marți, 21 iulie 2009

Guvernul Boc, dator vândut la bănci

Romania trebuie salvata!

20 Iul 2009 Serban Buscu
Cotidianul

Văduvit de încasări, bugetul se hrăneşte din împrumuturile la bănci. Multe, scumpe şi, mai ales, pe termen scurt. 4 miliarde euro trebuie rambursate până la sfârşitul anului.

analiză a emisiunilor de titluri de stat lansate de la începutul acestui an arată destul de clar că cea mai mare parte din datoria Ministerului Finanţelor către bănci este construită pe termen scurt (scadenţele la emisiunile de titluri de peste un miliard de lei nu depăşesc de cele mai multe ori trei luni). Pe scurt, din cele 5,5 miliarde datorate până în acest moment băncilor, 4 miliarde trebuie plătite până la finele anului. De la FMI statul a luat până acum doar 5 miliarde de euro. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că mai mulţi oficiali guvernamentali au susţinut încă din luna aprilie că statul va face tot posibilul pentru a obţine împrumuturi pe termen mediu şi lung.
Peste 75% din împrumuturile contractate din luna aprilie până la jumătatea lunii iulie sunt cu scadenţe de până la 6 luni.

Statul român a rulat prin intermediul băncilor locale împrumuturi de peste 11 miliarde de euro din ianuarie şi până la jumătatea lunii iulie. Au fost organizate aproximativ 40 de licitaţii de titluri de stat de la începutul anului. Cele 4 miliarde de euro care trebuie returnate până la finele acestui an sunt echivalentul a aproximativ 3,15% din Produsul Intern Brut estimat pentru 2009, potrivit unor calcule realizate de Cotidianul cu ajutorul datelor Ministerului Finanţelor şi ale Băncii Naţionale. Prin comparaţie, tot deficitul bugetar pentru 2009 va trebui să fie de 4,6%, potrivit acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Menţionăm totuşi că în calculul deficitului bugetar (diferenţa dintre plăţile şi încasările statului) nu se consideră decât dobânzile la credite contractate.

De altfel, statul a devenit de ceva vreme principalul client al băncilor locale. Datele BNR arată că volumul creditelor contractate de stat şi de autorităţile locale de la bănci a crescut cu peste 210% în primele cinci luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2008. Creditul acordat populaţiei şi firmelor a crescut cu doar 15,9% în aceeaşi perioadă, în condiţiile în care la începutul anului înregistra creşteri de 50-60%. Practic, calculat în valută, de la începutul anului, creditul neguvernamental (împrumuturile acordate de bănci firmelor şi populaţiei) a scăzut lună de lună. De aici porneşte şi o discuţie extrem de aprinsă în ceea ce priveşte măsura în care statul opreşte accesul firmelor la banii din bănci. Mai mulţi analişti, dar şi oameni politici consideră că unul dintre factorii care au condus la reducerea activităţii companiilor este tocmai intervenţia masivă a statului pe piaţa bancară. Există însă şi alte opinii.

„Cred că este loc destul şi pentru stat, şi pentru companii. Despre creditarea persoanelor fizice nu cred că se mai pune problema. Este vorba despre percepţia asupra riscului, dar şi despre o problemă de cerere. În condiţiile în care oamenii nu ştiu sigur dacă mâine mai au loc de muncă, nu cred că se gândesc să facă un credit. În ceea ce priveşte firmele, vă spun că sunt bani destui şi pentru ele. În acest moment sunt destule lichidităţi în piaţă şi vor fi şi mai multe pe măsură ce Banca Naţională va mai elibera din rezervele minime“, spune Lucian Anghel, economistul-şef al BCR.

Creşte datoria publică
Datoria publică totală a României a crescut în mai cu 10% faţă de finalul anului trecut, la 120,717 miliarde de lei (28,5 miliarde de euro), reprezentând 22,7% din Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru acest an, arată datele publicate, luni, de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Guvernul estimează în prezent PIB-ul din acest an la 531,3 miliarde de lei, la o contracţie economică de 4%. La sfârşitul anului trecut, datoria publică totală era de 109,75 miliarde de lei şi reprezenta 21,78% din PIB-ul din 2008, potrivit datelor revizuite ale Finanţelor. La 31 mai 2009, aproape două treimi (63,21%) din datoria publică era în lei, 25,74% era denominată în euro, iar 11,05% în alte valute. MFP nu mai prezintă detaliat tipurile de instrumente în care a fost contractată datoria publică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu