marți, 19 aprilie 2011

AFACEREA DE 500.000 DE EURO pentru care ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, spune: “Reflectez la DEMISIE”

Romania trebuie salvata!
cotidianul.ro


Ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, s-ar putea afla într-un posibil conflict de interese, Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa având sediul la aceeaşi adresă din Bistriţa la care locuieşte şi ministrul, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.

Ioan Nelu Botiş a recunoscut că soţia sa este angajată la această asociaţie, care a primit fonduri europene şi guvernamentale în valoare de 500.000 euro, aprobate de o autoritate aflată în subordinea Ministerului Muncii ,consemnează şi jurnaliştii de la Gândul.

"Eu personal nu primesc niciun ban. Soţia are statut de consilier acolo pe proiect. Primeşte bani pe acel proiect cu finanţare europeană. Soţia mea nu este beneficiar direct. Este vorba de o asociaţie acare are acest contract. Soţia mea este plătită în calitate de consilier", a declarat Botiş la Realitatea TV, citat de Evenimentul Zilei.

Asociaţia are la dispoziţie 2,13 milioane de lei, din care 1,9 milioane de lei fonduri europene nerambursabile şi 187.700 de lei de la bugetul naţional şi se ocupă cu informarea privind piaţa muncii, consiliere şi mediere pe piaţa muncii, formare profesională în ocupaţiile de sudor, maşinist, stivuitor şi sprijin pentru ocupare pe piaţa muncii.

Din datele de pe site-ul organizaţiei rezultă ca aceasta a fost înfiinţată în anul 2007 "ca un răspuns la cererea pieţei muncii în judeţul Bistriţa-Năsăud", dar a depus dosarul de finanţare după ce Ioan Nelu Botiş a ajuns Ministrul Muncii, notează Jurnalul Naţional.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/botis-ma-gandesc-pana-maine-daca-voi-demisiona-927357.html

http://www.gandul.info/news/afacerea-de-500-000-de-euro-pentru-care-ministrul-muncii-ioan-nelu-botis-spune-reflectez-la-demisie-8169642

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/ministrul-botis-ar-putea-demisiona-575677.html

Demisia! Cum face Botis bani pe spatele statului?

Romania trebuie salvata!
19.04.2011
9am.ro

Un ONG are sediul acasa la Ioan Botis, iar sotia ministrului este consilier la acelasi ONG pentru un proiect finantat din fonduri UE prin Ministerul Muncii, reprezentantul Guvernului mentionand ca ar putea sa demisioneze daca aceasta se dovedeste a fi o problema de moralitate.

Potrivit site-ului timponline.ro, Asociatia Parteneriat Euroactiv Bistrita are sediul pe strada Closca nr. 3 din Bistrita, adresa la care locuieste si ministrul Ioan Botis. Aceasta asociatie a participat vineri la Bursa locurilor de munca, organizata de AJOFM Bistrita, fiind reprezentata de Alina Capraru, sefa de cabinet a deputatului Ioan Nelu Botis. Organizatia implementeaza un proiect numit "Sansa la demnitate", finantat de Uniunea Europeana, Guvernul Romaniei si Fondul Social European POSDRU 2007-2013.

Asociatia are la dispozitie 2,13 milioane de lei (21 de miliarde de lei vechi) din care 1,9 milioane de lei fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, 187.700 de lei bani de la bugetul national (circa 2 miliarde de lei vechi). Contributia beneficiarului este de 44.000 de lei.

ANI s-a autosesizat si il ancheteaza pe ministrul Muncii. Ioan Botis a anuntat ironic, ca ar avea nevoie de timp pentru a se gandi daca isi da demisia.

Minstrul Muncii, Ioan Botis, a declarat luni pentru MEDIAFAX, ca din punct de vedere juridic nu are nicio legatura cu ONG-ul care a primit fonduri UE si la care consilier de proiect este sotia sa, mentionand ca nu exista conflict de interese, dar daca va fi afectata imaginea PDL, demisioneaza.

"Chiar daca nu este vorba de un conflict de interese, trebuie luata in calcul varianta demisiei, intrucat un astfel de subiect dezbatut in mass-media nu face bine imaginii partidului. Daca este o problema de moralitate si afecteaza partidul, imi dau demisia fara discutii", a spus Botis.

El a precizat ca asociatia foloseste o camera din imobilul in care locuieste el in Bistrita, dar pentru acest lucru nu primeste niciun ban.

Botis a mai spus ca asociatia are un sediu care momentan este ocupat de niste utilaje si de aceea foloseste temporar o incapere din locuinta sa pentru intalniri.

"Din luna august (2010, n.r) cred ca s-au mutat. Ocupa doar o camera, in care se intalnesc. Nu ne cer bani, nu am nicio treaba. Asociatia este o initiativa pe care am sustinut-o de cand eram la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca", a spus ministrul.