luni, 7 martie 2011

Circula pe net

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro


Circula pe net
Ei centrează, ei dau cu capul
Băieţii din gaşca Băsescu se "premiază" între ei


Sunt convins că pentru majoritatea românilor numele de Mihail Neamţu nu spune mai nimic. El este directorul ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Preşedintele acestei instituţii este Ioan Stanomir, iar preşedinte al Consiliului ştiinţific este Vladimir Tismăneanu. Cei trei au fost numiţi în funcţie de către premierul Emil Boc în luna martie 2010, tot atunci fiind eliberat din funcţie istoricul Marius Oprea, cel care conducea institutul.

Deşi pe cei trei conducători ai IICCMER îi leagă o pasiune politică comună - admiraţie maximă pentru Traian Băsescu -, teoretic, ei provin din zone diferite: Tismăneau din SUA, Stanomir din mediul universitar, Neamţu din mediul teologic şi publicistic. Toţi trei proclamă, la nivel declarativ, ca drept principii, valorile morale, deontologia şi sunt adepţii curentului "politically correct". În realitate, lucrurile stau cu totul altfel şi nici vorbă de respectarea principiilor de care fac atâta caz.

Patapievici centrează, Stanomir pasează, Neamţu marchează

Despre ce este vorba concret? Institutul Cultural Român condus de Horia-Roman Patapievici, secundat de Mircea Mihăieş, şi ei admiratori fanatici ai lui Traian Băsescu, acordă începând cu anul 2009 trei burse la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington DC, în valoare de 16.836 dolari de persoană. Ei bine, cine credeţi că s-a aflat printre primii trei câştigători ai acestei burse, în 2008, cu plecare în 2009: nimeni altul decât Mihail Neamţu.

Să vedem cine au fost "juraţii" care au decis cine pleacă la Washington? Dincolo de Ocean îl întâlnim în echipa de evaluare a "concursului pentru burse" pe Vladimir Tismăneanu. Dincoace, la Bucureşti, printre cei care au decis cine sunt cei capabili să primească o bursă s-a aflat Ioan Stanomir. Şi uite aşa se închide cercul. Trei mari fani ai lui Traian Băsescu, H.-R. Patapievici (organizator), Vladimir Tismăneanu şi Ion Stanomir (evaluatori) îl premiază cu o bursă mai mult decât frumoasă pe un alt mare fan al lui Traian Băsescu, adică pe Mihail Neamţu. O adevărată colaborare pentru ca banul public să ajungă pe mâini bune. Şi pentru ca dincolo de Ocean să se ştie care sunt adevăratele valori ale României şi pe cine sprijină aceste valori. O colaborare care a fost oficializată în martie 2010, când ultimii trei au obţinut demnităţi ale statului român.

Mihail Neamţu pozează în "victimă a sistemului "

Recent, mai precis pe 7 februarie a.c., Mihail Neamţu a dat dovadă că este un foarte bun actor. El s-a dat în spectacol în faţa figuranţilor care sunt angajaţi pe post de spectatori la emisiunea unui alt mare fan al lui Traian Băsescu, Radu Moraru. Concret, el a pozat în "victimă al sistemului", lăsând să se înţeleagă că la pregătirea pe care o are nu poate ocupa un post în învăţământul superior. Cum a interpretat Neamţu rolul de victimă, şi alte dezvăluiri, aflaţi la următoarea adresă, a unei bloggeriţe foarte atente cu tot ce se petrece pe scena politică.

Pentru conformitate, vă prezentăm un extras de pe site-ul ICR:

REZULTATE 2008

Rezultatele concursului pentru bursele oferite de ICR tinerilor cercetători români în 2009

Membrii comisiei de evaluare, Bucureşti:
Prof. Univ. Dr. Ioan Stanomir
Conf. Univ. Dr. Cătălin Augustin Stoica
Prof. Univ. Dr. Florin Ţurcanu
Conf. Univ. Dr. Marian Zulean

Membrii comisiei de evaluare, Woodrow Wilson International Center for Scholars, SUA:
Christian F. Ostermann, Director, HAPP
Vladimir Tismăneanu, University of Maryland
Mircea Munteanu, Coordinator, Romania Iitiative

Candidaţii declaraţi câştigători:
1. Cristian Mihai Vasile: ianuarie - mai 2009
2. Mihail Neamţu: mai - august 2009
3. Bogdan Lucian Jora: septembrie - decembrie 2009

Accesari: 348

Publicat acum o ora si 57 minute Lucian Gheorghiu