să vă explicăm şi de ce: APIA are un contract privind serviciile de teledetecţie (un soi de cartografiere din avion a terenurilor agricole) cu Gauss SRL, firma de casă a fostului ministrului Sârbu, în valoare de mai multe milioane de euroi.
Şi pentru că teledetecţia asta trebuia verificată de cineva independent, în 2008 s-a semnat un contract cu Geodata Service Ltd. Pînă aici toate bune şi frumoase, dar mai ales în consens cu ceea ce ne cereau băieţii de la UE să facem, în aşa fel încît să putem beneficia de subvenţiile agricole. Treaba s-a stricat, însă, cînd băieţii de la Gauss au început să cam dea rateuri la teledetecţie, de ajunsese APIA să facă verificările ce intrau în atribuţiile Gauss cu propriii angajaţi şi pe propriii bani. Başca, pînă la urmă, au început să facă plăţile fără să mai aibă rapoartele celor de la Geodata, ungurii care trebuia să verifice ce au făcut băieţii de casă ai fostului ministru Sârbu. Dar chiar şi aşa, în 2009, Gauss, în ciuda tuturor problemelor anterioare, a mai primit un contract, pe semnătura ministrului Sârbu. Normal, cu condiţia să remedieze problemele ivite în contractul precedent. La pachet, Melinda Klara a trecut la o licitaţie subită şi le-a mai dat un contract şi ungurilor de la Geodata, chit că nici ăştia nu-şi făcuseră treaba. Că de aia sîntem aici de două mii de ani, ca să-i românizăm şi pe unguri, la şmenuri, dacă tot îi luăm la guvernare. Ceea ce, pentru UDMR, e valabil în cazul oricărui partid românesc cu care face alianţă.

Prietenul lui Chirieac a donat 48.000 RON la PD-L, dar a încasat 22,8 mil EUR de la stat

Academia Catavencu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010

Alina Moscalu
 
Pe final de 2009, în noiembrie, Ministerul Finanţelor a atribuit un contract cu o valoare cum nu găseşti pe toate drumurile: 22,8 milioane de euro. Banii provin de la Uniunea Europeană şi au ajuns la noi în ţară prin facilitatea Schengen. Destinaţia finală: conturile firmei Mobilis SRL, care-l are ca acţionar majoritar pe Călin Ştefan Cătălin Radu. Acelaşi Călin a donat pentru PD-L suma de 48.000 RON, în campania din 2008. De cele 22,8 milioane de euro, finanţiştii au cumpărat staţii radio de bază şi terminale de abonat pentru STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale).



Cîştigătorul a 22,8 milioane de euro: „Sînt fan Băsescu!“

Firma Mobilis SRL este înfiinţată în 1994 şi reacţionează foarte bine în relaţiile cu instituţiile statului care îşi doresc să comunice eficient şi la un nivel înalt tehnologic.
Acţionarul majoritar, care deţine 60 de procente, Călin Ştefan Cătălin Radu, este un admirator înfocat al marinarului din fruntea ţării. Faptul că a donat bani la PD-L şi a cîştigat cel mai mare contract sponsorizat prin facilitatea Schengen pentru comunicaţii este explicat de Călin foarte raţional: „Ce treabă are PD-L-ul cu treaba asta? Eu recunosc, sînt fan Băsescu!“. Toată admiraţia pedelistă, numai că or să moară de ciudă ceilalţi contribuabili la bugetul portocaliu. Şi asta deoarece va fi imposibil pentru matelot să dea un contract de minimum 20 de milioane de euro pentru toţi cei care au cotizat la partid. Partea pozitivă e că sereleului cu pricina i s-a dublat cifra de afaceri comparativ cu cea din anul anterior. Asta după semnarea contractului pentru STS. Licitaţia, la care s-au înscris şase firme, a fost organizată de către OPCP (Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare) din subordinea Ministerului Finanţelor. Experienţa pe care o are sereleul lui Călin şi-a spus cuvîntul şi omul a cîştigat contractul fără nici o emoţie. Şi cînd spunem „experienţă“, contabilizăm şi celelalte contracte cu statul: unităţi militare, CFR Marfă, direcţii generale ale Finanţelor Publice răspîndite prin ţară. Contractele menţionate sînt modeste (de ordinul sutelor de mii de RON) în comparaţie cu cel semnat în noiembrie. De remarcat este şi faptul că relaţia pe care Mobilis o are cu unităţile militare este întreţinută de fostul auditor intern al Ministerului Apărării, Eusebiu Vreme, în prezent unul dintre administratorii societăţii.






Bogdan Chirieac, sponsorul PD-L şi frăţia în afaceri



Experienţa în afaceri pe care o are patronul de la Mobilis poate fi confirmată şi de distinsul Bogdan Chirieac, cel despre care Călin spune: „Este fratele meu!“. Pînă anul trecut, jurnalistul (care în timpul liber se ocupă de şantaje colorate lingvistic) şi fericitul donator portocaliu au deţinut Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii (CSR). Chirieac era reprezentat de propria mamă, iar Călin de către soacră. Deh, femeile comunicau pe aceeaşi frecvenţă, evident. În 2009, CSR şi-a burduşit buzunarele cu un contract în valoare de şase milioane de euro. Banii provin tot din fonduri europene, iar contractul a fost atribuit de MAI (Ministerul Administraţiei şi Internelor). Între timp, cei doi au ieşit din acţionariatul CSR şi au băgat la înaintare o firmă elveţiană despre care nu a auzit nimeni, dar care prezintă încredere şi cîştigă licitaţii în România, pe merit, evident. În septembrie, anul trecut, v-am povestit cum imaculaţii elveţieni au cîştigat de la SRI (Serviciul Român de Informaţii) un contract în valoare de trei milioane RON. Şi ca să nu li se strice frăţia după ce au renunţat la CSR, cei doi au înfiinţat o firmă nou-nouţă: 3A Unic Business SRL. Deocamdată, firma nu a produs mare lucru. „A fost invenţia domnului Bogdan Chirieac, să facem bani din imobiliare“, a zis Călin. „În p*la mea“, cum ar zice Chirieac.

joi, 21 ianuarie 2010

"Rusinica": Topul absentilor din Parlament

Romania trebuie salvata!
21 Ianuarie 2010 16:46:41
Autor: Alexandra Lia Grindean - 9am.ro


Senatorii si deputatii PDL aflati la primul mandat conduc clasamentul celor mai activi alesi, in timp ce topul absentilor este deschis de liderul deputatilor PSD Viorel Hrebenciuc, dar si liderul UDMR Marko Bela, potrivit unui raport realizat de Institutul de Politici Publice.




Raportul de monitorizare a activitatii parlamentare in sesiunea septembrie-decembrie 2009, dat publicitatii joi de IPP, cuprinde un clasament al prezentei parlamentarilor la lucrarile in plen, realizat luand in calcul exclusiv voturile finale electronice date in plenul fiecarei Camere.



Topul absentilor din Parlament



■1. Vioarel Hrebenciuc - PSD (0% prezenta);



■2. Dan Pasat - minoritati (0% prezenta);



■3. Theodor Paleologu - PDL (0% prezenta);



■4. Nini Sapunaru - PNL (0% prezenta);



■5. Nicolae Stan - PDL (0% prezenta);



Cei mai activi deputati



Potrivit IPP, la Camera Deputatilor se inregistreaza o premiera: noua deputati au inregistrat o prezenta de 100% la voturile finale: Adrian Badulescu (PDL), Gheorghe Ciobanu (PDL), Marius Dugulescu (PDL), Erdei Istvan (UDMR), Ovidiu Gant (minoritati), Mircea Grosaru (minoritati), Ciprian Luca (PSD-PC), Serban Mustea (PDL) si Iuliu Nosa (PSD-PC).



IPP precizeaza ca membrii Guvernului sunt scutiti de drept de participarea la sedintele de plen, dar remarca faptul ca, fata de alte sesiuni, unii dintre ministrii-deputati au participat la sedinte. Institutul mai subliniaza faptul ca "fruntasii" din monitorizarile anterioare au fost inlocuiti de parlamentari aflati in general la primul mandat., transmite NewsIn.



In privinta Senatului, IPP apreciaza ca situatia prezentei la lucrarile de plen este mai putin satisfacatoare. "La Senat, lucrurile nu stau asa de bine. Doar 20% senatori au fost prezenti la 60% dintre voturi", a precizat reprezentantul IPP Raluca Mihai.

Topul absentilor din Senat

■1. Mihai Stanisoara - PDL (0% prezenta);



■2. Sorina Placinta - PDL (0% prezenta);

■3. Vasile Blaga - PDL (0% prezenta);



■4. Radu Berceanu - PDL (0% prezenta);



■5. Ion Ghise - PNL (0% prezenta);



■6. Marko Bela - UDMR (1% prezenta);
Cei mai activi senatori

Astfel, pe primele locuri se afla Vasile Constantin (PDL), cu o prezenta de 78% la voturile finale din Senat, la egalitate cu Ion Ruset (PDL), urmat de Gheorghe David (PDL) cu 77%, Liviu Pasca (PNL) cu 75% si Sorin Lazar (73%). IPP subliniaza ca, si in cazul senatorilor, cei mai prezenti sunt cei aflati la primul mandat.
Institutul a analizat si activitatea celor doi senatori care au candidat la functia de sef al statului, aratand ca liberalul Crin Antonescu a reusit sa participe la 3% din sedinte, iar social-democratul Mircea Geoana la 7%

L-am învăţat mente pe Calimente

Romania trebuie salvata!
21 Ian 2010

Alexandru Cristorian
 
 
Prin 2009, rubrica “Ţară, ţară, vrem făptaşi!” l-a avut ca invitat de deputatul liberal Mihăiţă Calimente, din Arad. Care omisese să-şi declare nişte firme şi asocierea cu nişte biznişmenari italieni. Ulterior, Agenţia Naţională de Integritate l-a luat la bani mărunţi pe alesul liberal şi a constatat că "declaraţia de avere aferentă anului fiscal 2008 este incompletă".




Mai exact, Calimente a declarat un cont bancar de 35.000 de lei, deşi acesta era de peste 40.000, în timp ce un alt cont de 25.000 de euro - menţionat în declaraţia de avere - nici măcar nu exista. În plus, Mihăiţă Calimente a declarat că a deschis un cont în valoare de 122.249 RON, bani ce ar fi provenit din recuperarea unui debit de la o persoană fizică, deşi în contul respectiv se aflau sub 2.000 de lei. Mai apoi, Calimente a declarat venituri de 36.000 de lei din activităţi de avocatură, sume ce nu au putut fi dovedite cu acte, şi a declarat venituri de 53.000 de lei din indemnizaţia de parlamentar cînd acestea au fost, în fapt, de peste 63.000 de lei.

Ca urmare a acestor constatări, băieţii de la Agenţia Naţională de Integritate au sesizat Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvîrşirea de către deputatul Calimente a infracţiunii de fals în declaraţii şi evaziune fiscală. Deci, se poate.

marți, 19 ianuarie 2010

România a cheltuit degeaba 60 de milioane de lei pe gripa porcină

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010 Alina Moscalu

Pînă în momentul în care citiţi voi acest text, România a plătit peste 70 de milioane de lei noi ca să se apere de gripa porcină. Din banii ăştia, 85% puteau fi bine-mersi economisiţi sau cheltuiţi pe altceva. Din următoarele simple motive: pînă acum nu s-au administrat nici 10% din antiviralele cumpărate şi cu greu s-au folosit 5% din vaccinurile produse. Antivirale pentru 90.000 de pacienţi, nici 7.000 de bolnavi Defalcat, cele peste 70 de milioane RON au fost cheltuite aşa: s-au cumpărat antivirale în valoare de 22,5 milioane RON, s-au produs zece milioane de doze de vaccin (la Institutul „Cantacuzino“) în valoare de 42 de milioane RON, alte aproape zece milioane de lei noi s-au dus pe patru milioane de măşti de protecţie şi 25.000 de litri de dezinfectant.
Toate cheltuielile astea s-au făcut după ce, în iunie 2009, OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a anunţat trecerea la faza 6 (şase) de alertă pandemică în ceea ce priveşte răspîndirea cazurilor de gripă A/H1N1. Care va să zică, îmbolnăvirea cu gripă porcină în masă era inevitabilă. Dar să vedem cît de inevitabilă era: pe 25 mai 2009, a fost înregistrat primul caz de gripă porcină în România. În aceeaşi zi, Ministerul Sănătăţii (MS) era pe baricade, pregătit de lupta cea grea şi nemiloasă cu gripa porcină, şi semna două atribuiri de contracte prin negociere fără anunţ de participare. Astfel, 22,5 milioane RON au fost plătite pentru achiziţia de Oseltamivir, respectiv Zanamivir. Cele două medicamente antivirale produse de SC Roche România SRL, respectiv SC GlaxoSmithKline (GSK) SRL, sînt antivirale pentru tratarea celor care se îmbolnăvesc de gripă porcină. Au fost achiziţionate 450.000 de doze care ajung pentru tratarea a 90.000 de români. Pînă la ora cînd a plecat acest articol la tipar, au fost semnalate 6.597 de îmbolnăviri. Aşa că mai e nevoie de voluntari, nu vă sfiiţi, dragi români, trebuie să vă mai îmbolnăviţi de 12 ori mai mulţi decît pînă acum ca să folosim tot stocul de antivirale. Zece milioane de vaccinuri, jumătate de milion de vaccinaţi Culmea culmilor pandemiei, MS a mai încercat puţin marea cu unghia de la degetul mic: în octombrie 2009, era planificată achiziţia a încă 1,3 milioane de doze din antiviralele menţionate, pentru care fuseseră alocate peste 72 de milioane RON. Adică se prevedea că vor exista ÎNCĂ 260.000 de pacienţi. Achiziţia nu a mai fost finalizată (din fericire), Institutul „Cantacuzino“ reuşind să iasă pe piaţă cu vaccinul miraculos. Dar oamenii de bine din Sănătate au încercat. Nici nu e de mirare: trei membri ai Comitetului Naţional de Vaccinologie au încasat bani de la GSK, pentru diverse activităţi prestate. Iar GSK este, oricum, abonată la contractele de la Sănătate. Cît despre vaccinare, cît mai puţină informaţie, să nu ne ia cu dureri de cap. Pe 5 ianuarie, a murit actorul Toni Tecuceanu, suspect de gripă porcină, iar în săptămîna următoare s-au vaccinat 300.000 de persoane. În total, vaccinaţi cu acte în regulă sînt 500.000 de români. Cam asta este strategia ministerului care se ocupă de sănătatea populaţiei. Pînă la epuizarea stocului de zece milioane de doze nu mai sînt decît 9,5 milioane de braţe de înţepat.

Romsilva doarme lemn cînd e vorba să-l sancţioneze pe pădurarul lui Oprişan

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Ian 2010 Alexandru Cristorian


În vremuri de criză, pînă şi veştile circulă mai greu. Altfel s-ar fi auzit şi în Focşani că PSD nu mai e la guvernare. Şi mai ales s-ar fi dus vestea pînă la urechile fostului secretar de stat în Ministerul Agriculturii, şef peste păduri, Gicu Duţă. Pentru că, deşi omul a fost retras din funcţie înainte chiar ca PSD să părăsească Guvernul şi să piardă Geoană alegerile, încă ocupă un loc călduţ, ba chiar fierbinte, de şef al Ocolului Silvic Focşani. Şi nici n-ar fi atît de grav că un pe-sedist e încă şef în vremuri pedeliste, dar omul ocupă postul într-un mod cam ilegal.
Adică este proprietar peste vreo 300 de hectare de pădure, pe care le tot exploatează din greu, că doar politica asta nu se face aşa, pe gratis. Or, conducerea Romsilva a cam omis că în chiar statutul personalului silvic se zice, negru pe alb, la articolul 40, că „(1) Personalului silvic aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu îi este interzis să execute lucrări sau să desfăşoare activităţi care contravin regimului silvic“ şi „(3) Calitatea de personal silvic angajat al unei unităţi silvice care administrează fond forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurenţială sau cu care sînt stabilite relaţii contractuale“. Cu alte cuvinte, pe Duţă nu l-a afectat nici carnetul de pesedist şi nici măcar un regulament al instituţiei unde activează ca şef. Culmea, omul a fost scos din Guvern tot pentru o măgărie: a vrut să pună mîna cu japca pe 1.500 de hectare de pădure, printr-un sumar proces de achiziţie a unor drepturi litigioase şmenuite. Dacă, deci, după trei măgării cît o casă de munte, din bîrne, cineva acolo la Romsilva încă stă de lemn Tănase şi-l creditează pe Duţă cu funcţie de şef, trebuie că omul ori e mare specialist (în tras ţepe lungi, din lemn bine fasonat), ori are o proptea şi mai lungă, de esenţă tare, din pădurea plină de uscături a politicii. Pe care e încrustat numele lui Marian Oprişan.

Şobolanilor de la metrou le place numai Brînza pedelistă

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencudin 16 Dec 2009 Alexandru Cristorian

De n-ar fi fost alegerile pentru preşedinte, William Brînză ar fi rămas în memoria noastră ca un accident politico-onomastic. Aşa, a devenit un accident politico-onomastic telenovelistic, dar unul eficient, avînd în vedere cîte voturi i-a adus lui Băsescu din Spania şi Italia (pe care le reprezintă ca deputat ales într-un colegiu din diaspora). Şi cum frate, frate, da’ Brînza pedelistă-i pe bani (ca şi voturile), William s-a descurcat şi la făcut bani, şi la adunat voturi, şi la ţinut aproape de fraţii pedelişti. O situaţie de politică subterană, fără îndoială, exemplificată cel mai bine de ultimul contract încheiat de Metrorex.
Ei, nu vă mai faceţi că nu ştiţi (mai ales voi, bucureştenii care mergeţi cu metroul): în iulie curent v-am spus că Metrorex a decis să arunce un milion de lei în conturile SC Alrod Consult SRL (firmă deţinută de Nouvell Investments Corp, din Delaware, Newmark, Statele Unite, societate aflată în proprietatea lui Brînză). Pentru deratizare. Fără vreo licitaţie publică, ci doar printr-o sumară negociere directă. Că, sanchi, era o situaţie de extremă urgenţă: există şobolani în subteranele metroului. Păi, nu? Acum, în prag de sărbători, chiar de Moş Nicolae (mă rog, cu o întîrziere de două zile, pe 8 decembrie), surpriză: Metrorex mai semnează un contract pentru servicii de dezinfecţie şi deratizare, tot prin negociere directă şi tot cu firma lui Brînză. Suma, o nimica toată: 1.755.783 RON fără TVA. Cînd te gîndeşti că Metrorex e condus de un pedelist (Gheorghe Udrişte), te întrebi: da’ cîtă Brînză consumă şobolanii ăia, dom’le? Păi, cîtă e nevoie în campanie şi după, normal. Mai ales după, că nici campaniile nu-s ieftine. De data asta, motivul pentru care nu s-a făcut licitaţie este că bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex a fost adoptat cu întîrziere şi nu mai era timp pentru organizarea unei licitaţii. Dacă nu vă convine, faceţi contestaţie la Curtea Constituţională.

Revoluţionarii-fantomă produc o gaură de 400 de milioane de euro în buget

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010 Alexandru Cristorian

Posesorii de carnet de „luptător remarcat în cadrul revoluţiei din decembrie 1989“ beneficiază de o pensie reparatorie de 1,1 salarii medii pe economie, dacă au venituri sub salariul mediu brut pe economie (conform Legii 431/2004). Nu mai puţin de 17.000 de persoane deţin un astfel de carnet şi alte mii aşteaptă să primească certificatele de revoluţionar. Majoritatea acestora urmează să încaseze, retroactiv, pensia reparatorie calculată începînd cu intrarea în vigoare a legii. În total, e vorba de aproximativ 400 de milioane de euro, care vor zbura din buget spre conturile revoluţionarilor. Cu toate că cea mai mare parte dintre aceştia au certificate emise la normă.
Singura soluţie, înc-o retribuţie În cazul în care mai există persoane care se îndoiesc de faptul că în decembrie 1989, în România, a avut loc o revoluţie, le transmitem tradiţionalul „ciocu’ mic“. Pentru că, din bugetul de stat, o întreagă armată de revoluţionari primeşte bani – o pensie reparatorie plătită lunar, în valoare de 1,1 salarii medii pe economie. Asta pe lîngă celelalte beneficii, cum ar fi terenuri gratuite, spaţii comerciale gratuite, transport public gratuit, reduceri de taxe şi impozite ori vacanţe şi tratamente, tot gratuite. Povestea acestei armate de revoluţionari începe între anii 1990 şi 1992, cînd, ca urmare a înfiinţării Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, trei mii de persoane primesc acte prin care li se atestă calitatea de luptător pentru victoria revoluţiei. Tot atunci se stabilesc şi primele drepturi de care beneficiază acestea – reduceri de taxe sau împroprietăriri cu terenuri. Atunci iau fiinţă şi asociaţiile de revoluţionari, 12 înfiinţate în 1990 şi alte 24 în următorii doi ani. Cum se duc 400 de milioane de euro pe revoluţionari În acest moment, fiecare revoluţionar dintre cei 17.000 cu certificate preschimbate primeşte lunar 1.800 de lei dacă are un venit lunar sub cel mediu pe economie. Cum revoluţionarul aflat în situaţia descrisă mai sus are de primit, de fapt, 1.800 de lei lunar retroactiv pe ultimii cinci ani (de la data la care a fost promulgată legea care prevede acordarea acestei sume), suma totală e mult mai mare. Practic, dacă fiecare dintre cei 17.000 de revoluţionari ar avea venitul lunar sub salariul mediu pe economie, bugetul ar trebui să plătească, retroactiv, aproape 450 de milioane de euro. Conform surselor noastre însă, numai 90% din cei 17.000 de revoluţionari cu certificate preschimbate au acest drept, astfel că suma care ar trebui plătită acestora este de cam 400 de milioane de euro.După ce, timp de patru ani, eliberarea de certificate de revoluţionar a fost sistată, în 1996 se ia decizia acordării de certificate revoluţionarilor din Sibiu. Şi asta pentru simplul motiv că nimeni din judeţ nu beneficiase de vreo recunoaştere a acestei calităţi. Această decizie s-a dovedit a fi un precedent ce a condus la eliberarea a peste 7.000 de astfel de certificate în toată ţara, multe dintre ele fiind iniţial certificate de „participant“, transformate ulterior în certificate de „luptător“. Puţini au fost, mulţi au rămas Prin 2004, existau 26-27 de mii de revoluţionari. Cam mult, s-au gîndit nişte băieţi de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) şi din Parlament, în frunte cu Emilian Cutean, fostul deputat şi secretar de stat pe probleme de revoluţionari. Astfel, a apărut o nouă lege, 341/2004, care îşi propunea să facă puţină curăţenie în rîndul miilor de revoluţionari. Mai ales că cea mai mare parte deveniseră revoluţionari la mai bine de zece ani de la revoluţie, cînd s-au prins că e bine să beneficiezi de toate avantajele oferite de acest statut. Astfel, după ce ani de zile s-au tot eliberat certificate, s-a decis că acestea trebuie preschimbate, iar preschimbarea să se facă, pentru fiecare caz în parte, în baza unor dovezi irefutabile. În plus, noua lege prevedea preschimbarea dosarelor de revoluţionar obţinute pînă în 1997. Adică să rămînă cu carnet doar revoluţionarii adevăraţi, iar aceştia să primească, în plus faţă de beneficiile precedente, şi o pensie repatorie de 1,1 salarii medii pe economie. Numai că tentaţia acestor bani, previzibil, a făcut ca numărul revoluţionarilor să crească.Campaniile electorale au născut noi revoluţionari După ce, în ’92 şi ’96, în pragul campaniilor electorale, au fost eliberate ceva mai bine de 10.000 de certificate de revoluţionar, în anul de graţie 2000, la mai bine de zece ani de la evenimentele din ’89, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor întocmeşte o listă cu nu mai puţin de 17.000 de noi revoluţionari. Pe care o trimite Administraţiei Prezidenţiale pentru a fi publicată în decret prezidenţial, cu toate că numai 7.000 dintre revoluţionari primiseră avizul Comisiei Parlamentare (cerut de lege). După ce, în primă fază, se cere o verificare a listei, ea este, totuşi, publicată, în urma presiunilor SSPR, dar şi ale campaniei electorale ce bătea la uşă. Şi iată cum, după un deceniu, numărul total al revoluţionarionarilor trece brusc de 27.000. În plus, decretul prezidenţial semnat în 2000 este urmat de o serie de erate transmise de SSPR către Monitorul Oficial, prin care sînt modificate sau adăugate noi nume listei de revoluţionari. În 2004, alt an electoral, apare Legea 341. Al cărei scop este să separe falşii revoluţionari de cei adevăraţi. Conform legii, urmau să fie preschimbate toate certificatele de revoluţionar, iar prin acest proces urmau să fie acceptate doar certificatele obţinute pînă în 1997. Timp de patru ani s-au tot verificat dosare. Aşa s-a ajuns la un total de aproape 11.000 de dosare validate, alte peste 5.000 fiind reţinute spre verificare. În anul 2009, încă un an electoral, au trecut de SSPR alte 6.000 de dosare, în aşteptare fiind încă peste 7.000. Cu alte cuvinte, noua lege mai degrabă a validat armate de fantome ale revoluţiei: din cele aproximativ 10.000 de dosare, eliberate pînă în 1997, ne-am trezit în anul 2010 cu 17.000 de dosare. Plus încă nişte mii care aşteaptă verdictul. Ce înseamnă, de fapt, „revoluţionar“ Oficial, participarea la revoluţia din decembrie 1989 este statuată prin mai multe titluri: „Erou martir“ – titlu acordat celor decedaţi în 1989 sau care au decedat ca urmare a participării la evenimentele din decembrie 1989; „Luptător pentru victoria revoluţiei“ – titlu cu trei categorii: „Luptător rănit“, „Luptător reţinut“ şi „Luptător remarcat“; „Participant la victoria revoluţiei“ – titlu onorific. Primele două categorii beneficiază, conform legii, de mai multe drepturi, începînd cu gratuităţi şi scutiri de taxe, pînă la terenuri şi acea pensie reparatorie. Normal şi deloc firesc, cea mai mare parte a revoluţionarilor fac parte din categoria luptătorilor remarcaţi şi, în consecinţă, beneficiază de drepturile materiale. Cu toate că mare parte dintre certificatele de luptător, preschimbate, au fost cîndva simple certificate de participant, onorifice, fiind deja celebru modul în care, în perioada în care Bebe Ivanovici se ocupa de destinele SSPR, certificatele se eliberau pe bandă rulantă. În plus, titlul de „Luptător remarcat“ nu presupune o simplă participare la evenimentele din decembrie 1989. Ci asumarea conştientă a unor riscuri ce l-ar fi transformat pe respectivul luptător, în cazul în care revoluţia ar fi eşuat, în viitoare victimă a repercusiunilor regimului comunist. Cei mai mulţi posesori de astfel de carnete, însă, nu au demonstrat, cu dovezi, asumarea acestor riscuri.Unde-i lege, nu-i tocmeală, da’ e loc de interpretare Cum s-a ajuns în situaţia asta? Păi, destul de simplu: prin interpretarea greşită a legii. În primul rînd, pentru că este mai mult decît evident că nu s-a respectat anul eliberării certificatelor în momentul preschimbării, de unde şi un număr mai mare acum decît cel din 1997. Mai apoi, cele peste 6.000 de certificate eliberate în 2009, conform raportului prezentat de senatorul liberal Raymond Luca, preşedintele Comisiei pentru revoluţionari din Parlament, nu poartă semnătura secretarului de stat din fruntea SSPR (cum ar trebui, conform legii), postul fiind de multă vreme vacant, iar instituţia condusă de un secretar general. Mai apoi, validarea finală a acestor certificate ar trebui făcută prin decret prezidenţial. Or, Traian Băsescu nu a emis un astfel de decret. Iar Ion Iliescu, în finalul mandatului din 2004, a emis un decret ce cuprindea doar în jur de 1.500 de revoluţionari. Şi uite aşa, în 2010 plătim retroactiv sute de milioane sub formă de pensii reparatorii pentru o sumedenie de revoluţionari făcuţi la normă şi fără respectarea legilor. O revoluţie făcută cu vedete politice În cazul în care vă întrebaţi cum de s-a ajuns ca Parlamentul să emită astfel de legi care acordă beneficii şi plăţi reparatorii revoluţionarilor ori de ce există un interes atît de scăzut în rezolvarea problemei numărului de revoluţionari şi curăţării acestui sistem de falsuri şi certificate tipărite la normă, e bine să ştiţi că o sumedenie de revoluţionari se află chiar în forul legislativ ori sînt foşti parlamentari. Printre ei se regăsesc nume precum Vasile Blaga, Radu Berceanu, Ion Vasile, Alexandru Sassu, Sorin Frunzăverde, Mircea Miclea sau Daniela Buruiană. De asemenea, printre revoluţionarii cu ştaif se regăsesc şi Helmuth Duckadam, Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, Adrian Tărăcilă, fiul fostului ministru Doru Ioan Tărăcilă, sau Ionel Haşotti, fratele senatorului liberal Puiu Haşotti. Conform site-ului portalulrevolutiei.ro, multe dintre „vedetele“ revoluţionarilor au beneficiat deja de terenuri în zone bune, scutiri de impozite sau spaţii comerciale.

Ţeapă RCA cu sprijin de la Parlament (II)

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010

Alexandru Cautis
 
Săptămîna trecută, v-am povestit cum Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), arondată Parlamentului, a scăzut toate obligaţiile de plată ale societăţilor de asigurări. Şi, cu toate astea, tarifele RCA au crescut enorm. Se vede treaba că în loc să-i protejeze pe clienţii care-şi fac asigurarea obligatorie, că asta-i menirea legală a CSA, Comisia face hatîruri cu nemiluita societăţilor de asigurări. Din calculele noastre, cadoul făcut acestor societăţi e de peste 10.000.000 de euro.




Dar nu e tot, avem altele şi mai groase. Şefa CSA este Angela Toncescu, am mai pomenit-o cu altă ocazie, cînd v-am prezentat ce prime de mii de euro şi-a acordat singură de-a lungul unui an.
Madama a intrat la şefia comisiei în iunie 2006. La o lună de la numirea ei, societatea de asigurări Ar. (nu-i dăm numele ca să nu-i facem reclamă) a intrat în procedură de redresare financiară prin administrare specială, care e penultimul pas dinaintea falimentului. Pe 28.11.2006, prin Ordinul CSA 113133, s-a stabilit că societăţile care sînt într-o astfel de situaţie nu pot elibera poliţe RCA.




Pe 21.12.2006, CSA revine cu un alt ordin, nr. 113138, care aduce o modificare: pot face asigurări de răspundere civilă auto şi acele societăţi aflate în redresare financiară, cu condiţia să îşi reasigure sumele 100% la altă societate. Adicătelea, dacă dă faliment, clienţii ei să beneficieze de despăgubiri din partea reasiguratorului.



Însă din raportul pe 2007 al CSA rezultă că societatea Ar. a încasat peste 74.000.000 RON din contracte de RCA, dar la capitolul reasigurări n-o găsim decît cu vreo 15.000.000 RON. Ce rezultă de aici? Că dacă respectiva societate dădea faliment, clienţii care au încheiat poliţe RCA la ea aveau, de fapt, în torpedou nişte hîrtii fără valoare. Asta cu sprijinul CSA şi cu ştiinţa CSA, fiindcă şi ordinele care au permis manevra, şi raportul de final de an au fost făcute de comisia respectivă. Din ce motive personale nu a sesizat preşedinta Toncescu abuzul acesta, vă spunem în numărul viitor.

marți, 12 ianuarie 2010

Tarifele RCA, ţeapă mare la nivel naţional

Romania trebuie salvata!
10 Ian 2010

Alexandru Cautis
 
Fraţi şoferi, puneţi mîna pe leviere, cricuri, pompe şi haideţi la răscoală! Preţurile la RCA sînt în mod abuziv mărite, ca să facă firmele de asigurări conturile babane.




În curînd veţi putea citi aici sau în ediţia tipărită a Academiei Caţavencu despre această ţeapă dată la nivel naţional. Dacă veţi simţi furnicături în palmă, suiţi-vă în maşină şi alăturaţi-vă nouă. Vă vom spune exact unde ne vedem ca să-i înjurăm cu claxonele pe cei vinovaţi şi să cerem micşorarea tarifelor RCA.

Elena Udrea este foarte bogată în datorii

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Ian 2010

La începutul lui 2009, declaraţia de avere a Elenei Udrea înregistra o datorie de 3.287.000 de euro către BRD – Groupe Société Générale. Datoria, conform acestei declaraţii de avere, era scadentă în 2009. Din ianuarie pînă în iunie s-a întîmplat ceva neplăcut în acest capitol din viaţa Elenei Udrea. În declaraţia de avere din 10 iunie 2009, datoriile Elenei Udrea ajunseseră la următoarele cifre: 3.297.000 de euro către BRD (cu 10.000 de euro mai mult) şi 200.000 de lei (lei noi, desigur) către persoana fizică Dinu Pescariu.


În aceste condiţii, era vital pentru Elena Udrea să ajungă, din nou, ministru. Şi nu orice fel de ministru, ci ministru al unui minister, pe cît posibil, bănos. Nou-creatul Minister al Dezvoltării şi Turismului ar trebui să fie pe gustul declaraţiei de avere a Elenei Udrea. Noroc cu Geoană, că a fost suficient de prostănac încît să piardă alegerile, altfel nu prea vedem pe unde ar fi scos Udrea cămaşa şi sutienul în faţa creditorilor.