Romania trebuie salvata!
La table, ca nici măcar la fotbal nu mai pot spune ca suntem cineva.
Am vrut sa zic Hai Romania la bagaje și fuga în alta țară!
25% tăieri salariale,
24% TVA,
Coplata!
Mai vreți?
joi, 1 iulie 2010
Aventurile mogulilor buni în ţara fraţilor Băsescu
Romania trebuie salvata!
30 Iun 2010 | Alexandru Cristorian, Cornel Ivanciuc
Catavencu.ro
Mama mitocondrială a deşteptăciunii s-a născut în Caracal. La pieptul ei au supt fraţii P+3, Dan Diaconescu în Direct şi Marius Tucă Show. Cei mai dibaci caracaleni dintre deştepţi sînt fraţii P+3, iar cel mai iscusit P dintre P+3 este GCP, adică George Constantin Păunescu. Fost ofiţer al Securităţii externe, acoperit sub însărcinarea de şef al Biroului economic din Milano al Ambasadei RSR în Italia, după Revoluţie, GCP a pus mîna pe 181.000.000 $ şi 3.000.000.000 lei de la Bancorex, pentru firma Poolgec, fără nici o acoperire. După ce a săpat groapa Bancorex, GCP a pus ochii pe Bankcoop, cumpărînd pachetul majoritar al băncii, cu un credit obţinut de la o bancă din străinătate, călcînd legile în picioare.
El a fost trimis în judecată abia în octombrie 1999, pentru acuzaţia că a folosit în interes personal suma de un milion de dolari, din banii firmei GCP (General Consulting Procurement), anume pentru deplasări în străinătate.
La data la care Parchetul General îl trimitea în judecată, GCP fugise deja în Statele Unite, unde şi-a cumpărat un apartament pe East 39th Street, N.Y., la o stradă distanţă de sediul Consulatului General al României din New York. Apartamentul va deveni sediul săptămînalului Zoom, administrat de o cucoană pe nume Sprînceană, avîndu-l ca acţionar unic pe GCP, ziar difuzat preferenţial în reţeaua Tarom. Revista publică mai multe poze ale lui GCP cu Bill Clinton, pentru acei fraieri care nu ştiu că orice persoană se poate fotografia cu preşedintele Americii, contra unei taxe de 5.000 $. Motivaţia oficială a sustragerii de sub urmărirea penală a lui GCP a fost aceea că omul de afaceri a urmat un „tratament medical din cauza unor multiple suferinţe ce nu pot fi monitorizate şi tratate cu succes în România“. Fuga sa nu este cauzată însă de acest banal dosar de încălcare a Legii societăţilor comerciale, ci pentru celelalte dosare deschise de instanţă, de subminare a economiei naţionale, împreună cu Răzvan Temeşan, fostul preşedinte al Bancorex, de fals şi uz de fals în cazul Dac Air sau de achiziţionare în condiţii ilegale a pachetului majoritar al băncii Bankcoop.
Victoria lui Iliescu şi a PSD din 2000 îi vor restitui statutul de investitor strategic. După întoarcerea sa în ţară, pentru a-şi acoperi urmele, va declara falimentul Bankcoop şi al companiei aviatice Dac Air. Gaura dată statului în afacerea Dac Air-BCR este de 15,6 milioane $. Apoi, tot pentru a-şi şterge urmele, va schimba numele companiei General Consulting and Procurement SRL în Investment Support System SA. În 2007, GCP apare pentru prima dată la TV, alături de preşedintele Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România) şi al ACPR (Asociaţia Confederaţiilor Patronale din România). La scurtă vreme anunţă că intenţionează să construiască un ansamblu de 3.000 de apartamente în Aradul primarului Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Băsescu. Deşi datorează statului român sute de milioane de dolari, practic aproape întreaga sa avere, GCP a devenit unul dintre oamenii preşedintelui Băsescu, căruia i-a pus la dispoziţie postul B1 tv. În atacurile preşedintelui îndreptate împotriva mogulilor din presă numele lui GCP nu a fost pomenit niciodată.
Suit pe cai mari, GCP şi-a permis să pronunţe adagiul: „Am riscat enorm mergînd pe mîna actualului preşedinte, dar am cîştigat şi acum am aprobare să iau totul în domeniul reprezentării patronale, şi în ţară, şi în exterior.“ Ce face GCP în domeniul reprezentării patronale în exterior?
30 Iun 2010 | Alexandru Cristorian, Cornel Ivanciuc
Catavencu.ro
Mama mitocondrială a deşteptăciunii s-a născut în Caracal. La pieptul ei au supt fraţii P+3, Dan Diaconescu în Direct şi Marius Tucă Show. Cei mai dibaci caracaleni dintre deştepţi sînt fraţii P+3, iar cel mai iscusit P dintre P+3 este GCP, adică George Constantin Păunescu. Fost ofiţer al Securităţii externe, acoperit sub însărcinarea de şef al Biroului economic din Milano al Ambasadei RSR în Italia, după Revoluţie, GCP a pus mîna pe 181.000.000 $ şi 3.000.000.000 lei de la Bancorex, pentru firma Poolgec, fără nici o acoperire. După ce a săpat groapa Bancorex, GCP a pus ochii pe Bankcoop, cumpărînd pachetul majoritar al băncii, cu un credit obţinut de la o bancă din străinătate, călcînd legile în picioare.
El a fost trimis în judecată abia în octombrie 1999, pentru acuzaţia că a folosit în interes personal suma de un milion de dolari, din banii firmei GCP (General Consulting Procurement), anume pentru deplasări în străinătate.
La data la care Parchetul General îl trimitea în judecată, GCP fugise deja în Statele Unite, unde şi-a cumpărat un apartament pe East 39th Street, N.Y., la o stradă distanţă de sediul Consulatului General al României din New York. Apartamentul va deveni sediul săptămînalului Zoom, administrat de o cucoană pe nume Sprînceană, avîndu-l ca acţionar unic pe GCP, ziar difuzat preferenţial în reţeaua Tarom. Revista publică mai multe poze ale lui GCP cu Bill Clinton, pentru acei fraieri care nu ştiu că orice persoană se poate fotografia cu preşedintele Americii, contra unei taxe de 5.000 $. Motivaţia oficială a sustragerii de sub urmărirea penală a lui GCP a fost aceea că omul de afaceri a urmat un „tratament medical din cauza unor multiple suferinţe ce nu pot fi monitorizate şi tratate cu succes în România“. Fuga sa nu este cauzată însă de acest banal dosar de încălcare a Legii societăţilor comerciale, ci pentru celelalte dosare deschise de instanţă, de subminare a economiei naţionale, împreună cu Răzvan Temeşan, fostul preşedinte al Bancorex, de fals şi uz de fals în cazul Dac Air sau de achiziţionare în condiţii ilegale a pachetului majoritar al băncii Bankcoop.
Victoria lui Iliescu şi a PSD din 2000 îi vor restitui statutul de investitor strategic. După întoarcerea sa în ţară, pentru a-şi acoperi urmele, va declara falimentul Bankcoop şi al companiei aviatice Dac Air. Gaura dată statului în afacerea Dac Air-BCR este de 15,6 milioane $. Apoi, tot pentru a-şi şterge urmele, va schimba numele companiei General Consulting and Procurement SRL în Investment Support System SA. În 2007, GCP apare pentru prima dată la TV, alături de preşedintele Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România) şi al ACPR (Asociaţia Confederaţiilor Patronale din România). La scurtă vreme anunţă că intenţionează să construiască un ansamblu de 3.000 de apartamente în Aradul primarului Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Băsescu. Deşi datorează statului român sute de milioane de dolari, practic aproape întreaga sa avere, GCP a devenit unul dintre oamenii preşedintelui Băsescu, căruia i-a pus la dispoziţie postul B1 tv. În atacurile preşedintelui îndreptate împotriva mogulilor din presă numele lui GCP nu a fost pomenit niciodată.
Suit pe cai mari, GCP şi-a permis să pronunţe adagiul: „Am riscat enorm mergînd pe mîna actualului preşedinte, dar am cîştigat şi acum am aprobare să iau totul în domeniul reprezentării patronale, şi în ţară, şi în exterior.“ Ce face GCP în domeniul reprezentării patronale în exterior?
Cum se vinde aerul României fraiere? Estul sălbatic al certificatelor de emisii de gaze
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
* Peste 5 miliarde de euro frauda anuală la nivel european
* România, paradis fiscal pentru vânzătorii de aer murdar
* Copil de general vinde aer curat
* Ministrul Economiei şi cel al Mediului ascund identitatea negustorilor de certificate de poluare
* Statul român pierde sute de milioane de euro anual pe mâna băieţilor deştepţi
* Europol, pe urma traficanţilor de aer din România
Lipsa transparenţei şi reglementarea insuficientă a pieţei certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din România aduce prejudicii anuale de sute de milioane de euro statului român, aflat în plină criză a deficitului bugetar. Aceste sume sunt încasate, însă, de aşa-numiţii brokeri de certificate, cunoscuţi şi ca "băieţii deştepţi" din energie, care acţionează ca în Vestul Sălbatic, pe o piaţă voit nereglementată, la adăpost de orice consecinţe juridice, fiscale sau etice.
Unde nu-i lege, e tocmeală
Încă din 2008, tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze a fost o afacere profitabilă pentru un restrâns cerc de norocoşi, cu vechi încrengături cu lumea politică, a serviciilor secrete şi cea a afacerilor cu statul. Nu şi pentru statul român însuşi, care nu a încasat nici un leu din miliardele anuale pe care le-ar fi putut primi din impozitarea acestor tranzacţii.
Directiva europeană nu impune statelor membre cum să-şi reglementeze comercializarea certificatelor de emisii. Cele mai multe ţări, mai pragmatice, le-au asimilat instrumentelor financiare, nepurtătoare de TVA. Drept consecinţă, ele se comercializează în mod transparent şi supravegheat, la bursă. Alte ţări, printre care şi România, au asimilat aceste certificate unor mărfuri, deci purtătoare de TVA. La scurt timp, însă, multe dintre aceste state au sesizat fraude fiscale de mari proporţii, prin cererile de rambursare de TVA ale exportatorilor.
Legea spune că exportul este scutit de TVA, adică cei care au cumpărat la intern certificate, cu plata TVA către furnizor, le vând mai departe în oricare altă ţară UE, şi au dreptul legal să ceară returnarea TVA de la statul de reşedinţă. Conform unor estimări Europol, care anchetează aceste fraude cunoscute sub denumirea de "carusel", în 2009 s-au înregistrat pierderi de peste 5 miliarde de euro numai din rambursarea TVA la nivel european. Pentru a combate astfel de fraude, cele mai multe state fie au redus la 0% cota TVA pentru ceritificatele de emisii, fie au introdus taxarea inversă.
România este unul dintre ultimele bastioane unde frauda carusel este legală, TVA fiind, astăzi, de 24%. Nimeni nu ştie exact ce se întâmplă pe piaţă, cine cui vinde, unde, la ce preţ, cu ce comisioane, în ce condiţii. La colţul străzii, la cârciumă sau, dacă e mai scrupulos, la bursă; legiuitorul nu are nici o pretenţie asupra cadrului în care se încheie tranzacţia. Cum aceste certificate, alocate, reamintim, în mod gratuit de către statul român companiilor poluatoare, nu sunt definite în nici un fel din punct de vedere financiar-contabil, ele nu figurează în activele firmelor, iar vânzarea lor nu cade sub incidenţa OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Adică poluatorii de stat le pot vinde prin încredinţare directă, la orice preţ, chiar şi mult sub preţul de referinţă al burselor naţionale sau internaţionale, pe care, altminteri, le pot accesa şi singuri.
Aerul şi fraierul
Neperturbate de vigilenţa autorităţilor, sute de SRL-uri s-au înfiinţat peste noapte, cu scopul precis de a trage foloase de pe urma comercializării de certificate de emisii. De cele mai multe ori, ele fac un export, încasează TVA şi dispar. Altele, cu o putere de negociere de invidiat, reuşesc să cumpere certificate de la poluatori autohtoni, întâmplător sau nu cu capital de stat, la preţuri ridicol de mici, ajungând şi până la 2 eurocenţi bucata, în condiţiile în care preţul mediu este undeva pe la 15-16 euro pe bucată. Aceste informaţii vin chiar de la jucătorii pe piaţa bursieră, care au fost ofertaţi cu astfel de chilipiruri, dar care au sesizat potenţialul lor fraudulent.
Surprinzător este, însă, că autorităţile de reglementare au încercat de mai multe ori o transparentizare a pieţei, dar s-au lovit, paradoxal, de înşişi reprezentanţii ministerelor de resort. În aprilie 2009, Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM) a emis un aviz prin care certificatele de emisii de gaze erau asimilate valorilor mobiliare. Drept consecinţă, se impunea comercializarea lor numai prin burse de valori. Această clasificare înseamnă combaterea speculei şi a evaziunii fiscale, asigurarea transparenţei şi a echităţii preţurilor, printr-o strictă supraveghere a numărului de certificate tranzacţionate, a vânzătorilor, cumpărătorilor şi intermediarilor, precum şi plata către stat a unei taxe pe tranzacţie.
Dar, mai ales, înseamă eliminarea TVA, şi astfel, a posibilităţii fraudei carusel. Conform unor surse oficiale, la adăpostul anonimatului, această măsură a fost întâmpinată cu puternice reacţii din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cel al Mediului şi Pădurilor, prin secretarii lor de stat, care s-au opus vehement unei astfel de clasificări. La scurt timp, avizul a fost suspendat şi s-a hotărât înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, prin care să se ajungă la "clarificări tehnice" ale înregimentării fiscale a certificatelor de emisii de gaze. Grupul a reuşit performanţa să îngroape toată chestiunea, prin evitarea tuturor întrunirilor de lucru. "Practic, a fost un anti-joc", remarcă oficialii autorităţilor de reglementare.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră fac parte din schema UE de reducere a poluării, conform Protocolului de la Kyoto. România se numără printre cele 141 de state care au ratificat Protocolul de la Kyoto, luându-şi angajamentul de reducere a emisiilor, în perioada 2008-2012, la 92% din nivelul acestora din anul 1989 (reducere cu 8%).
Fiecare stat membru trebuie să decidă câte certificate de emisie pot fi alocate pentru comercializare într-o anumită perioadă de timp şi câte certificate va primi fiecare combinat sau fabrică. Cantitatea atribuită este proprietatea privată a statului român.
România este într-o poziţie avantajoasă, pentru că, după 1989, a închis multe fabrici care erau poluante şi, astfel, poate vinde aceste certificate pentru emisii. Conform ultimului inventar naţional al emisiilor de gaze transmis Comisiei Europene, nivelul din anul 2008 (145 milioane tone CO2 echivalent) este cu circa 38% mai scăzut decât valoarea ţintă medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto în perioada 2008-2012.
În februarie 2010, CNVM a emis un nou aviz, prin care califica certificatele de emisii drept instrumente financiare, dar excepta poluatorii de la tranzacţionarea prin bursă. Poluatorii puteau face schimb de certificate ei între ei, dar, dacă apelau la un mijlocitor, trebuiau să le tranzacţioneze prin bursă. Compania românească KDF Energy, unul dintre SRL-urile cu un volum de tranzacţionare de 10 milioane de certificate, conform propriilor declaraţii, nu a fost de acord cu această calificare.
A dat în judecată CNVM şi a obţinut, în doar 10 zile, suspendarea avizului la Curtea de Apel. Deci, în prezent, nu mai are efecte. În condiţiile în care justiţia română este mereu blamată pentru termenele lungi de judecată, putem considera acest proces un adevărat miracol al împărţirii dreptăţii în România. CNVM ne-a declarat că "va exercita recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării Avizului".
Judecătorul acestei speţe este Victor Hortolomei, cel despre care presa a scris, de curând, că a dat câştig de cauză, la Curtea de Apel, unei companii declarate învinse la licitaţia pentru noul sediu al Bibliotecii Naţionale, pentru că oferea un preţ cu 6 milioane de euro mai mult decât câştigătorul. George Brăiloiu, acţionarul unic al KDF Energy, a declarat că, din punctul său de vedere, "justiţia funcţionează eficient".
Sunt şi jucători pe piaţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră care sunt de acord cu clasificarea lor drept instrumente financiare. Adrian Simionescu, preşedinte al Vienna Investment Trust, o societate de servicii de investiţii financiare autorizată, face apel la o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele BNP Paribas, Michel Pébereau, care afirma că "certificatele vor ajunge să fie considerate instrumente financiare, pentru că ele se comportă ca atare: circulă cu o viteză foarte mare (în secunde de la o ţară la alta), sunt fungibile şi nu necesită dovezi de transport sau de recepţie, ca o marfă obişnuită".
Simionescu apreciază că piaţa din România este "gri, total nereglementată şi netransparentă". El îşi pune speranţa în Comisia Europeană, care lucrează, în prezent, la elaborarea unui regulament (obligatoriu şi universal) care le va clasifica drept instrumente financiare în tot spaţiul UE.
Dar în România acest lucru nu se va întâmpla, probabil, mai devreme de 2012, fiindcă reprezentanţii Guvernului nu par să se grăbească să ia măsuri din proprie iniţiativă. Din contră, se comportă de parcă ar fi acţionari la astfel de SRL-uri, facilitându-le tranzacţii cu potenţial fraudulos, dezastruoase pentru bugetul statului. De altfel, chiar domnul Brăiloiu a ţinut să menţioneze că "avizul CNVM a fost contestat nu numai de către compania noastră, existând autorităţi precum Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei şi cel al Mediului care nu au agreat adoptarea unui astfel de aviz".
Baba-oarba instituţională
În demersul nostru de a afla care este suma exactă a TVA plătită de către stat exportatorilor de certificate de emisii, în raport cu TVA încasată din tranzacţionarea lor, ne-am învârtit până la ameţeală pe întortocheatele căi instituţionale ale autorităţilor abilitate să implementeze schema de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze. Ministerul Finanţelor Publice, prima autoritate contactată, ne-a pasat solicitarea către ANAF. De acolo, am aflat că, întrucât tranzacţionarea de certificate de emisii nu are un cod CAEN desemnat, sumele încasate la buget de pe urma lor nu pot fi urmărite sau calculate. Dar că am putea să încercăm să obţinem lista acestor "firme" de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, care are în atribuţii şi menţinerea unui astfel de registru.
Într-adevăr, Ministerul Mediului administrează Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu efect de seră, care se referă la poluatorii cărora statul le-a alocat iniţial certificatele. Există şi un registru al celor care le comercializează, unde oricine poate solicita să-şi deschidă un cont şi să raporteze periodic dacă a efectuat astfel de tranzacţii. Dar fără nicio obligaţie să declare fiecare tranzacţie în parte şi preţul său aferent, ci doar numărul de certificate de la începutul şi de la sfârşitul perioadei de raportare. Mai mult, există şi opţiunea de confidenţialitate, a cărei utilitate nu ne-a fost explicată.
Ca urmare, în acest registru sunt listaţi nici mai mult, nici mai puţin decât 19 agenţi economici. Printre ei se află SRL-uri remarcabile, precum TEN Transilvania Energy şi AMGAZ din Cluj-Napoca, ambele avându-l acţionar pe Alin Ardelean, fiul fostului şef de la "doi şi un sfert", sau furnizorul de gaz ENEX, tot din Cluj-Napoca, deţinătorul unui contract extrem de profitabil cu Romgaz. Lista mai cuprinde următoarele SRL-uri: Carbon Capital Network, Business Counsulting Parteners, Eco Carbon Consulting, Energyapt SRL, Carbon Energy, Luanchim, Krrus Holdings şi Bipfor Company. Numărul lor total precum şi identitatea acestor societăţi sunt ţinute sub tăinuire de către autorităţi.
Valoarea totală a certificatelor de emisii de carbon care îi revin României este de aproape 2 miliarde de tone de CO2, pentru perioada 2008 - 2012. Cerificatele sunt administrate de Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, administrator al Registrului Naţional de Gaze cu Efect de Seră.
Autorităţile declară că România deţine în prezent un surplus de capacitate de poluare, tradus în aproximativ 350 milioane de certificate de emisii, cu o valoare de până la 2,5 miliarde de euro.
Alocarea certificatelor se face anual, conform schemei întocmite de Ministerul Mediului, companiilor de pe teritoriul României care poluează, conform datelor din 1989. Aşadar, pentru majoritatea acestor companii, certificatele sunt excedentare. Întrucât certificatele de emisii au valoare comercială, ele pot fi folosite ca o sursă excelentă de capital, prin vânzarea lor către companii care au nevoie să polueze mai mult. În România sunt 219 companii poluatoare, cel mai mare poluator fiind ArcelorMittal Galaţi, cu o alocare anuală de 11.335.574 de certificate.
Am vrut să ştim dacă, poate, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri îşi ţine informaţiile mai bine organizate. Răspunsul a fost prompt: "MECMA nu deţine o evidenţă a intermediarilor de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care acţionează în România, neavând atribuţii în acest sens". Şi pentru că Ministerul Economiei, deşi ar fi putut, nu a emis nicio metodologie de aplicare a legii în ceea ce priveşte comercializarea acestor certificate, "operatorii economici pot întreprinde [comercializarea certificatelor de emisii de gaze (n.r.)], conform propriilor evaluări, pe responsabilitatea proprie". Nouă ne sună asta a debandadă totală. Cu alte cuvinte, prinde orbul, scoate-i ochii!
Un simplu calcul arată că, dacă un SRL ar exporta 10 milioane de certificate, la un preţ mediu de 15 euro pe certificat, ar rezulta că a plătit şi i s-a rambursat TVA de către statul român de aproape 30 de milioane de euro, la cota de 19%, şi 36 de milioane de euro, la cota de 24%, cât este în prezent. Din banii contribuabililor. Jucători din piaţă apreciază că pierderea totală pe an ar ajunge, de fapt, la câteva sute bune de milioane de euro, pentru că sunt multe SRL-uri care practică acest carusel cu TVA, care apar şi dispar de pe o zi pe alta, nesupravegheate de autorităţi. Pentru a exporta această "marfă", e nevoie de o simplă conexiune la Internet şi, în câteva secunde, ajunge în partea cealaltă a globului.
Europol, pe urma evazioniştilor de certificate de gaze
Conform unor dezvăluiri ale Europol, în Uniunea Europeană există o reţea ilegală de comercianţi cu astfel de titluri, care profită de diferenţele de reglementare de la o ţară la alta. Infractorii se stabilesc într-un stat membru UE şi îşi deschid un cont la registrul naţional de emisii cu carbon. Apoi cumpără certificate dintr-o altă ţară, ceea ce îi scuteşte de plata TVA. Ulterior, le revând în ţara iniţială, dar cu TVA; această taxă fiind încasată doar de comerciant, nu şi de bugetul statului în cauză. Este clasica fraudă carusel.
Ziarul online belgian EUobserver a informat, la sfârşitul lui mai 2010, despre un raid al autorităţilor britanice la o serie de reşedinţe londoneze, în timpul căruia au capturat 4 persoane suspectate că fac parte din această reţea de crimă organizată, responsabile de o fraudă cu certificate de emisii de 44 milioane de euro. Cantităţi mari de bancnote şi arme au fost găsite în 7 proprietăţi investigate.
În luna decembrie a anului trecut, Europol a emis o atenţionare, conform căreia frauda carusel se ridică la aproape 5 miliarde de euro la nivel european, din returnarea TVA. Mai mult, Europol estimează că aproape 90% din schimburile cu certificate de emisii sunt frauduloase.
Cum România este una dintre ultimele ţări UE, alături de Grecia şi Ungaria, unde certificatele de emisii se tranzacţionează nesupravegheat şi sunt purtătoare de TVA, există o mare probabilitate ca şi ţara noastră să facă obiectul investigaţiei Europol. Poliţia UE ne-a declarat că nu poate nici să ne confirme, nici să ne infirme acest lucru. Însă jucători de pe piaţa din România ne-au confirmat că au fost contactaţi de Europol pentru a afla mai multe informaţii despre SRL-uri româneşti care exportă certificate, inclusiv că le-au solicitat traduceri ale articolelor prin care presa semnala fraude pe această piaţă.
România riscă o grea lovitură de imagine prin faptul că permite pe teritoriul său înflorirea reţelelor internaţionale de infracţiuni cu certificate de emisii de gaze, prin menţinerea unei pieţe gri, care să nu iasă la suprafaţă pentru a nu leza interesele "băieţilor destepţi". Lipsa legislaţiei stricte în domeniul comercializării certificatelor de emisii de gaze face posibilă această scurgere de fonduri de la buget, fără consecinţe penale. Această investigaţie dovedeşte cum statul român plăteşte sume uriaşe din buzunarul contribuabililor, în mod discreţionar, unor companii private, fără nici un beneficiu în interesul public. Mai mult, guvernul îşi sabotează propriile agenţii de reglementare, făcând tot posibilul ca această piaţă să rămână în continuare una insuficient reglementată. În timp ce ţările Uniunii Europene au implementat instrumente juridice care să le aducă sume importante la bugetul de stat, şi aşa decimat de criza financiară, România îşi permite să le arunce, literalmente, în aer.
Publicat acum 10 ore si 37 minute Claudia Ion
Cotidianul.ro
* Peste 5 miliarde de euro frauda anuală la nivel european
* România, paradis fiscal pentru vânzătorii de aer murdar
* Copil de general vinde aer curat
* Ministrul Economiei şi cel al Mediului ascund identitatea negustorilor de certificate de poluare
* Statul român pierde sute de milioane de euro anual pe mâna băieţilor deştepţi
* Europol, pe urma traficanţilor de aer din România
Lipsa transparenţei şi reglementarea insuficientă a pieţei certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din România aduce prejudicii anuale de sute de milioane de euro statului român, aflat în plină criză a deficitului bugetar. Aceste sume sunt încasate, însă, de aşa-numiţii brokeri de certificate, cunoscuţi şi ca "băieţii deştepţi" din energie, care acţionează ca în Vestul Sălbatic, pe o piaţă voit nereglementată, la adăpost de orice consecinţe juridice, fiscale sau etice.
Unde nu-i lege, e tocmeală
Încă din 2008, tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze a fost o afacere profitabilă pentru un restrâns cerc de norocoşi, cu vechi încrengături cu lumea politică, a serviciilor secrete şi cea a afacerilor cu statul. Nu şi pentru statul român însuşi, care nu a încasat nici un leu din miliardele anuale pe care le-ar fi putut primi din impozitarea acestor tranzacţii.
Directiva europeană nu impune statelor membre cum să-şi reglementeze comercializarea certificatelor de emisii. Cele mai multe ţări, mai pragmatice, le-au asimilat instrumentelor financiare, nepurtătoare de TVA. Drept consecinţă, ele se comercializează în mod transparent şi supravegheat, la bursă. Alte ţări, printre care şi România, au asimilat aceste certificate unor mărfuri, deci purtătoare de TVA. La scurt timp, însă, multe dintre aceste state au sesizat fraude fiscale de mari proporţii, prin cererile de rambursare de TVA ale exportatorilor.
Legea spune că exportul este scutit de TVA, adică cei care au cumpărat la intern certificate, cu plata TVA către furnizor, le vând mai departe în oricare altă ţară UE, şi au dreptul legal să ceară returnarea TVA de la statul de reşedinţă. Conform unor estimări Europol, care anchetează aceste fraude cunoscute sub denumirea de "carusel", în 2009 s-au înregistrat pierderi de peste 5 miliarde de euro numai din rambursarea TVA la nivel european. Pentru a combate astfel de fraude, cele mai multe state fie au redus la 0% cota TVA pentru ceritificatele de emisii, fie au introdus taxarea inversă.
România este unul dintre ultimele bastioane unde frauda carusel este legală, TVA fiind, astăzi, de 24%. Nimeni nu ştie exact ce se întâmplă pe piaţă, cine cui vinde, unde, la ce preţ, cu ce comisioane, în ce condiţii. La colţul străzii, la cârciumă sau, dacă e mai scrupulos, la bursă; legiuitorul nu are nici o pretenţie asupra cadrului în care se încheie tranzacţia. Cum aceste certificate, alocate, reamintim, în mod gratuit de către statul român companiilor poluatoare, nu sunt definite în nici un fel din punct de vedere financiar-contabil, ele nu figurează în activele firmelor, iar vânzarea lor nu cade sub incidenţa OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Adică poluatorii de stat le pot vinde prin încredinţare directă, la orice preţ, chiar şi mult sub preţul de referinţă al burselor naţionale sau internaţionale, pe care, altminteri, le pot accesa şi singuri.
Aerul şi fraierul
Neperturbate de vigilenţa autorităţilor, sute de SRL-uri s-au înfiinţat peste noapte, cu scopul precis de a trage foloase de pe urma comercializării de certificate de emisii. De cele mai multe ori, ele fac un export, încasează TVA şi dispar. Altele, cu o putere de negociere de invidiat, reuşesc să cumpere certificate de la poluatori autohtoni, întâmplător sau nu cu capital de stat, la preţuri ridicol de mici, ajungând şi până la 2 eurocenţi bucata, în condiţiile în care preţul mediu este undeva pe la 15-16 euro pe bucată. Aceste informaţii vin chiar de la jucătorii pe piaţa bursieră, care au fost ofertaţi cu astfel de chilipiruri, dar care au sesizat potenţialul lor fraudulent.
Surprinzător este, însă, că autorităţile de reglementare au încercat de mai multe ori o transparentizare a pieţei, dar s-au lovit, paradoxal, de înşişi reprezentanţii ministerelor de resort. În aprilie 2009, Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM) a emis un aviz prin care certificatele de emisii de gaze erau asimilate valorilor mobiliare. Drept consecinţă, se impunea comercializarea lor numai prin burse de valori. Această clasificare înseamnă combaterea speculei şi a evaziunii fiscale, asigurarea transparenţei şi a echităţii preţurilor, printr-o strictă supraveghere a numărului de certificate tranzacţionate, a vânzătorilor, cumpărătorilor şi intermediarilor, precum şi plata către stat a unei taxe pe tranzacţie.
Dar, mai ales, înseamă eliminarea TVA, şi astfel, a posibilităţii fraudei carusel. Conform unor surse oficiale, la adăpostul anonimatului, această măsură a fost întâmpinată cu puternice reacţii din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cel al Mediului şi Pădurilor, prin secretarii lor de stat, care s-au opus vehement unei astfel de clasificări. La scurt timp, avizul a fost suspendat şi s-a hotărât înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, prin care să se ajungă la "clarificări tehnice" ale înregimentării fiscale a certificatelor de emisii de gaze. Grupul a reuşit performanţa să îngroape toată chestiunea, prin evitarea tuturor întrunirilor de lucru. "Practic, a fost un anti-joc", remarcă oficialii autorităţilor de reglementare.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră fac parte din schema UE de reducere a poluării, conform Protocolului de la Kyoto. România se numără printre cele 141 de state care au ratificat Protocolul de la Kyoto, luându-şi angajamentul de reducere a emisiilor, în perioada 2008-2012, la 92% din nivelul acestora din anul 1989 (reducere cu 8%).
Fiecare stat membru trebuie să decidă câte certificate de emisie pot fi alocate pentru comercializare într-o anumită perioadă de timp şi câte certificate va primi fiecare combinat sau fabrică. Cantitatea atribuită este proprietatea privată a statului român.
România este într-o poziţie avantajoasă, pentru că, după 1989, a închis multe fabrici care erau poluante şi, astfel, poate vinde aceste certificate pentru emisii. Conform ultimului inventar naţional al emisiilor de gaze transmis Comisiei Europene, nivelul din anul 2008 (145 milioane tone CO2 echivalent) este cu circa 38% mai scăzut decât valoarea ţintă medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto în perioada 2008-2012.
În februarie 2010, CNVM a emis un nou aviz, prin care califica certificatele de emisii drept instrumente financiare, dar excepta poluatorii de la tranzacţionarea prin bursă. Poluatorii puteau face schimb de certificate ei între ei, dar, dacă apelau la un mijlocitor, trebuiau să le tranzacţioneze prin bursă. Compania românească KDF Energy, unul dintre SRL-urile cu un volum de tranzacţionare de 10 milioane de certificate, conform propriilor declaraţii, nu a fost de acord cu această calificare.
A dat în judecată CNVM şi a obţinut, în doar 10 zile, suspendarea avizului la Curtea de Apel. Deci, în prezent, nu mai are efecte. În condiţiile în care justiţia română este mereu blamată pentru termenele lungi de judecată, putem considera acest proces un adevărat miracol al împărţirii dreptăţii în România. CNVM ne-a declarat că "va exercita recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării Avizului".
Judecătorul acestei speţe este Victor Hortolomei, cel despre care presa a scris, de curând, că a dat câştig de cauză, la Curtea de Apel, unei companii declarate învinse la licitaţia pentru noul sediu al Bibliotecii Naţionale, pentru că oferea un preţ cu 6 milioane de euro mai mult decât câştigătorul. George Brăiloiu, acţionarul unic al KDF Energy, a declarat că, din punctul său de vedere, "justiţia funcţionează eficient".
Sunt şi jucători pe piaţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră care sunt de acord cu clasificarea lor drept instrumente financiare. Adrian Simionescu, preşedinte al Vienna Investment Trust, o societate de servicii de investiţii financiare autorizată, face apel la o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele BNP Paribas, Michel Pébereau, care afirma că "certificatele vor ajunge să fie considerate instrumente financiare, pentru că ele se comportă ca atare: circulă cu o viteză foarte mare (în secunde de la o ţară la alta), sunt fungibile şi nu necesită dovezi de transport sau de recepţie, ca o marfă obişnuită".
Simionescu apreciază că piaţa din România este "gri, total nereglementată şi netransparentă". El îşi pune speranţa în Comisia Europeană, care lucrează, în prezent, la elaborarea unui regulament (obligatoriu şi universal) care le va clasifica drept instrumente financiare în tot spaţiul UE.
Dar în România acest lucru nu se va întâmpla, probabil, mai devreme de 2012, fiindcă reprezentanţii Guvernului nu par să se grăbească să ia măsuri din proprie iniţiativă. Din contră, se comportă de parcă ar fi acţionari la astfel de SRL-uri, facilitându-le tranzacţii cu potenţial fraudulos, dezastruoase pentru bugetul statului. De altfel, chiar domnul Brăiloiu a ţinut să menţioneze că "avizul CNVM a fost contestat nu numai de către compania noastră, existând autorităţi precum Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei şi cel al Mediului care nu au agreat adoptarea unui astfel de aviz".
Baba-oarba instituţională
În demersul nostru de a afla care este suma exactă a TVA plătită de către stat exportatorilor de certificate de emisii, în raport cu TVA încasată din tranzacţionarea lor, ne-am învârtit până la ameţeală pe întortocheatele căi instituţionale ale autorităţilor abilitate să implementeze schema de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze. Ministerul Finanţelor Publice, prima autoritate contactată, ne-a pasat solicitarea către ANAF. De acolo, am aflat că, întrucât tranzacţionarea de certificate de emisii nu are un cod CAEN desemnat, sumele încasate la buget de pe urma lor nu pot fi urmărite sau calculate. Dar că am putea să încercăm să obţinem lista acestor "firme" de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, care are în atribuţii şi menţinerea unui astfel de registru.
Într-adevăr, Ministerul Mediului administrează Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu efect de seră, care se referă la poluatorii cărora statul le-a alocat iniţial certificatele. Există şi un registru al celor care le comercializează, unde oricine poate solicita să-şi deschidă un cont şi să raporteze periodic dacă a efectuat astfel de tranzacţii. Dar fără nicio obligaţie să declare fiecare tranzacţie în parte şi preţul său aferent, ci doar numărul de certificate de la începutul şi de la sfârşitul perioadei de raportare. Mai mult, există şi opţiunea de confidenţialitate, a cărei utilitate nu ne-a fost explicată.
Ca urmare, în acest registru sunt listaţi nici mai mult, nici mai puţin decât 19 agenţi economici. Printre ei se află SRL-uri remarcabile, precum TEN Transilvania Energy şi AMGAZ din Cluj-Napoca, ambele avându-l acţionar pe Alin Ardelean, fiul fostului şef de la "doi şi un sfert", sau furnizorul de gaz ENEX, tot din Cluj-Napoca, deţinătorul unui contract extrem de profitabil cu Romgaz. Lista mai cuprinde următoarele SRL-uri: Carbon Capital Network, Business Counsulting Parteners, Eco Carbon Consulting, Energyapt SRL, Carbon Energy, Luanchim, Krrus Holdings şi Bipfor Company. Numărul lor total precum şi identitatea acestor societăţi sunt ţinute sub tăinuire de către autorităţi.
Valoarea totală a certificatelor de emisii de carbon care îi revin României este de aproape 2 miliarde de tone de CO2, pentru perioada 2008 - 2012. Cerificatele sunt administrate de Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, administrator al Registrului Naţional de Gaze cu Efect de Seră.
Autorităţile declară că România deţine în prezent un surplus de capacitate de poluare, tradus în aproximativ 350 milioane de certificate de emisii, cu o valoare de până la 2,5 miliarde de euro.
Alocarea certificatelor se face anual, conform schemei întocmite de Ministerul Mediului, companiilor de pe teritoriul României care poluează, conform datelor din 1989. Aşadar, pentru majoritatea acestor companii, certificatele sunt excedentare. Întrucât certificatele de emisii au valoare comercială, ele pot fi folosite ca o sursă excelentă de capital, prin vânzarea lor către companii care au nevoie să polueze mai mult. În România sunt 219 companii poluatoare, cel mai mare poluator fiind ArcelorMittal Galaţi, cu o alocare anuală de 11.335.574 de certificate.
Am vrut să ştim dacă, poate, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri îşi ţine informaţiile mai bine organizate. Răspunsul a fost prompt: "MECMA nu deţine o evidenţă a intermediarilor de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care acţionează în România, neavând atribuţii în acest sens". Şi pentru că Ministerul Economiei, deşi ar fi putut, nu a emis nicio metodologie de aplicare a legii în ceea ce priveşte comercializarea acestor certificate, "operatorii economici pot întreprinde [comercializarea certificatelor de emisii de gaze (n.r.)], conform propriilor evaluări, pe responsabilitatea proprie". Nouă ne sună asta a debandadă totală. Cu alte cuvinte, prinde orbul, scoate-i ochii!
Un simplu calcul arată că, dacă un SRL ar exporta 10 milioane de certificate, la un preţ mediu de 15 euro pe certificat, ar rezulta că a plătit şi i s-a rambursat TVA de către statul român de aproape 30 de milioane de euro, la cota de 19%, şi 36 de milioane de euro, la cota de 24%, cât este în prezent. Din banii contribuabililor. Jucători din piaţă apreciază că pierderea totală pe an ar ajunge, de fapt, la câteva sute bune de milioane de euro, pentru că sunt multe SRL-uri care practică acest carusel cu TVA, care apar şi dispar de pe o zi pe alta, nesupravegheate de autorităţi. Pentru a exporta această "marfă", e nevoie de o simplă conexiune la Internet şi, în câteva secunde, ajunge în partea cealaltă a globului.
Europol, pe urma evazioniştilor de certificate de gaze
Conform unor dezvăluiri ale Europol, în Uniunea Europeană există o reţea ilegală de comercianţi cu astfel de titluri, care profită de diferenţele de reglementare de la o ţară la alta. Infractorii se stabilesc într-un stat membru UE şi îşi deschid un cont la registrul naţional de emisii cu carbon. Apoi cumpără certificate dintr-o altă ţară, ceea ce îi scuteşte de plata TVA. Ulterior, le revând în ţara iniţială, dar cu TVA; această taxă fiind încasată doar de comerciant, nu şi de bugetul statului în cauză. Este clasica fraudă carusel.
Ziarul online belgian EUobserver a informat, la sfârşitul lui mai 2010, despre un raid al autorităţilor britanice la o serie de reşedinţe londoneze, în timpul căruia au capturat 4 persoane suspectate că fac parte din această reţea de crimă organizată, responsabile de o fraudă cu certificate de emisii de 44 milioane de euro. Cantităţi mari de bancnote şi arme au fost găsite în 7 proprietăţi investigate.
În luna decembrie a anului trecut, Europol a emis o atenţionare, conform căreia frauda carusel se ridică la aproape 5 miliarde de euro la nivel european, din returnarea TVA. Mai mult, Europol estimează că aproape 90% din schimburile cu certificate de emisii sunt frauduloase.
Cum România este una dintre ultimele ţări UE, alături de Grecia şi Ungaria, unde certificatele de emisii se tranzacţionează nesupravegheat şi sunt purtătoare de TVA, există o mare probabilitate ca şi ţara noastră să facă obiectul investigaţiei Europol. Poliţia UE ne-a declarat că nu poate nici să ne confirme, nici să ne infirme acest lucru. Însă jucători de pe piaţa din România ne-au confirmat că au fost contactaţi de Europol pentru a afla mai multe informaţii despre SRL-uri româneşti care exportă certificate, inclusiv că le-au solicitat traduceri ale articolelor prin care presa semnala fraude pe această piaţă.
România riscă o grea lovitură de imagine prin faptul că permite pe teritoriul său înflorirea reţelelor internaţionale de infracţiuni cu certificate de emisii de gaze, prin menţinerea unei pieţe gri, care să nu iasă la suprafaţă pentru a nu leza interesele "băieţilor destepţi". Lipsa legislaţiei stricte în domeniul comercializării certificatelor de emisii de gaze face posibilă această scurgere de fonduri de la buget, fără consecinţe penale. Această investigaţie dovedeşte cum statul român plăteşte sume uriaşe din buzunarul contribuabililor, în mod discreţionar, unor companii private, fără nici un beneficiu în interesul public. Mai mult, guvernul îşi sabotează propriile agenţii de reglementare, făcând tot posibilul ca această piaţă să rămână în continuare una insuficient reglementată. În timp ce ţările Uniunii Europene au implementat instrumente juridice care să le aducă sume importante la bugetul de stat, şi aşa decimat de criza financiară, România îşi permite să le arunce, literalmente, în aer.
Publicat acum 10 ore si 37 minute Claudia Ion
Abonați-vă la:
Postări (Atom)