joi, 25 iunie 2009

Cat platim chiria unui parlamentar: 2.200 euro pe luna

Romania trebuie salvata!

Romania Libera
Andreea Nicolae

Joi, 25 Iunie 2009
 
 
» Desi se plang ca banii ramasi dupa rectificarea bugetara nu le ajung decat pana in iulie, dupa care vor "inchide usile", senatorii au platit pentru cazarea la 4 stele, pe primele trei luni ale anului, peste jumatate de milion de euro.
» Alte sute de mii de euro s-au dus in primul trimestru pe diurne de deplasare si pe plimbarile in tara.
In luna martie au beneficiat de cazare, la hoteluri de 4 stele sau in regim privat, nu mai putin de 93 senatori din totalul de 137. Majoritatea au ales varianta hotelului si, pen-tru fiecare "ales" in parte, din bugetul Camerei Superioare s-au scos, lunar, 9.304,96 lei. Adica, peste 2.200 euro pentru un singur senator pe luna! Aceasta, in conditiile in care o cautare rapida la agentiile imobiliare arata ca un apartament de lux cu doua camere, intr-o zona centrala, se inchiriaza in prezent pentru sume cuprinse intre 500 si 800 euro pe luna.


Sume similare au fost platite pentru cazarea senatorilor si in lunile februarie si ianuarie, astfel ca un calcul simplu indica faptul ca, pentru primul trimestru al anului, doar cazarea a depasit echivalentul a 500.000 euro. Adica, aproape jumatate din suma negociata de Senat pentru intregul an 2009: potrivit contractului incheiat, firma care administreaza fostul Hotel Bucuresti (actual Radisson SAS) urmeaza sa primeasca pentru serviciile pe 2009 putin peste un milion de euro (4,56 milioane lei).
Primesc bani ca sa-si indeplineasca mandatul


Deloc de neglijat sunt si sumele incasate de senatori pentru a-si indeplini practic misiunea pentru care au fost alesi. Desi in Statutul deputatilor si senatorilor scrie ca "participarea la lucrarile Camerei din care fac parte reprezinta pentru deputati si senatori o obligatie legala, morala si regulamentara", "alesii" care nu sunt din Bucuresti primesc bani pentru fiecare sedinta la care participa. Cu alte cuvinte, pe langa cazarea gratuita, ei primesc o diurna de deplasare pentru fiecare zi de prezenta la lucrarile Parlamentului, in valoare de 2% din indemnizatia lunara. Asa se face ca, in martie, de pilda, 105 senatori au incasat diurna de deplasare in Bucuresti, a carei valoare lunara s-a situat intre 1.398,8 lei si 2.517,84 lei. In total, a fost vorba de 260.316 lei (echivalentul a aproape 62.000 euro).





La banii pe care ii primesc pentru a veni in Bucuresti se adauga altii, pentru a merge in circumscriptiile in care au fost alesi. Este vorba de o diurna care se acorda pentru parlamentarii care nu domiciliaza in circumscriptia in care au candidat si au fost alesi, dar si pentru cei care se deplaseaza prin circumscriptie in alta localitate decat cea de domiciliu, "in vederea indeplinirii activitatilor legate de desfasurarea mandatului". La acest beneficiu s-au inscris 84 senatori, ei primind in martie intre 559,52 lei si 1.958,32 lei.



Plimbari si convorbiri

Pentru plimbarea senatorilor prin tara s-au mai dus in primele trei luni peste 100.000 euro. De pilda, in luna martie, 101 membri ai Camerei Superioare au decontat pentru transportul intern aproape 180.000 lei (echivalentul a circa 42.000 de euro). Aceasta, in conditiile in care, conform Statutului senatorilor si deputatilor, "alesii" beneficiaza de transport gratuit pe liniile aeriene interne, auto, fluviale si pe calea ferata, cu orice categorie de trenuri de calatori, la clasa I. Totodata, li se pune la dispozitie un autoturism pentru deplasarea in teritoriu.

In ceea ce priveste cheltuielile cu telefonia mobila, campion al Senatului in luna martie este udemeristul Gyorgy Frunda, cu 972,17 lei. Locul secund este ocupat de liderul PNL, Crin Antonescu (600,74 de lei). In luna februarie, cea mai mare suma s-a contabilizat in dreptul convorbirilor liberalului Cornel Popa (1.228,28 lei).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu