marți, 4 august 2009

Soluţie de criză: Ecaterina Andronescu îşi face amfiteatru de 10 milioane de euro

Romania trebuie salvata!

Cotidianul.ro
03 Aug 2009 Iuliana Gatej

Ministrul Educaţiei şi rectorul autosuspendat al Politehnicii bucureştene, Ecaterina Andronescu, pregăteşte o hotărâre de guvern pentru alocarea de la buget a 10 milioane de euro cu scopul de a construi o aulă universităţii pe care o conduce.
Ministerul Educaţiei a întocmit un proiect de hotărâre de guvern pentru a se aproba “indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii Sală de Conferinţe (AULĂ) la Universitatea Politehnica din Bucureşti”. Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, este de 38 de milioane de lei, calculat la un curs de 4 lei pe euro, adică aproape 10 milioane de euro. În anexa hotărârii, suma alocată are un asterisc, pentru ca în subsolul paginii să se precizeze: “Valoarea este confidenţială şi se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor”. Durata de realizare a investiţiei este de doi ani. Aula va fi construită lângă rectoratul Politehnicii pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, pe o suprafaţă totală desfăşurată de 5.000 de metri pătraţi.
La capitolul privind finanţarea instituţiei se specifică faptul că “se face de la bugetul de stat, din fondurile Ministerului Educaţie, Cercetării şi Inovării şi din alte fonduri legal constituite cu această destinaţie, conform listelor de investiţii aprobate potrivit legii”. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este rectorul Politehnicii bucureştene, actualmente autosuspendat pe perioada mandatului de ministru.

Secretarul de stat care se ocupă de bugetul Ministerului Educaţiei, Mihnea Costoiu, care a fost şi directorul economic al Politehnicii, spune că “această investiţie este prevăzută în Legea bugetului, la capitolul investiţii, deci nu ministrul Educaţiei a decis. Proiectul acela nici nu era obligatoriu să apară, pentru că de-a lungul timpului miniştrii Educaţiei sau ai Finanţelor nu făceau HG-uri pentru a aloca nişte bani pentru investiţii. Guvernul e posibil să nu aloce nici un ban, pentru că universitatea are oricum posibilitatea să-şi facă sală de conferinţe din fonduri proprii”.

Mihnea Costoiu a mai sugerat şi o altă metodă: “La începutul investiţiei se făcea o hotărâre cu indicatorii minimi, sumele minime, apoi la finalul investiţiei se mai făcea o hotărâre pentru completarea sumelor. Noi am decis ca acest proces să fie cât mai transparent. Valoarea este reală, pentru că m-am interesat şi gândiţi-vă că Teatrul Naţional are 1.000 de locuri, iar centrul de conferinţe va avea 1.100. Alte universităţi au şi ele aule. La Iaşi au construit una de 500 de locuri în urmă cu o sută de ani, când aveau 500 de studenţi în total”. În nota de fundamentare a acestui proiect de hotărâre, motivul finanţării este acela că “Universitatea Politehnica din Bucureşti deţine supremaţia în România în ceea ce priveşte numărul de contracte de cercetare şi al sumelor atrase datorită creşterii exponenţiale a numărului de proiecte interne şi internaţionale în ultimii ani. Aceste contracte atrag după sine un număr impresionant de conferinţe, simpozioane, comunicări interne şi internaţionale, cu un număr din ce în ce mai mare de participanţi. În prezent, universitatea nu dispune de o sală sau un ansamblu în care să se desfăşoare acţiuni de mare anvergură. În situaţiile când este necesar să se organizeze colocvii, simpozioane, conferinţe, întâlniri cu studenţii, universitatea este obligată să închirieze spaţii de la diverse instituţii, cu costuri care grevează bugetul universităţii”.

Proiectul de hotărâre a fost postat miercuri seară pe site-ul Ministerului Educaţiei, însă a fost retras intempestiv joi la prânz. Vineri, acelaşi document a apărut şi pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, dar de asemenea a fost retras după câteva ore. Mihnea Costoiu a explicat aceasta prin faptul că documentul nu trebuia postat deloc şi că publicarea sa s-a făcut din greşeala unui funcţionar, întrucât nu trebuia dezvăluită valoarea estimativă a investiţiei. Însă legea achiziţiilor publice chiar obligă autorităţile contractante să facă publice înainte de licitaţie valorile estimate ale contractelor, rezultate din studii de fezabilitate, pe care firmele contractoare nu au voie să le depăşească.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spune că suma de 10 milioane de euro reprezintă valoarea totală a construcţiei. “Depinde dacă ministerul Finanţelor deschide finanţarea. Nici nu se ştie dacă vor primi toată valoarea. Oricum nu se face la mine acasă. Iar anul acesta nici nu ştiu cât o să primească. Voi suna pe domnul Păunică (directorul de buget-finanţe din Ministerul Educaţiei) să-mi spună suma, care cred că este foarte mică", estimează ministrul Educaţiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu