miercuri, 25 august 2010

Propunere de brand de ţară

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Cristina Horvat

Propunere de brand de ţară
Foamete de la PDL şi-a organizat nunta în parc, pe Monumentul Eroilor

Dispreţul puterii iese în evidenţă nu doar la nivelul autorităţilor centrale, ci şi în teritoriu, acolo unde televiziunile şi presa pătrund mai greu, iar şefimea locală se consideră stăpână cu drepturi depline. Un exemplu: nunta lui Radu Foamete de la Pucioasa.

Radu Foamete, consilier în Consiliul Local al oraşului Pucioasa, ales ca independent la alegerile locale din 2008, actualmente membru al PDL, şi-a organizat nunta în data de 18 iulie în parcul din oraşul dâmboviţean. Considerând parcul propria sa feudă, pedelistul Foamete a amenajat acolo un cort imens în care erau instalate mesele (n.red. - vezi foto) şi încă alte trei corturi mai mici. Şi pentru ca ridicolul şi manelismul să fie totale, Monumentul Eroilor Neamului din parc a fost transformat în scena pe care au fost aşezaţi membrii orchestrei şi Ana Lesko, artiştii plătiţi de Radu Foamete să tragă o cântare la nunta sa.
Chestionat de presa locală din Dâmboviţa în legătură cu organizarea nunţii în parcul oraşului Pucioasa, Foamete s-a apărat: "Monumentul din parc l-am reparat eu, din banii mei, m-a costat 500 de milioane lei vechi. Dacă nu făceam eu nunta rămânea monumentul aşa, dărâmat! Să cânte Ana Lesko la Pucioasa este ceva! Au venit oamenii, au dansat, s-au distrat, au avut acces acolo, pe lângă corturi, toţi locuitorii din Pucioasa. Ăştia care mă critică nu sunt în stare să-şi cureţe buruienile de la poartă, dar fac reclamaţii".

Nunta consilierului pedelist, susţine acesta, a ţinut loc zilelor oraşului, pe care, spune el, autorităţile locale nu le mai organizează, din cauza crizei economice: "Nu mai sunt bani la bugetul local să facem zilele oraşului şi atunci au fost destui oameni care au apreciat acest eveniment".

Referitor la reclamaţiile făcute de cei care locuiesc în apropierea parcului şi care s-au declarat deranjaţi şi scandalizaţi de evenimentul organizat în singura oază de relaxare din acet oraş, Radu Foamete a afirmat iritat: "Am luat aprobare de la colegii mei din Primărie, am cerut voie la vecini, la cei care locuiesc în apropierea parcului. Eu am făcut ceva deosebit, am făcut curăţenie. În parc este mai frumos ca înainte. Au fost câţiva cârcotaşi, în rest toţi au fost mulţumiţi. Care-i problema?!".
Cotidianul.ro a încercat să obţină un punct de vedere de la primarul din Pucioasa, Dan Bădău, membru al PNL. Am dorit să aflăm în ce temei legal primarul a girat şi a aprobat organizarea nunţii pedelistului Foamete într-un spaţiu public destinat relaxării cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite, şi nicidecum chermezelor potentaţilor locali. Penelistul Dan Bădău nu a putut fi contactat.

Nunta unui consilier local (aflat la putere), desfăşurată în parcul din Pucioasa, este ceva atât de tipic pentru România anului 2010 încât nu ar trebui să ne mirăm dacă într-o bună zi vom afla că nunta unei fiice de preşedinte se va desfăşura în Parcul Herăstrău sau în Parcul Izvor. Cu toate aprobările cerute de lege, fireşte!

Sa recapitulam!

Romania trebuie salvata!

Sa recapitulam!

Criza, salarile la stat sunt mizerabile, locurile de munca sunt nesigure, foamea ne paste. Lucrurile astea sunt valabile doar pentru prosti si pentru sclavii Romaniei!

De unde are un functionar public bani de o masina X6? Nu-s invidios pe ei!
Doar curios! Sa vedem acum cum scapa bambuista, normal ca o sa scape curat!

Pana nu vine schimbarea totala a acestei tari, nimic nu o sa functioneze corect, sau macar aproximativ normal.

Adios copilasi prostuti si ingamfati ai acestei ograde, numita Romania!

Constanta: Mutilat de o soferita de 18 ani

Romania trebuie salvata!
9am.ro
25 August 2010 16:27:56

Grav accident rutier in Constanta provocat de fiica comisarului de la Garda Financiara, in varsta de doar 18 ani. Tanara conducea un BMW X6.

Accidentul a avut loc aseara, la intersectia dintre strada Mihai Viteazu si Bulevardul Ferdinand, relateaza Adevarul.
Anastasia Simona, in varsta de 18 ani, se afla la volanul unui BMW X6 si venea dinspre Magazinul Tomis. Aceasta nu a oprit la semaforul din intersectia cu bulevardul Ferdinand, lovind o alta masina de teren, marca Hyundai, care a fost proiectata in cladirea Teatrului Fantasio.

La randul ei, din cauza impactului, soferita a pierdut controlul volanului si a ajuns pe scarile Teatrului Fantasio, lovindu-l pe Gheorghe Chioaru, in varsta de 71 de ani, caruia i-a sectionat piciorul stang.

„Sotul meu se afla pe treptele teatrului cand a fost accidentat si nu a mai avut timp sa se fereasca", a declarat sotia victimei, care depus plangere la Politie cu privire la incidentul de aseara.

Anastasia Simona este fiica comisarului Constantin Tanase de la Garda Financiara Constanta. Poreclita „Bambuista de la malul marii“, tanara este o aparitie constanta in presa mondena.