joi, 4 februarie 2010

Scandaloasa motivare a procurorilor în cazul Elenei Udrea

Romania trebuie salvata!
Evenimentul zilei.ro

Ca să justifice neînceperea urmăririi penale, magistraţii fac un elogiu ministrului pentru promovarea turismului. Elena Udrea şi-a găsit aliaţi tocmai în rândul procurorilor la care deputaţii o reclamaseră.




Celebritatea lui Ilie Năstase, suficientă



Atribuirea cu dedicaţie a unui contract firmei Eventures a Amaliei Năstase, soţia lui Ilie Năstase, aşa cum constataseră deputaţii în cazul organizării evenimentului „România, the Land of Choice”, de la Paris, n-are relevanţă în faţa procurorilor când vine vorba despre „greutatea” fostului tenismen.



Numele acestuia constituie o probă suficientă pentru a o disculpa pe Udrea, procurorii susţinând că acesta este o „celebritate la nivel mondial, care se bucură de o bună reputaţie şi de o bună bună cunoaştere a modului de organizare şi desfăşurare al unor astfel de evenimente”. Aceste împrejurări ar fi permis firmei elaborarea unui program eficient de desfăşurare a campaniei de promovare turistică a României, ale cărei etape să fie însuşite de Ministerul Turismului prin includerea în caietul de sarcini.



Procurorii concluzionează că „nu se poate acredita ipoteza că astfel i s-a asigurat o poziţie preferenţială (firmei Eventures - n.r.) printr-o pregătire prealabilă”. Mai mult, magistraţii nu au semn de întrebare nici faţă de termenele scurte ale operaţiunii, afirmând că un ofertant real şi serios „se presupune că poate elabora o ofertă reală şi serioasă într-un termen relativ scurt”.



Cum s-a impulsionat turismul



Magistraţii resping în pledoaria lor şi argumentele aduse de parlamentari în legătură cu promovarea evenimentelor „Lumină la malul mării” şi „Paşte în Bucovina”. Procurorul de caz apreciază că „faţă de natura obiectivului vizat de Ministerul Turismului prin campaniile de publictate, alegerea unei date cu semnificaţie pentru toţi românii reprezintă o bună strategie de promovare a turismului”.



Reprezentanţii Parchetului sau arătat la fel de înţelegători şi faţă de modul în care s-a organizat concertului cu Goran Bregovici şi Wedding Funeral Orchestra. Parlamentarii re cla maseră, printre altele, cheltuirea banilor publici, în condiţiile în care firma implicată ar fi organizat oricum concertul respectiv.



În schimb, în opinia procurorilor, organizarea concertului de către Ministerul Turismului a avut drept scop „impulsionarea turismului românesc în perioada premergătoare sezonului estival, scop care s-a vrut a fi atins prin oferirea gratuită a concertului”.



Nicio suspiciune în cazul BRD



Procurorii au găsit explicaţii şi pentru contractul semnat de Udrea cu BRD, în contextul acuzaţiilor comisiei că ministrul ar fi făcut publicitate băncii, în schimbul rescadenţării unui credit. Procurorii au vizionat clipurile publicitare şi constatat că „singurul mesaj direct şi individual este cel al evidenţierii potenţialului turistic al României”.



În schimb, singura indicaţie referitoare la BRD ar fi apariţia siglei şi a denumirii acesteia, fără informaţii despre domeniul de activitate. „În mod evident nu poate fi catalogat ca reclamă comercială”, au concluzionat procurorii.



Oamenii legii s-au dovedit înţelegători şi faţă de acuzaţiile referitoare la cheltuielile pentru contractele de publicitate internaţională încheiate cu Eurosport şi CNN, apreciind că „o astfel de iniţiativă s-a desfăşurat în premieră”, iar cheltuielile „nu pot fi considerate nejustificate, funcţionând în acest sens o prezumţie de oportunitate şi de bună-credinţă”.



EXPLICAŢII

Marius Iacob: „Fiecare procuror are stilul lui”

Nici măcar refuzul de furnizare de informaţii, reclamat de deputaţii pe care Elena Udrea i-a lăsat fără replică părăsind intempestiv audierile din parlament, nu a rămas fără explicaţii pentru procurori. Contextul a fost calificat drept discutabil, iar justificarea găsită de magistraţi pentru prezentarea anumitor informaţii este că „doar acele documente, în opinia sa, aveau legătură cu obiectul anchetei”.



Marius Iacob, procurorul-şef al Sectiei de Urmărire Penală din Parchetul General şi şeful ierarhic superior al procurorului de caz Gabriela Zlata, are o explicaţie pentru tonul redactării motivaţiei : „Fiecare procuror are stilul lui. Asta e exprimarea doamnei procuror. Eu nu pot să intervin decât pe chestiuni care privesc legalitatea soluţiei. Adică dacă ar fi dispus neînceperea urmăririi penale şi pe fapte cu care nu era sesizată. Pe de altă parte, exprimarea procurorului depinde şi de faptele pe care le cercetează”.

"Alegerea unei date cu semnificaţie pentru toţi românii reprezintă o bună strategie de promovare a turismului.",

Gabriela Zlata, procuror de caz

Ministrul Blaga, "luptător remarcat" al revoluţiei la care a dormit acasă

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Feb 2010

Alexandru Cristorian
 
Au fost terorişti pe care nu i-a găsit nimeni, niciodată. Au existat vinovaţi care n-au fost condamnaţi nici pînă acum. Şi a avut loc o „revoluţie“ ale cărei dedesubturi sînt confuze. Avem, însă, revoluţionari. Cu acte-n regulă. Unii dintre ei au primit statutul ăsta la ani distanţă şi fără vreo tangenţă cu evenimentele din ’89. Vasile Blaga este un asemenea revoluţionar. Buldogul Blaga este ministrul Administraţiei şi Internelor, la al doilea mandat. A fost ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepremier. A fost prefect, şef peste Vămi şi deputat, ba chiar era să ajungă primarul Bucureştilor. Este secretarul general al PD-L şi unul dintre cei mai importanţi politicieni ai neamului.
Dar, mai presus de toate, este un erou. Şi nu un simplu participant la ce-a fost în ’89, ci un revoluţionar sadea, cu parafă şi ştampilă. Un adevărat „luptător remarcat prin fapte deosebite“, conform documentului pe care-l deţine. Deşi singura luptă pe care a dus-o în ultimele zece zile ale lui decembrie ’89 a fost cea cu somnul. Într-un apartament din Ştei, judeţul Bihor, un oraş în care revoluţia s-a văzut foarte bine. Numai la televizor.






Vasile Blaga, revoluţionar din ’99



Povestea revoluţionarului Vasile Blaga nu începe, aşa cum v-aţi fi închipuit, odată cu evenimentele din decembrie 1989, ci mult mai tîrziu. Numele lui apare, pentru prima dată, în lista revoluţionarilor publicată în Monitorul Oficial din 22 noiembrie 1999, la pagina 8, poziţia 615, avînd titlul de „luptător remarcat“. Asta înseamnă că Blaga a depus cererea de eliberare a unui asemenea certificat cîndva între 1997 şi 1999, perioadă în care era senator, membru în Comisia de apărare şi devenise secretar general al Partidului Democrat. Cu alte cuvinte, ministrul Blaga a făcut parte din celebrul lot de 17.000 de revoluţionari făcuţi la normă. Din toţi cei 17.000, doar pentru 7.000 a existat avizul Comisiei Parlamentare pentru Studierea Problemelor Revoluţionarilor. Cum, însă, 1999 era anul în care se împlineau zece ani de la revoluţie, a fost şi anul în care s-au eliberat cele mai multe certificate. Multe dintre ele au fost celebrele patalamale de „participant“ eliberate de Bebe Ivanovici cu trei ani înainte şi care, în timp, au fost preschimbate din hîrtii ce ofereau un simplu titlu onorific în hîrtii ce aduceau beneficii posesorilor.





Buldogul, reconfirmat la cel de-al treilea mandat



Aventura ministrului Blaga în lumea revoluţionarilor nu s-a oprit la primul certificat. Cum s-a întîmplat cu mulţi alţi ştabi de partid şi de stat care au aflat, după ani de zile, că au pus umărul la căderea comunismului. În 2004 a apărut o nouă lege, 341, iniţiată de un alt mare revoluţionar, Sergiu Nicolaescu. Legea 341/2004 îşi propunea să facă puţină curăţenie în mulţimea de certificate de revoluţionar. În fapt, aşa cum am scris în urmă cu două săptămîni, a făcut ca numărul posesorilor de certificat să crească şi mai mult. Pe scurt: legea presupunea preschimbarea certificatelor de revoluţionar, iar cei care solicitau preschimbarea – şi drepturile ce decurgeau din lege – trebuiau să aducă dovezi ale calităţii de revoluţionar. Mai mult, în lege se precizează că se preschimbă doar certificatele obţinute pînă în 1997. Or, surpriză, în 8 octombrie 2004, la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) este înscrisă solicitarea cu numărul 1.535 pentru preschimbarea certificatului de revoluţionar al lui Vasile Blaga. Cu toate că acesta avea un certificat eliberat în 1999, nicidecum unul emis pînă în 1997. Dar asta n-a fost o problemă. Dosarul a trecut cu bine de SSPR şi a ajuns la Comisia pentru revoluţionari din Parlament. Aici, surpriză: în urma şedinţelor din 23-25 ianuarie, comisia constată că în listele transmise „se regăsesc persoane care sînt contestate şi asupra cărora planează suspiciuni sau îndoieli în legătură cu calitatea de revoluţionar“, iar printre numele enumerate se găsea şi Vasile Blaga. Comisia a votat în unanimitate, iar dosarele persoanelor „cu probleme“, inclusiv al lui Vasile Blaga, au fost reţinute pentru verificări suplimentare. Mai apoi, în 25 noiembrie 2006, fără publicarea vreunui rezultat al verificărilor suplimentare, dosarul lui Vasile Blaga apare ca avizat. Iar ministrul de Interne (şi atunci, şi acum) a intrat în posesia certificatului de revoluţionar preschimbat.





Falşii revoluţionari ne costă 400.000.000 de euro



Aşa cum am scris într-unul din numerele trecute, statul român se pregăteşte să scoată din buzunar aproape 400 de milioane de euroi pentru a plăti, retroactiv, pensii reparatorii pentru toţi posesorii de certificate de revoluţionar care au un venit mai mic decît salariul mediu brut pe economie. Adică pentru cea mai mare parte dintre cei aproape 17.000 de posesori de astfel de certificate. O nimica

toată de aproximativ 1.800 de lei lunar, plătiţi retroactiv din 2004 şi pînă acum.



Ca să nu mai vorbim de cheltuiala permanentă de aproape zece milioane de euro lunar de acum înainte ori de faptul că aceştia beneficiază şi de o serie de gratuităţi şi terenuri moca de la stat. Şi asta pentru că, deşi prin legea din 2004 ar fi trebuit să existe un proces de triere a revoluţionarilor, s-a ajuns în situaţia paradoxală ca acum să avem chiar mai mulţi posesori de carnete decît numărul celor ce trebuiau triaţi. Şi adevărul e că am fi putut avea şi mai mulţi. Aşa cum ne-a declarat un fost primar al Capitalei, Crin Halaicu, aceste certificate se obţineau chiar uşor dacă erai cineva: „Nu, eu nu am şi nu am avut niciodată certificat de revoluţionar. Mi-au oferit nişte organizaţii de revoluţionari, dar am refuzat. Mi s-a părut o prostie“.





Cine sînt revoluţionarii şi de ce



Există, conform legii, mai multe titluri acordate participanţilor la evenimentele din 1989. Pe lîngă cele de simplu participant, care au un caracter onorific, există două care aduc diferite beneficii posesorilor sau urmaşilor lor, cum e cazul „eroilor martiri“. Cei mai mulţi revoluţionari au certificate de „luptător pentru victoria revoluţiei“. Teoretic, fiecare beneficiar a trebuit să solicite acordarea titlului numai după prezentarea unor dovezi. Categoria cuprinde mai multe titluri: „luptător rănit“, „luptător reţinut“ şi „luptător remarcat“. Dacă, în cazul primelor două categorii (de „rănit“ şi „reţinut“), dovezile pe care se întemeiază acordarea acestui titlu nu prea pot face subiectul interpretărilor, nu la fel se poate spune despre categoria „luptător remarcat“. Motiv pentru care această categorie de revoluţionari are şi cei mai mulţi membri, numărul lor crescînd exponenţial în anii de după Revoluţie: de la aproximativ 3.000 în 1992, la 10.000 în 1997 şi, mai apoi, la 27.000 în anul 2000. Conform textului de lege, „luptătorul remarcat“ este acela care a acţionat împotriva regimului în primele zile ale revoltei, înainte de 22 decembrie şi care, prin acţiunile sale, a riscat eventuale represalii din partea organelor comuniste, în cazul în care revoluţia ar fi eşuat.





Blaga e revoluţionar pentru că a fost membru FSN!



Timp de cîteva săptămîni am încercat să-l găsim pe ministrul Blaga, să auzim şi explicaţiile acestuia. Am încercat cu telefoane, cu mesaje, cu e-mail-uri. Era chiar să închiriem un porumbel călător. În final, am reuşit să vorbim cu un consilier de la Interne, care a dat nişte telefoane. În cele din urmă, ne-a sunat însuşi consilierul personal al ministrului, Mihai Şomfelean. De la acesta am aflat că ministrul Blaga are carnetul de revoluţionar pentru că „a fost responsabil în Ştei din partea Consiliului Frontului Salvării Naţionale“. Adică, trecînd peste ridicolul explicaţiei, se pare că Vasile Blaga a ajuns la putere pentru a deveni revoluţionar, şi nu a participat la revoluţie pentru a ajunge la putere şi a schimba lucrurile. E drept, consilierul şi-a continuat explicaţia cu „Ştiţi şi dumneavoastră cum erau vremurile şi cum e treaba cu aceste certificate“.





Revoluţionar ilegal, Blaga a primit şi-un teren. Tot ilegal



Că buldogul PD-L-ului a vrut neapărat să se laude că e erou am mai putea înţelege. Că s-a şi folosit de statutul ăsta inventat pentru un teren, deja ni se pare meschinărie. Dar aşa s-a întîmplat: Blaga a şi beneficiat de drepturile de revoluţionar, că doar nu solicitase certificatul aşa, pentru a-l înrăma şi atîrna în sufrageria apartamentului, acest kilometru 0 al revoluţiei din Ştei. Mai exact, aşa cum ne-a explicat consilierul său personal, Vasile Blaga a solicitat o parcelă de teren intravilan în Oradea, în 2002, în baza certificatului de revoluţionar. Pe care teren, a mai zis Şomfelean, Blaga l-ar fi donat unei familii nevoiaşe din localitate, să-şi construiască amărăştenii casă. Ba chiar a plătit el întabularea terenului. Autorităţile orădene nu au confirmat încă donaţia.



Însă, dacă a fost într-adevăr aşa, Blaga a încălcat legea de două ori. În primul rînd, pentru că, aşa cum scrie în lege, terenul intravilan poate fi solicitat numai în cazul în care revoluţionarul nu deţine sau nu a deţinut vreodată un imobil proprietate personală. Ceea ce nu e cazul lui Vasile Blaga, care deţinea un apartament în 2002. În al doilea rînd, tot în lege se specifică negru pe alb că terenul primit nu poate fi înstrăinat (deci nici donat) timp de zece ani de la dobîndire.