luni, 4 aprilie 2011

Liber la cuvânt / S-au revoltat pomanagiii!

Romania trebuie salvata!
libertatea.ro
Florian Bichir
3.04.2011


Am aflat din timp că televiziunea publică urma să difuzeze un reportaj despre “Averea Bisericii”. Cum am alte lucruri mai bune de făcut, nu am băgat în seamă. Başca, nu mă uit la TVR. Nu pot să văd atâţia bugetofagi agramaţi care-şi dau aere de savanţi.

Oameni fără coloană vertebrală care-şi schimbă culoarea politică precum cameleonii… Supărarea în rândul Bisericii a fost mare. Pe bună dreptate preoţii s-au simţit înjunghiaţi pe la spate.

“Dacă şi televiziunea naţională, care este plătită din banii publici, ai celor 92,5% ortodocşi, ne atacă pe nedrept, la ce să ne mai aşteptăm?”, îmi spunea un preot. Sesizând supărarea, mi-am călcat pe inimă şi am urmărit înregistrarea. Nimic spectaculos. Aceleaşi legende urbane: Biserica stă pe un munte de bani, statul ghiftuieşte preoţii.

Porcării obişnuite, asezonate cu un pocăit, un ateu şi vreo trei-patru habarnişti. Doar o mână de oameni, tăiaţi în mod ostentativ, păreau că ştiu cu ce se “mănâncă” subiectul. Dacă nu era o producţie TVR, nici nu merita băgat în seamă incidentul. Lătrăi care fac carieră înjurând Biserica au existat dintotdeauna. E drept că n-au sfârşit-o bine, dar asta e o altă discuţie. Mi-a atras atenţia o frază din replica Bisericii.

Cred că-i aparţine Patriarhului. Nu-i pot bănui pe consilieri de un asemenea fin spirit: “Suma de la bugetul de Stat alocată celor şase componente ale Televiziunii Române (circa două sute de milioane de lei) este aproape egală cu sprijinul salarial alocat de Stat Bisericii Ortodoxe Române”. Genial! Păi, voi mâncaţi banii statului! Se compară activitatea Bisericii cu a TVR-ului? S-au revoltat pomanagiii!