vineri, 14 august 2009

Orban i-a înecat în bani pe şefii Dunării de Jos: 100.000 de lei pe lună primă de director

Romania trebuie salvata!

Cotidianul.ro
13 Aug 2009 Doru Cireasa


Şapte directori ai Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, care stăteau cu mâna întinsă la buget, şi-au împărţit anul trecut prime de peste 100.000 de euro. Directorul general şi-a dat primă de un Mercedes.
Conducerea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ Galaţi), instituţie subordonată Ministerului Transporturilor, care are în sarcină întreţinerea sectoruuil navigabil al Dunării, şi-a acordat anul trecut prime în valoare de 481.181 lei, respectiv 114.000 euro, fără a avea vreo aprobare din partea Consiliului de Administraţie al companiei. Primele au fost primite de şapte directori, arată un document realizat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Banii nu au venit din vreun profit uriaş realizat de compania care este subvenţionată an de an de la buget. Potrivit MTI, jumătate din veniturile regiei le-a reprezentat în 2008 subvenţia de la buget.

De departe cel mai scandalos caz este cel al lui Teodor Iulian Gheorghe, fost director general al AFDJ Galaţi în perioada septembrie-decembrie 2008.
Teodor Gheorghe, totodată consilier local PNL, a primit în ultimele trei luni ale anului prime în valoare însumată de 132.000 lei, respectiv 31.000 de euro. Venitul directorului s-a rotunjit în octombrie cu 30.000 de lei, în noiembrie cu 2.000 lei, iar vârful a fost atins în decembrie când, ştiind că vin alegerile, Gheorghe a simţit că şi-ar putea pierde scaunul şi şi-a dat o primă de 100.000 de lei.

Fără a avea vreo aprobare din partea Consiliului de Administraţie al AFDJ Galaţi, Gheorghe a aprobat în decembrie prime pentru şapte directori, printre care şi el, în valoare de 250.000 de lei. Petre Cornelia, director economic al AFDJ Galaţi, a încasat prime în valoare de 107.394 euro. Acesteia i-au urmat directorul de căi navigabile, Florinel Mihalache, care a primit 73.422 de lei, directorul comercial Cristian Şendrea, cu 57.150 de lei, directorul tehnic Radu Rus, cu 52.650 de lei. Melania Vecinu, director de patrimoniu al regiei, a fost mai modestă cu prime de doar 49.372 de lei. Director general până la numirea lui Gheorghe, Ionel Malenda a încasat în 2008 numai 9.193 de lei, faţă de 57.860 de lei în 2007. În total, nivelul primelor primite de şapte-opt directori ai AFDJ a crescut de la 362.758 lei, nivel acordat în 2007, la 481.181 lei anul trecut.

Teodor Gheorghe este un tânăr promiţător. În vârstă de 32 de ani, Gheorghe se află în conducerea locală a PNL Galaţi şi se mândreşte pe site-ul neogen.ro cu o poză în care îşi strânge mâna călduros cu fostul premier Tăriceanu. Faptul că presa l-a atenţionat pe Teodor Gheorghe că funcţia sa de consilier local PNL este incompatibilă cu cele pe care acesta le ocupa anul trecut în diferite consilii de administraţie, pe unde îşi rotunjea veniturile, nu l-a deranjat. Potrivit declaraţiei sale de avere, Gheorghe a câştigat anul trecut 239.000 de lei, adică 56.000 de euro, din salariile de consilier local PNL, de şef de cabinet al fostului secretar de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre, dar şi din indemnizaţiile de şedinţă primite pentru participarea sa la Consiliul de Administraţie al APM Constanţa şi la cel al Şantierului Naval 2 Mai Mangalia.

Dorin Otrocol, noul director general al AFDJ Galaţi, spune că primele au fost acordate pe baza unui raport de premiere făcut de fostul director, pe care figura şi el. “În mod normal, primele trebuiau acordate în anul următor celui care s-a închis financiar doar dacă bilanţul societăţii permitea şi pe baza unei aprobări a Consiliului de Administraţie”, spune Otrocol. Potrivit acestuia, AFDJ a sesizat Poliţia Transporturi şi Curtea de Conturi asupra ilegalităţii. Teodor Gheorghe nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia. Fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban spune că primele sunt normale. “S-au mărit salariile celor de acolo pentru că nu erau conforme cu contractul colectiv de muncă şi nu erau conforme cu legislaţia. Mărirea salariilor a condus şi la mărirea fondului de peremiere”, a declarat Orban.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu