Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010
Alexandru CristorianPosesorii de carnet de „luptător remarcat în cadrul revoluţiei din decembrie 1989“ beneficiază de o pensie reparatorie de 1,1 salarii medii pe economie, dacă au
venituri sub
salariul mediu brut pe economie (conform Legii 431/2004). Nu mai puţin de 17.000 de persoane deţin un astfel de carnet şi alte mii aşteaptă să primească certificatele de revoluţionar. Majoritatea acestora urmează să încaseze, retroactiv, pensia reparatorie calculată începînd cu intrarea în vigoare a legii. În total, e vorba de aproximativ 400 de milioane de euro, care vor zbura din buget spre conturile revoluţionarilor. Cu toate că cea mai mare parte dintre aceştia au certificate emise la normă.
Singura soluţie, înc-o retribuţie În cazul în care mai există persoane care se îndoiesc de faptul că în decembrie 1989, în România, a avut loc o revoluţie, le transmitem tradiţionalul „ciocu’ mic“. Pentru că, din bugetul de stat, o întreagă armată de revoluţionari primeşte bani – o pensie reparatorie plătită lunar, în valoare de 1,1 salarii medii pe economie. Asta pe lîngă celelalte beneficii, cum ar fi terenuri gratuite, spaţii comerciale gratuite, transport public gratuit, reduceri de taxe şi impozite ori vacanţe şi tratamente, tot gratuite. Povestea acestei armate de revoluţionari începe între anii 1990 şi 1992, cînd, ca urmare a înfiinţării Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, trei mii de persoane primesc acte prin care li se atestă calitatea de luptător pentru victoria revoluţiei. Tot atunci se stabilesc şi primele drepturi de care beneficiază acestea – reduceri de taxe sau împroprietăriri cu terenuri. Atunci iau fiinţă şi asociaţiile de revoluţionari, 12 înfiinţate în 1990 şi alte 24 în următorii doi ani. Cum se duc 400 de milioane de euro pe revoluţionari În acest moment, fiecare revoluţionar dintre cei 17.000 cu certificate preschimbate primeşte lunar 1.800 de lei dacă are un venit lunar sub cel mediu pe economie. Cum revoluţionarul aflat în situaţia descrisă mai sus are de primit, de fapt, 1.800 de lei lunar retroactiv pe ultimii cinci ani (de la data la care a fost promulgată legea care prevede acordarea acestei sume), suma totală e mult mai mare. Practic, dacă fiecare dintre cei 17.000 de revoluţionari ar avea venitul lunar sub salariul mediu pe economie, bugetul ar trebui să plătească, retroactiv, aproape 450 de milioane de euro. Conform surselor noastre însă, numai 90% din cei 17.000 de revoluţionari cu certificate preschimbate au acest drept, astfel că suma care ar trebui plătită acestora este de cam 400 de milioane de euro.După ce, timp de patru ani, eliberarea de certificate de revoluţionar a fost sistată, în 1996 se ia decizia acordării de certificate revoluţionarilor din Sibiu. Şi asta pentru simplul motiv că nimeni din judeţ nu beneficiase de vreo recunoaştere a acestei calităţi. Această decizie s-a dovedit a fi un precedent ce a condus la eliberarea a peste 7.000 de astfel de certificate în toată ţara, multe dintre ele fiind iniţial certificate de „participant“, transformate ulterior în certificate de „luptător“. Puţini au fost, mulţi au rămas Prin 2004, existau 26-27 de mii de revoluţionari. Cam mult, s-au gîndit nişte băieţi de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) şi din Parlament, în frunte cu Emilian Cutean, fostul deputat şi secretar de stat pe probleme de revoluţionari. Astfel, a apărut o nouă lege, 341/2004, care îşi propunea să facă puţină curăţenie în rîndul miilor de revoluţionari. Mai ales că cea mai mare parte deveniseră revoluţionari la mai bine de zece ani de la revoluţie, cînd s-au prins că e bine să beneficiezi de toate avantajele oferite de acest statut. Astfel, după ce ani de zile s-au tot eliberat certificate, s-a decis că acestea trebuie preschimbate, iar preschimbarea să se facă, pentru fiecare caz în parte, în baza unor dovezi irefutabile. În plus, noua lege prevedea preschimbarea dosarelor de revoluţionar obţinute pînă în 1997. Adică să rămînă cu carnet doar revoluţionarii adevăraţi, iar aceştia să primească, în plus faţă de beneficiile precedente, şi o pensie repatorie de 1,1 salarii medii pe economie. Numai că tentaţia acestor bani, previzibil, a făcut ca numărul revoluţionarilor să crească.Campaniile electorale au născut noi revoluţionari După ce, în ’92 şi ’96, în pragul campaniilor electorale, au fost eliberate ceva mai bine de 10.000 de certificate de revoluţionar, în anul de graţie 2000, la mai bine de zece ani de la evenimentele din ’89, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor întocmeşte o listă cu nu mai puţin de 17.000 de noi revoluţionari. Pe care o trimite Administraţiei Prezidenţiale pentru a fi publicată în decret prezidenţial, cu toate că numai 7.000 dintre revoluţionari primiseră avizul Comisiei Parlamentare (cerut de lege). După ce, în primă fază, se cere o verificare a listei, ea este, totuşi, publicată, în urma presiunilor SSPR, dar şi ale campaniei electorale ce bătea la uşă. Şi iată cum, după un deceniu, numărul total al revoluţionarionarilor trece brusc de 27.000. În plus, decretul prezidenţial semnat în 2000 este urmat de o serie de erate transmise de SSPR către Monitorul Oficial, prin care sînt modificate sau adăugate noi nume listei de revoluţionari. În 2004, alt an electoral, apare Legea 341. Al cărei scop este să separe falşii revoluţionari de cei adevăraţi. Conform legii, urmau să fie preschimbate toate certificatele de revoluţionar, iar prin acest proces urmau să fie acceptate doar certificatele obţinute pînă în 1997. Timp de patru ani s-au tot verificat dosare. Aşa s-a ajuns la un total de aproape 11.000 de dosare validate, alte peste 5.000 fiind reţinute spre verificare. În anul 2009, încă un an electoral, au trecut de SSPR alte 6.000 de dosare, în aşteptare fiind încă peste 7.000. Cu alte cuvinte, noua lege mai degrabă a validat armate de fantome ale revoluţiei: din cele aproximativ 10.000 de dosare, eliberate pînă în 1997, ne-am trezit în anul 2010 cu 17.000 de dosare. Plus încă nişte mii care aşteaptă verdictul. Ce înseamnă, de fapt, „revoluţionar“ Oficial, participarea la revoluţia din decembrie 1989 este statuată prin mai multe titluri: „Erou martir“ – titlu acordat celor decedaţi în 1989 sau care au decedat ca urmare a participării la evenimentele din decembrie 1989; „Luptător pentru victoria revoluţiei“ – titlu cu trei categorii: „Luptător rănit“, „Luptător reţinut“ şi „Luptător remarcat“; „Participant la victoria revoluţiei“ – titlu onorific. Primele două categorii beneficiază, conform legii, de mai multe drepturi, începînd cu gratuităţi şi scutiri de taxe, pînă la terenuri şi acea pensie reparatorie. Normal şi deloc firesc, cea mai mare parte a revoluţionarilor fac parte din categoria luptătorilor remarcaţi şi, în consecinţă, beneficiază de drepturile materiale. Cu toate că mare parte dintre certificatele de luptător, preschimbate, au fost cîndva simple certificate de participant, onorifice, fiind deja celebru modul în care, în perioada în care Bebe Ivanovici se ocupa de destinele SSPR, certificatele se eliberau pe bandă rulantă. În plus, titlul de „Luptător remarcat“ nu presupune o simplă participare la evenimentele din decembrie 1989. Ci asumarea conştientă a unor riscuri ce l-ar fi transformat pe respectivul luptător, în cazul în care revoluţia ar fi eşuat, în viitoare victimă a repercusiunilor regimului comunist. Cei mai mulţi posesori de astfel de carnete, însă, nu au demonstrat, cu dovezi, asumarea acestor riscuri.Unde-i lege, nu-i tocmeală, da’ e loc de interpretare Cum s-a ajuns în situaţia asta? Păi, destul de simplu: prin interpretarea greşită a legii. În primul rînd, pentru că este mai mult decît evident că nu s-a respectat anul eliberării certificatelor în momentul preschimbării, de unde şi un număr mai mare acum decît cel din 1997. Mai apoi, cele peste 6.000 de certificate eliberate în 2009, conform raportului prezentat de senatorul liberal Raymond Luca, preşedintele Comisiei pentru revoluţionari din Parlament, nu poartă semnătura secretarului de stat din fruntea SSPR (cum ar trebui, conform legii), postul fiind de multă vreme vacant, iar instituţia condusă de un secretar general. Mai apoi, validarea finală a acestor certificate ar trebui făcută prin decret prezidenţial. Or, Traian Băsescu nu a emis un astfel de decret. Iar Ion Iliescu, în finalul mandatului din 2004, a emis un decret ce cuprindea doar în jur de 1.500 de revoluţionari. Şi uite aşa, în 2010 plătim retroactiv sute de milioane sub formă de pensii reparatorii pentru o sumedenie de revoluţionari făcuţi la normă şi fără respectarea legilor. O revoluţie făcută cu vedete politice În cazul în care vă întrebaţi cum de s-a ajuns ca Parlamentul să emită astfel de legi care acordă beneficii şi plăţi reparatorii revoluţionarilor ori de ce există un interes atît de scăzut în rezolvarea problemei numărului de revoluţionari şi curăţării acestui sistem de falsuri şi certificate tipărite la normă, e bine să ştiţi că o sumedenie de revoluţionari se află chiar în forul legislativ ori sînt foşti parlamentari. Printre ei se regăsesc nume precum Vasile Blaga, Radu Berceanu, Ion Vasile, Alexandru Sassu, Sorin Frunzăverde, Mircea Miclea sau Daniela Buruiană. De asemenea, printre revoluţionarii cu ştaif se regăsesc şi Helmuth Duckadam, Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, Adrian Tărăcilă, fiul fostului ministru Doru Ioan Tărăcilă, sau Ionel Haşotti, fratele senatorului liberal Puiu Haşotti. Conform site-ului portalulrevolutiei.ro, multe dintre „vedetele“ revoluţionarilor au beneficiat deja de terenuri în zone bune, scutiri de impozite sau spaţii comerciale.
