De ce au fost arestaţi Popoviciu & Co. de DNA

Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 01 Apr 2009 | Alexandru Cautis |

Dosarul de la DNA al lui Puiu Popoviciu este de departe cel mai tare şmen mediatizat vreodată. "Ţigareta" e o glumă pe lîngă acest caz. Cazul Puiu Popoviciu merită premii: "Cel mai mare afacerist român prins vreodată în timp ce-şi aranja favorabil dosarul"; "Cea mai tare distribuţie în roluri secundare de aranjori de dosar" – şefii DGIPI şi DGA; "Cea mai mare figuraţie de seamă" – primari, parlamentari, miniştri; "Cea mai sigură scăpare din arest" – judecătoarea Viorica Costiniu. Aplauze, vă rog!

Partea istorică

Aşa cum încă de acum un an am tot publicat, Puiu Popoviciu este artizanul celui mai mare tun imobiliar din România postdecembristă. Povestea afacerii Băneasa, cuprinsă în dosarul DNA-ului, este foarte simplă, deşi e înconjurată de un hăţiş de legi. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB) a primit în proprietate, prin decret regal, în 1929, un teren pe care să desfăşoare activităţi didactice, cu menţiunea că acel teren nu va putea fi înstrăinat sub nici o formă pentru alte activităţi. În 1942, decretul regal din 1929 a fost abrogat, dar în noua lege terenul a rămas cu aceeaşi funcţiune didactică, prevăzută expres.
În 1948 a venit naţionalizarea, care l-a trecut în proprietatea statului, dar păstrîndu-i în continuare acelaşi obiect de activitate.
Şi criminalul Rîmaru a fost implicat în afacerea Popoviciu

Ca să aibă şi OTV motive să preia, în stilul consacrat, marele caz de corupţie al momentului, trebuie să spunem un lucru, cît se poate de adevărat: în 1971 acest teren a suferit modificări majore, din cauza criminalului în serie Rîmaru. Nu fiindcă şi-ar fi ucis victimele aici. Ci dintr-o cauză administrativă. Criminalul Rîmaru era student la Agronomie, universitate ce folosea acest teren. În urma scandalului iscat de crimele sale, s-a schimbat întreaga conducere a universităţii şi s-a dispus ca imaginea pătată de sînge să se spele cu mult verde. Noul rector al Agronomiei, Tiberiu Mureşan, a avut sarcina să facă pe teren o fermă-model, cu caracter didactic, să arate populaţiei că la această universitate se face cu adevărat carte, nu moarte de om. A ieşit o bijuterie de fermă, în care generaţii de agronomişti şi-au făcut mîna pe livezi, vii, grădini de legume şi flori de excepţie.
După ’89, ferma era în continuare în stare foarte funcţională.
Numai că pusese ochii pe terenul ei Puiu Popoviciu, al cărui tată fusese profesor chiar la USAMVB. Popoviciu i-a propus mai întîi rectorului Nicolai Pomohaci să facă o asociere din care să-i rezulte lui terenul fermei, de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-46. Pomohaci s-a temut de puşcărie şi a refuzat oferta lui Puiu. Popoviciu a revenit cu doleanţa cînd Pomohaci a fost înlocuit la conducerea universităţii de Ioan Alecu, care a acceptat mintenaş propunerea.

– Pe 12.04.2000, USAMVB face un contract de asociere cu firma Log Trans a lui Popoviciu în care se specifică faptul că pe terenul pus la dispoziţie de universitate se vor desfăşura activităţi specifice ei. Cu alte cuvinte, agricultură. Exista şi o clauză specială care prevedea că, în cazul în care USAMVB intră la un moment dat în posesia terenului, căci îl avea doar în administrare, acesta se va transfera automat în capitalul social al firmei.

– Ca o coincidenţă, la două săptămîni de la semnarea acestui contract, pe 25.04.2000, USAMVB îşi intabulează terenul pe numele ei, invocînd legea din 1929, CARE ERA ABROGATĂ din 1942. Intabularea pe o lege veche şi abrogată a făcut-o judecătorul de la Cartea Funciară Bucureşti, GHEORGHE CUZUC (revenim la el mai jos, să vedeţi implicarea lui).

– În august 2000, terenul este trecut ca aport la capitalul social al Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.

– Abia în 2001 USAMVB îşi ia titlu de proprietate pe acest teren, deci trecerea în capitalul social s-a făcut pînă la obţinerea titlului.


Partea penală

Pînă aici sînt lucruri pe care le-aţi putut citi în mai multe ziare, fiind partea de suprafaţă a afacerii. Noi am dat însă partea de substanţă, ilegalitatea crasă comisă prin această asociere. Anume faptul că terenul USAMVB era în 2000, cînd a fost trecut în capitalul unei firme private, DOMENIU PUBLIC AL STATULUI. Astfel apărea în anexa Hotărîrii de Guvern 517/ 1999, nemodificată în acest sens. Partea cea mai interesantă este că în 2002, deci hăt, la un an de cînd terenul trecuse chipurile în proprietatea USAMVB, el figurează drept domeniu public al statului şi în Legea 290/2002. Oare Parlamentul a votat o lege greşită? Nu. Falsă fusese, de fapt, trecerea terenului în proprietatea USAMVB. Iar Parlamentul n-o avea în catastife. Fiind domeniu public al statului, terenul nu putea fi înstrăinat în nici un chip (Legea 213/1998). Ca să poată fi înstrăinat trebuia să se dea o hotărîre de guvern specială de scoatere a lui din domeniul public. Or, aşa ceva nu s-a dat nicicînd, nici Guvernul Năstase nu a dat, nici Guvernul Tăriceanu. DE DREPT, TERENUL ESTE ÎN CONTINUARE DOMENIU PUBLIC AL STATULUI. Asta se şi susţine în dosarul de la DNA.


În acelaşi dosar mai apar şi nişte interceptări, în care se vede clar că Puiu Popoviciu şi Ioan Alecu ştiau că săvîrşesc un fals. Interceptările au fost făcute în intervalul decembrie 2008 – martie 2009. Ioan Alecu îi spune speriat lui Popoviciu că ce fac cu dosarul de la DNA, că e groasă. Popoviciu îl linişteşte spunîndu-i că are un prieten la "doi ş’un sfert", care e prieten cu comisarul care se ocupă de dosar. Aşa şi era. Popoviciu a apelat la Cornel Şerban, şeful DGIPI, care a apelat la Petru Pitcovici, ofiţer la DGA, care l-a sunat pe Ion Motoc, comisar implicat în strîngerea de date în respectivul dosar.

– La început, pe 16.12.2008, Pitcovici l-a contactat telefonic pe Motoc şi l-a invitat să vină la o discuţie în biroul lui Şerban, la DGIPI. Cum Motoc a refuzat, Pitcovici i-a propus să se vadă cu el în faţa DNA-ului. S-au văzut, iar Pitcovici i-a cerut primele date despre dosarul lui Popoviciu, interesîndu-se la ce procuror este în lucru.

– Pe 17.12.2008, Pitcovici l-a sunat din nou pe Motoc, ca să afle numele procurorului de caz. I-a spus chiar: „Poţi să-mi zici şi mie ceva? Putem să-l ajutăm pe om?“ (adică pe Popoviciu, n.r.). Şi-au dat întîlnire la restaurantul Codrii Cosminului.

– Pe 18.12.2008 s-au întîlnit în acest local Motoc, Şerban şi Pitcovici. În timpul discuţiei, Şerban, ca să arate ce important e Popoviciu, a spus că "la el fac coadă să intre Băsescu şi Tăriceanu" şi i-a cerut lui Motoc să citească bine dosarul şi să-i transmită ce conţine.

– Pe 24.12.2004, Pitcovici s-a prezentat cu nişte cadouri la Motoc şi i-a urat cele creştineşti, printre care şi cîteva întrebări, tradiţionale, desigur, despre dosarul lui Popoviciu.

– Pe 21.01.2009, Cornel Şerban l-a invitat pe Motoc să se vadă cu Popoviciu şi cerînd informaţii despre ce urmează să se facă în cauză, audieri, ridicări de documente. S-a oferit chiar să dea cîteva nume de persoane ce ar trebui să fie audiate.

– Pe 27.01.2009, Popoviciu, Şerban şi Motoc s-au întîlnit la Hotelul Howard Johnson. S-a discutat despre dosar, despre ce persoane ar trebui audiate ca să îi servească lui Popoviciu. Că erau conştienţi că sînt pe cale să comită o ilegalitate, rezultă din afirmaţiile lui Popoviciu, care recunoaşte, în ceea ce priveşte intervenţia lui Motoc în dosar, că "riscul e enorm".


Popoviciu, Pitcovici şi Şerban au fost salvaţi de mafia din Justiţie

Partea cu statul la coadă la Popoviciu, care reieşea din interceptarea discuţiilor lui Şerban cu ofiţerul Motoc, pare să aibă sens dacă urmărim alişverişul lui Tăriceanu cu afaceristul ce deţine terenul din Băneasa. Legătura dintre cei doi a fost făcută publică de Cozmin Guşă anul trecut în această formă:

În 2007, Tăriceanu a semnat o hotărîre de guvern prin care un teren domeniu public al statului, deţinut de Poşta Română, a trecut în domeniul privat al statului. Mai apoi, Poşta Română se asociază cu o firmă privată din anturajul lui Puiu Popoviciu, aducînd ca aport terenul respectiv. Valoarea de piaţă a terenului era de aproximativ 65.000.000 de euro, dar în asociere a fost evaluat la un preţ de vreo şaisprezece ori mai mic.
Cazul a ajuns la DNA, care îl incriminează, printre alţii, pe Gheorghe Cuzuc, implicat în intabularea terenului. Gheorghe Cuzuc face plîngere împotriva urmăririi sale penale. Aici trebuie făcută precizarea că o astfel de plîngere era o aberaţie juridică sau, ca să păstrăm terminologia de Drept, era „inadmisibilă“. Această aberaţie ajunge la judecătoarea Viorica Costiniu. În ciuda faptului că era o aberaţie, Viorica Costiniu cere DNA întregul dosar în cazul Poştei, în original. DNA refuză să-l dea în original, dar acceptă să-l dea în copie, motivînd că oricum e o aberaţie plîngerea lui Cuzuc. Viorica Costiniu se încăpăţînează să-l ceară şi, pentru a fi mai convingătoare, îi aplică lui Doru Ţuluş, şeful Secţiei a II-a din DNA, care instrumenta dosarul, o amendă de 500 de lei. La ceva timp, Viorica Costiniu acceptă că plîngerea era o aberaţie, dar amenda pentru Ţuluş rămîne. De ce oare atîta încrîncenare pe predarea unui dosar care oricum făcea obiectul unei aberaţii juridice? Explicaţia poate fi că, avînd dosarul în original, Costiniu putea sustrage declaraţii olografe. Nu e o premieră, se practică asiduu în instanţele noastre. De aceea se pare că Ţuluş s-a opus să-l dea în original.


Tot în 2007, tot Tăriceanu ia în concesiune (prin firma lui, ATS – dealer Citroën) o suprafaţă importantă pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-46. E, de fapt, o parcelă din terenul USAMVB pasat firmei lui Popoviciu, care face acum chiar obiectul dosarului în care sînt implicaţi Şerban de la DGIPI şi Pitcovici de la DGA. Intabularea terenului USAMVB a făcut-o la un moment dat tot… Gheorghe Cuzuc. Acesta e inculpat în acest dosar alături de Popoviciu, Pitcovici şi Şerban. Pe ultimii trei i-am văzut scoşi din arestul de o zi prin decizia judecătoarei Viorica Costiniu. Aceeaşi Viorica Costiniu care a făcut presiuni în mai vechiul dosar al Poştei Române, de care spuneam mai devreme, la solicitarea aceluiaşi Gheorghe Cuzuc.

Din surse judiciare, Viorica Costiniu nu a fost aleasă la întîmplare să judece în cazul lui Popoviciu de deunăzi. Alegerea judecătorilor în astfel de cazuri nu o face un calculator, în mod aleatoriu, cum a susţinut într-o emisiune TV liberala Norica Nicolai, juristă de profesie. Ci decide preşedintele de instanţă. În concluzie: acest ping-pong de terenuri între Tăriceanu şi Popoviciu s-a soldat cu trei eliberări din arest, prin grija unei judecătoare care e dedicată acestei cauze.