miercuri, 6 mai 2009

Deviza ministrului compozitor Iorgulescu: tunul face „Muzica“

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2009 | Biroul de Investigatii

Ministrul Paleologu-Pleaşcă nu este primul ministru „pleaşcă“ al Culturii pe care îl are România. Înainte de acesta, ministerul era condus de un alt pleşcar. Dar care era specializat în pleaşca pentru propriul interes. Nu trebuie să ne credeţi pe cuvînt, vă povestim mai jos cum Iorgulescu reuşeşte să folosească un monument istoric celebru al Bucureştiului şi un imobil din centrul Capitalei ca să-şi rotunjească veniturile de liberal plin de iniţiativă.


Ce se întîmplă, doctore, cu Palatul Cantacuzino? Pînă să fie ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu era preşedintele UCMR (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România). UCMR-ul ăsta primise în folosinţă, înainte de ’89, Palatul Cantacuzino.
După ’89, Palatul Cantacuzino a rămas tot în administrarea Uniunii, adică a lui Iorgulescu, care a condus UCMR din ’91 pînă cînd a devenit ministru. Palatul Cantacuzino ajunsese în patrimoniul statului comunist în 1967, ca donaţie din partea Marucăi Cantacuzino, soţia marelui compozitor George Enescu. Singura condiţie pe care aceasta a pus-o statului a fost ca palatul să găzduiască Muzeul Enescu. Acum însă, după 40 şi ceva de ani de la donaţie, în Palatul Cantacuzino doar vreo trei camere sînt dedicate compozitorului Enescu. Restul încăperilor palatului sînt închiriate de UCMR unor firme, ba chiar şi unui restaurant cu terasă. Nu de alta, dar nu poţi să-ţi hrăneşti maţul de fiţe dacă nu maculezi cu plescăiturile proprii amintirea lui Enescu.


Evident, v-aţi fi aşteptat ca Iorgulescu, în calitate de ministru al Culturii, să se ocupe niţeluş de problemă. Şi nu vă înşelaţi, chiar s-a ocupat. O ştie cel mai bine Ilinca Dumitrescu, fosta directoare a Muzeului Enescu. Ea a avut o serie de intervenţii publice privind soarta nefericită a muzeului. Această mică problemă a fost rezolvată, însă, odată cu trecerea muzeului de sub tutela Primăriei Bucureşti sub cea a Ministerului Culturii condus de Iorgulescu, organizarea unui concurs trucat şi destituirea dumneaei. Ca totul să fie şi mai mişto, Palatul Cantacuzino va primi fonduri europene de 6,2 milioane de euro pentru restaurare. Păi, firmele alea private şi restaurantul nu trebuie să beneficieze de ajutor de la stat?

Cum a compus Iorgulescu „Muzica“ şi conturile

Pe lîngă spaţiul din Palatului Cantacuzino, UCMR deţine (de această dată chiar în proprietate) şi magazinul „Muzica“, de pe Calea Victoriei. Tradiţional, acolo se închiriau spaţii micilor standuri cu instrumente muzicale. Pe la sfîrşitul lui 2006, însă, jumătate din magazin s-a transformat în sediu de multinaţională de telefonie mobilă (Ora*ge). Toată treaba a dus la înghesuirea micilor comercianţi muzicali mai ceva ca în metrourile din Shanghai. Chiriile, însă, au crescut. Un mic tur prin magazin şi am aflat că preţul pe metrul pătrat se învîrte pe undeva între 70 şi 100 de euro, în funcţie de poziţia din magazin. Dar să vedem cine cîştigă din aceste chirii.

În 2002, Adrian Iorgulescu şi UCMR s-au asociat în societatea Muzica 2001, cu scopul de a închiria şi subînchiria imobile. Dacă UCMR a pus la bătaie spaţiul din magazinul „Muzica“, înţelegem că Iorgulescu a venit cu know how-ul, adică cu subînchirierea la suprapreţ. Odată ajuns ministru, în decembrie 2004, Iorgulescu a părăsit acţionariatul, de mînuţă cu UCMR, predînd ştafeta unui anume Ştefan Tomoioagă (omniprezent în mai toate firmele prin care a circulat fostul ministru) şi societăţii Reia Impex. În prezent, Tomoioagă este acţionar unic. Cel puţin pe hîrtie, că în realitate nu vedem cum Iorgulescu ar fi lăsat să curgă roadele muncii sale în buzunare străine. Mai ales că Muzica 2001 a înregistrat o cifră de afaceri de 2,4 milioane RON în 2006, iar în 2007 de 2,9 milioane RON. Asta aşa, ca să nu se mai spună că în cultură nu ar fi bani sau miniştri care nu ştiu cum să scrie cifre mari cu simbolul ăla care seamănă cu cheia sol în coadă.

Primarul Negoiţă, vice la PD-L, a dat milioane fără licitaţie BGS-ului

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2009 | Biroul de Investigatii

O lovitură năucitoare i se pregăteşte BGS-ului, firma de zmardoi care au snopit nişte băieţi la mall: anularea licenţei de funcţionare. Piciorul în piept ar putea veni pentru că BGS a refuzat să pună la dispoziţia Poliţiei şase minute foarte relevante din înregistrarea video a bătăii de la Plaza. Ca să nu se întîmple asta, un sprijin nepreţuit ar putea să vină de la PD-L, partid aflat la guvernare. Din care face parte şi Liviu Negoiţă, primarul de la 3, un finanţator generos prin contracte fără licitaţie, din bani publici, al BGS.


Pentru şase minute lipsă pe video, BGS riscă o eternitate lipsă din afaceri


Ne-am distrat frumos în februarie la Plaza România.S-a lăsat iar cu picioare în meclă şi pumni la coaste, başca OTV-ul a avut iar o pîine de mîncat de pe urma scandalului. Culmea, în loc să-şi asume realizările, pe cavalerii BGS-ului i-a apucat modestia şi nu au predat miliţienilor &i

Vine campania electorală, a început vînzoleala în serviciile secrete

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2009 | Alexandru Cautis

Cînd Virgil Ardelean şi-a dat forţat demisia de la şefia nou-preluatului „Doi şi-un sfert“, a ţipat din rărunchii săi de Vulpe că se va răzbuna. Că în sistem a lăsat, adică, suficiente alte vulpi, care-i vor urma stilul de lucru. Şi a avut dreptate. Cea mai spectaculoasă jivină lăsată de Ardelean în DGIPI este Gelu Oltean, fost director al Diviziunii Cancelariei acestei instituţii, iar şi mai înainte fost şef al „Doi şi-un sfert“ Cluj, fieful lui Ardelean.


Surse bine informate ne-au spus că Oltean e cheia de boltă în acţiunea interceptărilor lui Puiu Popoviciu şi ale celor doi ofiţeri care-i puneau pile la DNA.
Aşa cum aţi aflat, Cornel Şerban, fostul şef al DGIPI, a fost înregistrat în timp ce purta o discuţie cam foarte penală cu un ofiţer de la DNA. Să fi fost un ditamai ofiţerul de informaţii, rulat în munca operativă în străinătate, atît de fraier încît să aranjeze deschis, în locuri neprotejate, o înţelegere penală? Nu, bineînţeles că nu. La experienţa lui, Cornel Şerban s-a protejat bine de tot, în sensul că grosul aranjamentului a avut loc la el în birou, deci în sediul DGIPI. Această instituţie are în atribuţiuni protejarea cadrelor din Interne, dar mai ales a propriului său şef. Deci discuţia cu ofiţerul DNA a avut loc, teoretic, într-un spaţiu extrem de securizat. Teoretic. Căci, în practică, Şerban a fost finuţ lucrat de un subaltern. Şerban a fost înregistrat fix în biroul său cu ajutorul şefului Direcţiei Cancelariei DGIPI, Gelu Oltean.


Scandalul generat pe tema şefului DGIPI, sforar pentru Popoviciu, a blocat activitatea acestei unităţi de informare. Ceea ce nu pică deloc bine PSD-ului, care şi-a dorit atît de mult să aibă şi ea acest serviciu în subordine, aşa cum Traian Băsescu are SRI-ul la comandă. Ca urmare, ministrul Nica l-a pedepsit rapid pe vulpoiul Gelu Oltean, care l-a lucrat pe Şerban, punîndu-l pe liber. Sau, cum se nu-meşte la ei, „punîndu-l la dispoziţie“. În tandem cu această acţiune, pe flancul lui Băsescu s-a produs altă mişcare. Unitatea de intervenţie antitero „Acvila“, cea mai tare din ţară pe acest domeniu, a fost anihilată subtil în folosul preşedintelui. A fost trecută în subordinea Jandarmeriei, ceea ce a echivalat, la nivelul de pregătire a celor 72 de acvile antiteroriste, cu trecerea unui general la curăţat cartofi în popota cazărmii.
Ca urmare, acvilenii şi-au dat demisia de supărare, şi-au luat cărţile de muncă în cioc şi şi-au întins aripile către serviciul SPP al preşedintelui, unde adjunct este un fost director al unităţii „Acvila“. Despre avantajele de a avea blocată o unitate de informaţii condusă politic de adversari şi de a acapara elita de intervenţii în serviciul propriu prezidenţial, cu altă ocazie.

Baronii PSD şi PDL fac presiuni pentru modificarea Legii achiziţiilor

05 Mai 2009 Adriana Dutulescu
Cotidianul

Guvernul modifică împreună cu baronii locali Legea achiziţiilor publice astfel încât firmele „de casă” să aibă acces preferenţial la contractele cu bani de la UE.

Liderii Coaliţiei au decis luni modificarea Legii achiziţiilor publice, până în 18 mai, o comisie formată din miniştrii Blaga, Berceanu, Ilie Sârbu, Constantin Niţă şi preşedinţii de CJ Liviu Dragnea şi Gheorghe Flutur urmând să redacteze textul de modificare a actului normativ. După şedinţa Coaliţiei, Gheorghe Flutur a explicat că există un interes din partea PSD şi PDL de a se valorifica „această perioadă de timp bun pentru a se lucra în construcţii”, în condiţiile în care România are la dispoziţie bani de la UE pentru lucrări de investiţii, în special pentru infrastructură. „Discuţia a fost legată de accelerarea contractării lucrărilor din fonduri UE.
Apar semnale din teritoriu legate de preţuri. Ne interesează de asemenea să se cunoască subcontractorii”, a declarat vicepreşedintele PDL, precizând că, totodată, Coaliţia este interesată ca firmele româneşti de subcontractori „să aibă şanse egale” la licitaţii.

Contactat de Cotidianul, Gheorghe Flutur a declarat că există o mare nemulţumire în teritoriu, la nivelul preşedinţilor de Consilii Judeţene şi al primarilor, din cauza faptului că la licitaţii se prezintă firme străine mai mari care apoi „subcontractează în cascadă” la firme româneşti care sunt dezavantajate şi nu câştigă nimic. „Sunt mulţi care se plâng din ţară că vin antreprenori mari şi lucrează tot cu pălmaşi români şi ai noştri nu câştigă nimic”, a spus Flutur. Acesta a declarat că marţi vor veni la Bucureşti preşedinţii de CJ ai PSD şi PDL, precum şi primarii celor două partide pentru a negocia împreună cu liderii Coaliţiei modificarea Legii achiziţiilor publice. Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, membru al Comisiei de elaborare a noii legi, a declarat şi el pentru Cotidianul că „există o situaţie din ce în ce mai frecventă în care contractorii străini îi presează foarte mult pe subcontractorii români şi apoi îi strangulează la bani”. „Trebuie să ne gândim cum să găsim o soluţie prin care să protejăm subcontractorii români”, a spus Dragnea. Însă favorizarea firmelor româneşti este interzisă de legislaţia europeană, fapt admis de ambii lideri ai Coaliţiei PSD-PDL. „Este adevărat că nu putem scrie în lege că se favorizează firmele româneşti, dar trebuie să găsim o formulă”, a spus Gheorghe Flutur. Paradoxal, Guvernul are deja probleme la CE exact din cauza modificărilor aduse Legii achiziţiilor publice, contrar politicii europene.

Fondurile europene reprezintă pentru actuala Coaliţie o miză uriaşă, luată în calcul, cum se ştie, şi în momentul împărţirii ministerelor între PSD şi PDL, astfel încât fiecare dintre ele să aibă cel puţin un portofoliu cu acces direct la banii de la UE. Din acest motiv, guvernul Boc a mai modificat o dată aceeaşi lege a achiziţiilor publice, în martie, prin Ordonanţa de Urgenţă numărul 19, care a scurtat termenul prevăzut pentru licitaţii, dar a introdus şi taxa de contestare a licitaţiei şi a crescut şi pragul financiar până la care un contract nu se acordă prin licitaţie, ci prin încredinţare directă şi prin selecţie de ofertă. Aceste prevederi sunt în contradicţie cu legislaţia UE şi surse din Coaliţie susţin că au venit de la Comisia Europeană avertismente legate de începerea procedurii de îngheţare a fondurilor. „Am avut mai multe discuţii în Coaliţie pentru că există o îngrijorare că se vor tăia banii de la UE”, au declarat pentru Cotidianul surse din conducerea PDL.

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat pentru Cotidianul că Direcţia Generală pentru Pieţe Interne şi Direcţia Generală pentru Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene au transmis Guvernului de la Bucureşti un avertisment din cauza ordonanţei de urgenţă referitoare la achiziţiile publice. „Există aceste documente prin care CE avertizează că se va declanşa procedura de îngheţare a fondurilor, pentru că Ordonanţa 19 încalcă grav legislaţia europeană. Acest lucru va avea drept consecinţă faptul că toate contractele încheiate în baza Ordonanţei 19 vor fi decontate de bugetul României şi se vor pierde toţi banii europeni”, a spus fostul ministru al Transporturilor. Întrebaţi dacă au venit avertismente din partea CE, liderii Coaliţiei au spus că „nu au auzit”.

Romancierul Antonio Lobo Antunes: “Politicienii iubesc omenirea, nu indivizii în sine. Mi-e teamă de ei şi de faptul că fiii şi fiicele lor tot politi

05 Mai 2009 Alina Purcaru
Cotidianul

Celebrul autor al “Manualului inchizitorilor”, Antonio Lobo Antunes, e prezent la Bucureşti pentru a-şi lansa romanul “Ordinea naturală a lucrurilor” (Editura Humanitas Fiction, trad. Micaela Ghiţescu). Pentru cotidianul.ro a povestit despre modestia şi eforturile cu care se face literatura, neîncrederea în psihiatri, despre generozitatea femeilor şi temerile bărbaţilor, despre Saramago, dar şi despre bucuria de a trăi lângă mare.
Antonio Lobo Antunes 05 Mai 2009 Antonio Lobo Antunes
După o întreagă carieră de scris, e vreo carte pe care nu aţi reuşit s-o terminaţi?
Da, lucrez acum la o carte. Acum cinci-şase luni am terminat una. Am început să scriu apoi… nici nu ştiu dacă e o carte. Am început s-o scriu acum trei sau patru săptămâni, aşa că nu ştiu ce e. A fost dificil să încep, cum călătoresc foarte mult, deci nu ştiu ce va fi.

Care dintre romanele dumneavoastră a fost cel mai greu de scris?
Nici nu ştiu. Mi se pare că e foarte greu să scrii, în general, aşa că… Devine din ce în ce mai dificil, pentru că eşti de fiecare dată un începător şi vei rămâne întotdeauna un începător, aşa că fiecare carte e de fapt prima carte.
Şi înţelegi că nu ştii nimic despre scris. Nu ştii nimic. Ce vrei? Vrei să schimbi arta de a scrie, dar probabil că sunt nenumărate moduri în care se poate face asta. Nu vreau să spun poveşti, nu vreau să scriu romane, vreau doar să pun viaţa întreagă între copertele unei cărţi. Nici nu cred că acele cărţi sunt romane sau altceva, nici măcar nu ştiu ce sunt. Ştii, în momentele bune, mâna ta face asta, nu creierul. Nu e dificil să scrii, e greu să corectezi. E de fapt vorba de muncă şi de a rămâne umil. Fără asta nu e nimic: trebuie să fii pur şi simplu foarte umil în faţa materialului cu care lucrezi pentru că nu ştii nimic. Şi la început, distanţa dintre emoţie şi de felul în care ai redat-o pe hârtie e atât de mare, că trebuie pur şi simplu să munceşti, să munceşti şi să tot munceşti până ajungi unde trebuie.

Ăsta ar fi sfatul pe care i l-aţi da unui scriitor tânăr?
Nu ştiu ce e un scriitor şi nu ştiu ce e un om tânăr. Sunt un fel de cocktail. Tatăl meu era fiul unui brazilian şi al unei nemţoaice, mama e portugheză, iar eu am fost educat în Lisabona de partea braziliană, mai precis în tradiţia din nordul Braziliei, Amazonia. E foarte dificil pentru mine. În familia noastră erau oameni de toate culorile. Aşa că vârsta, culoarea pielii, naţionalitatea sunt noţiuni care-mi sunt indiferente. Ce importanţă are că eşti român, spaniol sau portughez? Problemele sunt mereu aceleaşi. Iar dacă un tânăr scriitor - orice ar însemna asta - are nevoie de sfaturi, atunci nu e un scriitor. Eu n-am acceptat niciodată nici un sfat.

Dar presupun că au fost scriitori pe care i-aţi admirat sau care v-au influenţat…
Da, dar trebuie să scrii împotriva scriitorilor pe care îi admiri. Trebuie s-o faci mai bine. Trebuie să scrii împotriva lui Tolstoi, împotriva lui Gogol, nu contează cine e acel scriitor. E singura modalitate şi trebuie să-ţi găseşti propria voce. Fiecare femeie e prima femeie, fiecare bărbat e primul bărbat. Eşti unic, iar experienţa ta de viaţă e unică. Deci trebuie să-ţi rămâi credincios ţie şi onoarei de a fi viu. O onoare uriaşă. Problema e, mai ales la început, să te eliberezi de toate acele influenţe şi e dificil. Am trecut şi eu prin asta: am început să scriu la cinci-şase ani şi mi-am spus mereu: nu e asta, nu asta vreau. E o ucenicie foarte lungă care poate dura până mori.

Ce vă doriţi acum ca scriitor, pentru romanele dumneavoastră?
Nu vreau nimic. Am fost foarte norocos. Am avut tot ce şi-ar putea dori un scriitor: toate aceste premii, traduceri… La început negociezi: vreau să termin cartea asta! Apoi urmează alta şi altele. Problema e că nu ştii dacă aceea va fi ultima carte pe care o vei scrie sau dacă vei mai putea să scrii o alta. Cărţile vin din zone diferite ale tale, din locuri pe care nu le cunoşti. La început obişnuiam să scriu după un plan, acum am renunţat. Nu am nimic, sunt într-atât de sărac!

Aş vrea să vorbim puţin şi despre “Ordinea naturală a lucrurilor”.
Nu-mi amintesc această carte. Nu-mi amintesc nici un roman.

Cum aşa?
După ce termini o carte, dacă vrei să mai scrii încă una trebuie s-o uiţi pe aceasta. Îmi amintesc că a fost o tortură să scriu “Ordinea…”. Asta îmi amintesc. De fapt, e la fel cu aproape toate cărţile. Pentru mine cititul e o plăcere atât de senzuală! Scrisul e ceva ce nu asociez cu plăcerea.

Şi atunci de ce scrieţi?
Pentru că dacă nu scriu mă simt vinovat. Da… de parcă aş fi necredincios faţă de ceva ce mi s-a dat. Poate că ţine de partea mea germană, cele 20 de procente de sânge german care nu-mi plac!

De ce?
Îmi place să fiu latin. Îmi plac latinii. Bunica mea germană era foarte severă: nu era blândă, nu mă săruta… Cred că e un privilegiu că venim din popoare înrudite. Am fost în Mexic, pentru un premiu, în Columbia, în Argentina… Gândesc ca tine, reacţionează ca tine, te simţi acasă. Germanii sau popoarele nordice sunt un pic altfel. În Portugalia, Spania sau în alte ţări latine, bărbaţii se sărută între ei. În Germania, nu. E amuzant pentru că acasă ne sărutăm între prieteni, dar homosexualii nu mă sărută! Încă trăiesc într-un fel de ghetou, au barurile lor, cluburi separate. E destul de dificil pentru ei în ţările cu o cultură macho puternică.

Acum că a venit vorba de valorile macho, multe din personajele dumneavoastră din “Manualul inchizitorilor” sau “Cuvânt către crocodili”, de exemplu, le împărtăşesc. Bărbaţii sunt nişte tirani, iar femeile extrem de umile.
Da, aşa se poartă aceşti bărbaţi. Cred că, în general, bărbaţilor le e foarte frică de femei. Nu le înţeleg, nu ştiu nimic despre ele şi le e frică foarte tare. Cred că le e foarte frică şi când femeia e însărcinată şi că fac dragoste cu teamă. Au o mulţime de fantezii despre performanţele lor sexuale sau despre capacitatea de a iubi. Mă bucur foarte mult că sunt bărbat. Dacă aş fi fost o femeie ar fi trebuit să trăiesc cu un bărbat şi în general bărbaţii sunt foarte egoişti. Nu crezi?

Sunteţi egoist dumneavoastră?
Cred că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii pentru că au capacitatea de a se îndrăgosti mai des, se pot îndrăgosti şi la 80 de ani, se pot îndrăgosti de viaţă, de lucruri şi aşa mai departe.

Cât de diferiţi credeţi că suntem?
Sigur că suntem foarte diferiţi. Maternitatea e o stare cu totul specială. Femeile sunt mult mai capabile de dragoste, de tandreţe şi aşa mai departe. Şi sunt mult mai puternice. De exemplu, dacă un bărbat are gripă, e deja pe moarte. Sunt laşi! Iar când am eu gripă, să nu mai vorbim! Când eram medic, în spital, femeile erau mult mai curajoase în faţa morţii, în faţa bolilor. Bărbaţii sunt mereu dramatici!

Care au fost femeile care v-au influenţat cel mai mult, femeile pe care le-aţi admirat cel mai mult?
Vorbeşti atât de mult despre admiraţie!

Spuneţi-i altfel!
(Râde) Uite, admiraţia poate fi foarte periculoasă. Când cineva e pe soclu nu poţi să-l atingi.

Dragoste atunci?
Sigur că cred că dacă iubeşti pe cineva trebuie să-l admiri şi să-l respecţi. Ştii, n-am nici o soră. Am fost şase băieţi. Sigur, era mama, şi era mereu însărcinată. Când avea 25 de ani avea deva patru sau cinci copii. Eu am fost cel mai mare. Era foarte ciudat pentru că tata era în Germania, era neuropatolog. Şcolile prestigioase de neuropatologie erau în Germania, aşa că după facultate a plecat în Germania pentru a se perfecţiona. O dată pe an venea în Lisabona pentru o săptămână. Era ceva necurat legat de germani, de fiecare dată după ce pleca acolo, burta mamei mele începea să se umfle! Nu ştiu ce avea Germania de avea astfel de efecte asupra burţii mamei mele. După ce a încetat să se mai ducă tata acolo, s-au oprit şi copiii. Aşa că mama n-a avut prea mult timp pentru copiii ei pentru că era mereu gravidă. Am crescut cam singuratici şi pe la cinci sau şase ani am început să scriu.

Cum a interferat meseria de psihiatru cu literatura dumneavoastră?
Niciodată nu m-am gândit să fiu psihiatru. Am fost medic pentru că tatăl meu a fost medic. M-a întrebat: “Ce vrei să faci?” şi i-am răspuns “Vreau să scriu!”. Tata, care era un democrat, mi-a spus: “Dacă vrei să scrii, o să studiezi medicina!”. La 16 ani am început să studiez medicina la universitate. La început a fost oribil, era prima dată când vedeam morţi. La anatomie trebuia să facem disecţii. Pentru mine, moartea nu exista la acea vârstă. Toată lumea în familia mea era foarte tânără. Era ceva foarte neobişnuit. Mi-era frică de moarte, nu puteam să ating cadavrele. Apoi, după ce am terminat facultatea, am plecat în război. Când m-am întors am vrut să fac chirurgie, pentru că era mult mai frumoasă. Doar că chirurgia e foarte solicitantă şi nu-mi mai rămânea timp de scris. Nu ştiam ce altceva aş fi putut alege, aşa că am optat pentru psihiatrie pentru că mi s-a părut că e mai aproape de literatură. Dar m-am înşelat.

Ce aţi descoperit?
Începusem să-mi pun nenumărate întrebări: ce e nebunia? Cine decide cine e nebun şi cine e sănătos? Puterea medicală e înspăimântătoare. Te duci la spital şi pot să facă ce vor cu tine. Pot să-ţi administreze electroşocuri, pot să-ţi dea pastile sau să-ţi prescrie terapie. Cât de repede am putut am renunţat şi m-am întors la scris. Pentru mine, puterea doctorilor era înspăimântătoare şi în special cea a psihiatrilor. Cum decid că ai o depresie? Fiecare doctor are o idee diferită despre ce înseamnă normalitatea. Eu nu ştiu ce e normal şi cred că nimeni nu are dreptul să facă acest gen de judecăţi: omul ăsta e normal, celălalt e bolnav. Toţi oamenii creativi pe care i-am cunoscut au fost diferiţi de restul. Poate că asta înţeleg doctorii prin nebunie, faptul că eşti altfel. De exemplu când eram în Africa, bolnavi de schizofrenie erau oameni foarte importanţi pentru trib, erau în contact cu lumea spiritelor şi erau consideraţi aparte pentru că aveau acest dar special. Acum vorbim despre epileptici. Grecii şi romani numeau epilepsia boala sacră. Iulius Cezar, Flaubert, Dostoievski erau epileptici.

Şi aţi ales literatura.
Pentru părinţii mei era dubios încă de dinainte, pentru că eu citeam mereu şi nimeni din familie nu avea un interes aparte pentru literatură.

Acum că am revenit la literatură, ce relaţie aveţi cu Jose Saramago sau cu cărţile lui?
Nu-mi place să vorbesc despre alţi scriitori. Nu fac asta.

Mă întrebam dacă vă cunoaşteţi personal, dacă sunteţi prieteni.
Îl ştiu, dar nu l-am văzut de foarte foarte mulţi ani! Are vârsta tatălui meu, în plus. Nu pot să vorbesc despre el şi, de obicei, nu vorbesc despre alţi scriitori. Nu cred că e tocmai etic.

Nu e nimic rău, din punctul meu de vedere, să vorbeşti despre prieteni.
În general nu cred că scriitorii sunt nişte persoane interesante. De obicei sunt un pic plictisitori. Când eşti cu ei nu fac decât să vorbească despre literatură. La fel cum doctorii vorbesc despre medicină şi aşa mai departe. Mie-mi plac oamenii normali. Sunt însă şi câţiva scriitori care fac excepţie de la regulă. Amos Oz, de exemplu, e un om extrem de amuzant. Niciodată nu vorbim despre cărţi când ne întâlnim. Vorbim despre multe alte lucruri, despre fotbal de exemplu, dar nu despre literatură. În general, dacă sunt buni, scriitorii nu vorbesc despre ce fac. Scriitorii, chiar şi cei foarte buni, sunt oameni obişnuiţi. Pur şi simplu îşi fac meseria cât de bine pot.

Aveţi un program zilnic de scris, ce înseamnă rutina dumneavoastră de om obişnuit?
Ce fac? Păi, când scriu o carte încep la 9, scriu până la unu, apoi iau prânzul, apoi de la două la opt scriu din nou, apoi iau cina… de la 9 la 11, iar scriu. E o meserie. Altfel am o viaţă nornală, ies, mă întâlnesc cu oamenii, ce nu-mi place e să călătoresc prea mult. Am fost la New York pentru o carte, apoi în Mexic pentru acel premiu, apoi în Paris, apoi am venit aici, apoi va trebui să ajung în Spania şi de acolo în Brazilia, e prea mult. Aş putea însă trăi oriunde. Singura mea problemă e că mi-e foarte greu să trăiesc departe de mare. În Portugalia e minunat pentru că totul e lângă mare. Cred că această ţară e, de fapt, făcută din tot ceea ce marea a refuzat să ia. Vezi lângă mare catedrale sau străzi… mi-ar fi greu să trăiesc fără să văd pescăruşii, fără să aud valurile. În Lisabona poţi să mergi la plajă nouă luni pe an şi nu-ţi ia mai mult de zece minute. Poţi să vezi marea din orice colţ. Nu sunt un patriot şi nu-mi plac patriotismele de nici un fel, dar din vremuri străvechi - secolul XII - Portugalia a fost o ţară de pescari şi de navigatori. Relaţia lor cu marea e una curioasă: marea e mama şi tatăl lor.

Citiţi literatură contemporană portugheză sau vă întoarceţi la autorii pe care deja îi cunoaşteţi?
Nu am avut niciodată sentimentul că aş fi un scriitor portughez. Ţara ta e ţara unde sunt oamenii care-ţi plac: Beethoven, Bach, Chopin, Picasso, Velasquez îmi aparţin. Ţara mea e acolo unde mă simt bine. Nu am sentimentul apartenenţei. M-au trimis în război în numele unor substantive abstracte: patrie, glorie. În numele lor mulţi au murit. Aşa că nu mai cred în aceste cuvine mari. Am avut mereu sentimentul că politicienii iubesc omenirea, nu indivizii în sine. Mi-e teamă de ei şi de faptul că fiii şi fiicele lor tot politicieni vor fi. Mint tot timpul. Când sunt alegeri, peste 60% nu votează pentru că nu le pasă.

Dvs. votaţi?
Am votat o dată. Dar avem un proverb vechi: “Rahatul e la fel de bun ca muştele care-l caută”. Eram în SUA când aveau loc dezbaterile dintre Obama şi McCain, americanilor obişnuiţi nu le păsa, pentru europeni era mult mai important, la toţi ne place Obama pe vechiul continent. O ţară foarte ciudată SUA: peste 95% din locuitorii ei nu au părăsit-o niciodată. Dacă vorbeşti cu un american din midwest, habar n-au ce e România sau Portugalia. Oraşele au legi independente, o autonomie imensă. În America toţi sunt aleşi, chiar şi şeful poliţiei, în Europa, toţi sunt numiţi de guvern. America nu există, sunt o duzină de Americi. Au un mare respect pentru cultură, asta îmi place la ei.

Ce ştiţi despre Europa de Est, despre cultura de aici?
Mai crezi în Europa? Ce e aia Europa? Pentru ţări ca România şi Portugalia Vestul e totul, au venit bani frumoşi de acolo. Acum în Portugalia se construiesc o grămadă de autostrăzi din ei. (Dacă vorbeşti română foarte rar, eu înţeleg, la fel şi tu dacă vorbesc eu portugheză.) Eu nu ştiu unde începe şi unde se termină Europa. Pentru Portugalia, UE - toţi credem că o conduce Franţa sau Marea Britanie - a fost o nenorocire: au venit să ne spună că nu puteţi prinde mai mult de această cantitate de peşti şi asta i-a afectat pe mulţi.

Magistraţii ţin cu dinţii de statutul de bugetar de lux

05 Mai 2009 Oana Craciun, Dorin Petrisor, Lucian Gheorghiu
Cotidianul

Majoritatea instituţiilor şi-au trimis propunerile pentru legea de salarizare unitară a bugetarilor. Încăpăţânaţii au fost ameninţaţi de premierul Boc cu demiterea. CSM pare să rămână cea mai arogantă dintre instituţii.
Primul-ministru Emil Boc le-a transmis secretarilor de stat din Guvern că, dacă nu vor colabora în grupul de lucru pentru realizarea legii unitare de salarizare a bugetarilor, „vor rămâne acasă, cu slujbe cu tot“. Premierul a venit la întâlnirea de la Ministerul Muncii de marţi pentru a-i soma, din nou, pe reprezentanţii ministerelor care au declarat în ultima perioadă că nu sunt de acord să fie parte dintr-o lege unitară de salarizare, că „cine nu este de acord cu această lege să îşi dea demisia“. Boc a dat asigurări că „această lege se va realiza în România“ şi că va fi pusă în aplicare la 1 ianuarie 2010.

Însă există instituţii care nu sunt atinse de ameninţările premierului.
Este cazul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care nu a avut nici marţi vreun reprezentant la discutii şi care se vede tot într-o lege specială. CSM a transmis că „Adunările Generale ale judecătorilor au mandatat CSM să nu participe la elaborarea proiectului Guvernului, ci să elaboreze un proiect distinct de lege a salarizării în sistemul judiciar, în acord cu normele europene referitoare la independenţa justiţiei”, ne-a declarat judecătoarea Cecilia Moraru, purtător de cuvânt al CSM. Totuşi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că secretarul de stat Octavian Ojog a înaintat acum două săptămâni propunerile de echivalare pentru personalul auxiliar din sistemul judiciar, iar acum o săptămână pentru magistraţi. „În cazul acestora din urmă, propunerea noastră este ca funcţiile respective, dat fiind faptul că reprezintă una dintre cele trei puteri ale statului, să fie echivalate cu cele ale demnitarilor aleşi sau numiţi, respectiv parlamentari sau miniştri”, a explicat Predoiu.

Ministrul Internelor, Dan Nica, a declarat că, pentru definitivarea legii unice de salarizare, Ministerul Administraţiei şi Internelor va folosi modelul existent în Germania - pe care însă nu l-a detaliat - şi care a dovedit un echilibru în acest domeniu şi este conform normelor UE. Nica a mai spus că, pe lângă grila de salarizare, va trimite la Ministerul Muncii şi echivalenţele folosite în sistemul german.
Tot din viitoarea lege unică ar trebui să facă parte şi parlamentarii, dar şi angajaţii din agenţiile statului care au şi fonduri publice, unde au fost înregistrate venituri de sute de milioane. Pentru aceste categorii, singura ameninţare este că vor fi introduse forţat în lege, chiar dacă nu vor veni cu propunerile de echivalare de funcţii până joi (n.r.- mâine), spune Valentin Mocanu, secretar de stat pe dialog social în Ministerul Muncii.

La nivelul conducerii Parlamentului nu se ştia de ce nu a fost nimeni până acum la discuţiile de la Ministerul Muncii. „Nu ştiu de ce nu s-a discutat nimic până acum şi de ce nu s-a decis să fie cineva delegat la negocieri. Bănuiesc însă că, la nivelul secretariatului general al Camerei, va negocia cineva pentru modul în care va fi salarizat personalul instituţiei. Nu cred că parlamentarii se vor opune să intre sub prevederile respectivei legi”, a declarat vicepreşedintele Camerei, Bogdan Olteanu.

Avocata diavolului joacă la două capete pe autostrada Bechtel

05 Mai 2009 Doru Cireasa
Cotidianul

Avocata care a negociat pentru stat afacerea Bechtel, contra 6 milioane de euro, aflată încă sub contract, lucrează şi pentru firma de avocatură angajată de americani
Simona Neagu, avocatul care a primit de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) peste 6 milioane de euro pentru asistenţa juridică acordată la întocmirea contractului semnat cu Bechtel în 2003 pentru autostrada Transilvania, a fost angajată de către casa de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), una dintre cele mai importante firme de avocaţi din România. În noiembrie 2003, CNADNR a semnat cu Simona Neagu un contract de asistenţă juridică pentru autostrada Transilvania, „care va expira la data recepţiei finale a autostrăzii (2013 - n.r.) sau la data încetării din orice alte motive a contractului de construire“, după cum prevede acesta.
Potrivit contractului de asistenţă juridică semnat cu CNADNR, Simona Neagu nu are voie să se angajeze „direct sau indirect, pe durata acestui contract (de asistenţă juridică - n.r.), în activităţi profesionale care ar putea intra în conflict cu activităţile ce i-au fost încredinţate în cadrul acestui contract“. O altă prevedere arată că „avocatul nu are voie în timpul perioadei de valabilitate a contractului să dezvăluie vreo informaţie confidenţială în legătură cu Proiectul fără acordul prealabil, scris, al Clientului“.

Fără a cere sau a aştepta rezilierea acestui contract, în martie 2006, Simona Neagu se angajează ca asociat senior al casei de avocatură menţionate, aflată sub contract tocmai cu firma americană. Potrivit informaţiilor oficiale de pe site-ul acestei firme, NNDKP a consiliat Bechtel în problema renegocierii contractului pentru autostrada Transilvania, derulată pe parcursul anului 2005. Declaraţii aparţinând atât oficialilor NNDKP, cât şi celor de la Bechtel arată că un contract de asistenţă juridică generală între aceste două firme este în vigoare.

Implicarea avocatei atât în serviciul CNADNR, cât şi în cel al firmei NNDKP, care asistă firma Bechtel, poate duce la rezilierea contractului semnat cu americanii, fiind vorba despre „conflict de interese“, „încălcarea în cursul executării a contractului de asistenţă juridică“, „încălcarea secretului profesional specific meseriei de avocat“, „obligaţie absolută şi nelimitată în timp“, arată un document realizat la solicitarea CNADNR de către cabinetul avocatului Băraş Ioan, angajat de companie. Capitolul „mită“ din contractul semnat de CNADNR cu Bechtel, pe baza căruia avocatul crede că acest contract poate fi reziliat fără probleme, spune: „Dacă Antreprenorul (Bechtel - n.r.) sau Afiliaţii Antreprenorului sau un angajat al Antreprenorului sau al oricăruia dintre Afiliaţii Antreprenorului dă sau se oferă să dea unei persoane orice mită, daruri, o liberalitate sau un comision ca un stimulent sau ca o răsplată: pentru a face sau a se abţine să facă orice acţiune în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu Beneficiarul (CNADNR - n.r.), sau pentru a favoriza/defavoriza sau pentru a se abţine să favorizeze/defavorizeze orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu Beneficiarul, atunci Beneficiarul va putea, după transmiterea unei notificări scrise transmise Antreprenorului cu 14 zile înainte incluzând dovezile celor de mai sus, să rezilieze angajarea Antreprenorului în baza Contractului şi să îl evacueze de pe Amplasament“.

Până când CNADNR va decide dacă va apela sau nu la această prevedere contractuală, pe 27 mai, avocatul CNADNR va cere în justiţie rezilierea contractului semnat cu Simona Neagu, constatarea nulităţii acestuia şi returnarea sumei de 6 milioane de euro primite de la CNADNR. Avocata NNDKP ar fi încălcat statutul profesional al acestei meserii prevăzut atât în legea română, dar şi în cea europeană, susţine avocatul companiei naţionale.

Oficiali ai NNDKP, dar şi avocata Simona Neagu resping ideea unui conflict de interese. „Din informaţiile noastre, la 1.03.2006, serviciile de asistenţă juridică prestate de cabinetul de avocatură în favoarea CNADNR încetaseră din iniţiativa CNADNR, care angajase cu mult timp înainte o altă casă de avocatură în acest scop“, spune Irina Melecciu, responsabil de comunicare al firmei de avocatură. Potrivit Simonei Neagu, după ianuarie 2005, când s-a decis renegocierea contractului cu americanii, CNADNR a refuzat să mai solicite avocatei orice servicii. „M-am oferit în ianuarie să consiliez compania la renegociere, să le spun ce aspecte din contract să le reclame şi ce să nu reclame, însă am fost refuzată. În aprilie mi s-a comunicat verbal că nu mai am acest contract, iar CNADNR a angajat altă casă de avocatură“, ne-a declarat aceasta. Avocata spune că a ajuns „la capătul puterilor“ din cauza acuzelor repetate din presă îndreptate împotriva ei şi a manipulărilor la care mass-media sunt supuse de politicieni. Ea respinge categoric ideea conflictului de interese. „Am stat în 2003 luni întregi să studiez contracte cu autostrăzi, iar acum unii care nu au văzut niciodată unul sau care ştiau de acestea de la alţii care la rândul lor nu văzuseră aşa ceva vorbesc că sunt incompetentă. Este ceea ce mă doare cel mai mult. Dacă nu eram competentă, nu aş fi fost angajată la NNDKP“, spune aceasta.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, precizează că este unul dintre primii care au atras atenţia asupra incompatibilităţii Simonei Neagu în cadrul unei emisiuni desfăşurate recent la Realitatea TV. „A avut tupeu să se angajeze la Bechtel (de fapt la avocaţii acestei firmei - n.r.). Lucrurile devin străvezii“, spune ministrul, care a fost permanent unul dintre criticii contractului, sub aspectul împărţirii drepturilor şi obligaţiilor. Cât priveşte posibilitatea rezilierii contractului cu Bechtel, portiţă deschisă de eventuala incompatibilitate a avocatei (dacă justiţia o va accepta), ministrul Transporturilor o respinge. „Nu motivele rezilierii sunt importante, căci acestea există. Problema este că, dacă îl vom rezilia, doi ani nu mai putem angaja nici un constructor, vom fi chemaţi prin tribunale internaţionale de către Bechtel, iar toată presa care a urlat de ce nu reziliem contractul, în special cea din Transilvania, acum va spune că suntem nişte nenorociţi şi va sări în capul nostru“, se teme ministrul.