joi, 24 septembrie 2009

Era Băsescu: Torţionarii comunişti şi securişti, condamnaţi la bunăstare pe viaţă

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
23 Sep 2009 Cristian Oprea

Legea lustraţiei şi măsurile cu adevărat reparatorii pentru victimele comunismului au fost marele eşec al mandatului preşedintelui României, Traian Băsescu. Condamnarea crimelor comunismului a rămas doar o declaraţie scrisă a şefului statului român şi un laborios, dar contestat raport al comisiei prezidenţiale. Torţionarii comunişti şi securişti de odinioară zburdă în libertate cu pensii astronomice şi, mai mult, o bună parte a lor, cu afaceri prospere.
Prea puţine dintre recomandările curajoase ale specialiştilor din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste - coordonată de politologul şi profesorul Vladimir Tismăneanu - au fost puse în practică.




Guvernarea atât de mult „visată” de Traian Băsescu - PDL şi PSD - nu s-a obosit să pună în aplicare vreuna dintre aceste recomandări. La PSD e de înţeles: dintotdeauna a fost o opoziţie pentru astfel de măsuri, pe care, în esenţă, le-a considerat ca fiind revanşarde. Puţine câte au fost, măsurile au fost luate pe vremea guvernului Partidului Naţional Liberal, condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Culisele condamnării comunismului

Traian Băsescu a ajuns să înfiinţeze Comisia Tismăneanu după ce la început nici nu voia să audă de condamnarea comunismului.
Când elita intelectuală îi cerea, în România, condamnarea comunismului, era într-o vizită oficială în China comunistă. Întrebat de un ziarist ce părere are despre Apel, preşedintele României a avut, la reşedinţa sa oficială de la Beijing, o ieşire nervoasă: l-a apostrofat serios pe jurnalist, s-a ridicat şi a plecat de la întâlnirea cu presa română. A continuat să-l apostrofeze pe jurnalist şi la bordul aeronavei oficiale, la întoarcerea spre Bucureşti, spunându-i că e nătâng şi apoi nerod.




Indecizia de la început a şefului statului a fost continuată prin inacţiunea guvernării al cărei exponent este însuşi liderul Partidului Democrat Liberal, Emil Boc.



Ce propunea Comisia Tismăneanu şi ce s-a ales de propuneri, în selecţia de mai jos.





Realizat:

• Condamnarea explicită, categorică şi neechivocă a sistemului comunist din România, de la înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989.

• Publicarea raportului pe website-ul Administraţiei Prezidenţiale, după o perioadă de editare, stilizare şi definitivare a capitolelor.

• Pensia foştilor deţinuţi politici şi a urmaşilor direcţi ai acestora să fie considerabil majorată. Foştilor deţinuţi politici să li se acorde cât mai multe gratuităţi: asistenţă medicală, medicamente, transport urban şi interurban, abonamente radio-tv, costul mediu de întreţinere: căldură, energie electrică, gaz metan, apă, salubritate).

• Propunerea de a lua în consideraţie solicitările foştilor deţinuţi politici legate de recunoaşterea publică a tragediei prin care au trecut.

• Majorarea pensiilor acestora prin acordarea unei pensii suplimentare, precum şi a unor indemnizaţii retroactive compensatorii,

acordarea de gratuităţi (asistenţă medicală, medicamente, transport public), acordarea unor indemnizaţii pentru deţinuţii politici care nu sunt pensionari.

• Eliminarea tuturor numelor de foşti comunişti (în măsura în care mai există) pentru nume publice (străzi, localitaţi, instituţii etc).



Parţial:

• Introducerea doar în licee şi numai opţional a manualului crimelor în care sunt studiate efectele dictaturii comuniste.

• Un manual despre regimul comunist în care subiectul represiunii să ocupe un loc important care să fie predat în învăţământul mediu.



Nerealizări:

• Recunoaşterea oficială a caracterului anticomunist al Revoluţiei din decembrie 1989.

• Analiza felului în care birocraţia s-a regrupat şi a exploatat sentimentele antitotalitare pentru a împiedica avansul revoluţiei.

•Recunoaşterea oficială a Proclamaţiei de la Timişoara (din martie 1990), precum şi a manifestaţiei anticomuniste din aprilie-iunie 1990 care a avut loc în Piaţa Universităţii.

• Adoptarea de către Camerele reunite ale Parlamentului a unei declaraţii explicite de condamnare a crimelor comunismului, de regret şi de compasiune faţă de victimele acestora, în spiritul Rezoluţiei nr. 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006.

• Înfiinţarea unei zile comemorative în memoria victimelor represiunii şi terorii comuniste.

• Urgentarea construirii în centrul Capitalei a unui Monument al Victimelor Comunismului.

• Continuarea omagierii victimelor comunismului prin ridicarea de monumente comemorative şi în alte locuri simbolice din ţară, completând seria celor realizate de AFDPR.

• Introducerea în muzeele de istorie din ţară a unor secţiuni referitoare la ororile comunismului.

• Înfiinţarea unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din România.

• Centru de documentare destinat informaţiei publice pentru înţelegerea fenomenului comunist.

• Organizarea unei conferinţe internaţionale pentru condamnarea crimelor comunismului.

• Continuarea emisiunilor de la TVR din ciclul “Memorialul Durerii”, realizate de Lucia Hossu-Longin, cu o programare la ore de maximă audienţă.

• Organizarea unei expoziţii permanente în cadrul Palatului Parlamentului, cu documente ilustrative pentru ideea de poliţie politică.

• Organizarea unui ciclu de conferinţe în marile centre universitare, în care să fie prezentat conţinutul Raportului CPADCR.

• Traducerea Raportului în limbile de circulaţie universală şi publicarea lui.

• Publicarea unor variante prescurtate ale Raportului în română şi în limbi de circulaţie internaţională

• Revizuirea manualelor şcolare şi introducerea în programele de învăţământ a unui curs obligatoriu de studiere a represiunii comuniste.

• Elaborarea în circa un an a unei enciclopedii a comunismului românesc.

• Aprecierea justă a luptei, a opoziţiei şi a rezistenţei unei bune părţi a poporului român faţă de comunism între 1945-1989.

• Declararea crimelor şi abuzurilor regimului comunist - în baza dovezilor existente - ca fiind crime împotriva umanităţii şi, în consecinţă, imprescriptibile juridic.

•Având în vedere criminalitatea şi nelegitimitatea regimului comunist, se impune adoptarea urgentă a legii lustraţiei.

• Desfiinţarea prin lege a condamnărilor emise pe baza unor articole cu caracter politic făcând parte din codurile penale din 1948, 1955 şi 1968 cu modificările ulterioare.

• Anularea pedepselor cu închisoare şi muncă forţată rezultate pe baza Decretului 153/1970 privind “parazitismul social”, “anarhismul” şi orice alt “comportament deviant”.

• Dezavuarea Legii nr. 5 din 6 august 1978 pe baza căreia se putea desface contractul de muncă pentru “abateri de la etica şi echitatea socialistă”.

• Anularea condamnărilor la moarte de tipul celor aplicate aşa-zişilor trădători de ţară, care nu au trădat de fapt România, ci criminalitatea comunismului. De exemplu: Constantin Răuţă - 1973, Ion Mihai Pacepa - 1977, Mircea Răceanu - 1989.

• Recunoaşterea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ilegalităţii măsurilor de internare administrativă în unităţi, colonii şi batalioane de muncă, a domiciliilor obligatorii, a arestărilor fără mandat, a actelor de tortură fizică şi psihică din timpul anchetei şi detenţiei, a arestărilor

colective pe bază de naţionalitate, apartenenţă politică, religioasă sau profesiune, a asasinatelor politice, a tratamentelor psihiatrice cu scop represiv, a discriminărilor pe bază de origine socială, religioasă sau etnică în politica de cadre şi în învăţământ.

• Abrogarea prin lege a prevederilor decretului prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu din 1988 în ceea ce priveşte crimele politice (scoaterea de sub incidenţa acelui decret a infracţiunilor de

natură politică). Acest decret a amnistiat diverse condamnări (de exemplu, infracţiunile soldate cu pedepse sub 10 ani au fost amnistiate, iar pedepsele de peste 10 ani au fost reduse la jumătate). Datorită aplicării acestui decret, securişti şi şefi comunişti care, de pildă, au

torturat sau au ordonat torturarea unor disidenţi nu pot fi acţionaţi în justiţie, deoarece orice vină în afară de omor a fost amnistiată prin acest act normativ. Există opinia că, din punct de vedere legal, aceasta a fost cauza principală pentru care nu s-a putut face “Procesul comunismului”: majoritatea crimelor nu au fost omoruri, ci: tortură, lovituri cauzatoare de moarte, bătăi, privare ilegală de libertate, abuz în serviciu cu vătămarea intereselor persoanei etc., toate “amnistiate”.

• Foştii cetăţeni români exilaţi în perioada comunistă (şi/sau urmaşii lor direcţi) să-şi reprimească drepturile de care au fost privaţi prin abuz (drepturile referitoare la cetăţenie - este vorba în primul rând de scriitorul disident Paul Goma, care nu a renunţat niciodată la

cetăţenia română şi nu are nici un motiv să o solicite acum -, avere, alte drepturi).

• Statul român trebuie să-şi ceară tuturor scuze şi să-i cheme înapoi, pe ei şi/sau pe urmaşii lor.

• Toate nedreptăţile şi nelegiuirile făcute de regimul comunist trebuie reparate prin legi. De exemplu: foştii activişti comunişti de frunte, foştii conducători ai Securităţii, ai Miliţiei şi ai Ministerului de Interne, ai “Justiţiei” comuniste, foştii torţionari să nu poată beneficia de

pensii peste nivelul minim al populaţiei.

• Propunerea de a se interzice drept forme de negaţionism, pedepsibile prin lege, tentativele de apologie a regimului comunist ori a liderilor comunişti.

• Interzicerea afişării în public a simbolurilor şi însemnelor comuniste (steaua roşie, drapelul roşu cu secera şi ciocanul, stema RPR, repectiv RSR) cu excepţia contextului educativ antitotalitar.

• Interzicerea difuzării materialelor de propagandă comunistă (afişe, pliante, cărţi, filme, cântece) cu excepţia contextului educativ antitotalitar.

• Recunoaşterea calităţii de deţinuţi politici a celor arestaţi pentru participarea la manifestaţia

anticomunistă din Piaţa Universităţii.

• Modificarea legislaţiei referitoare la Arhivele Naţionale şi imediata desecretizare a tuturor arhivelor legate de perioada comunistă şi trecerea Arhivelor Naţionale în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

• Legea Arhivelor Naţionale trebuie modificată imediat în ceea ce priveşte termenele de acces la arhivele de interes istoric.

• Este indispensabil ca transferul tuturor arhivelor comunismului de la serviciile secrete sau alţi deţinători la CNSAS sau Arhivele Naţionale să fie însoţit de o anchetă detaliată a tratamentului la care au fost supuse aceste arhive.

• O analiză riguroasă a felului în care serviiciile secrete au tratat moştenirea Securităţii, atât cea internă, cât şi cea externă

• Publicarea pe Internet a inventarelor Arhivelor Naţionale, ale direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, ale Armatei, CNSAS, SRI, SIE, ministerelor Justiţiei, de Interne, Sănătăţii, Învăţământului etc. Sensul acţiunii acestei comisii nu se rezumă la examinarea trecutului. O Românie democratică este una în care accesul la istorie, deci la arhive, este liber şi neîngrădit.

• Cercetătorii trebuie să aibă acces nelimitat la inventarul tuturor arhivelor instituţionale.

• Desecretizarea arhivelor “grupelor operative” (Servicul “K”, după 1956), ca o ultimă şansă de a descoperi din rapoartele securiştilor care supravegheau închisorile locurile secrete unde au fost înmormântaţi numeroşi deţinuţi politici;

• Restituirea arhivelor cultelor religioase confiscate în mod abuziv.

• Retrocedarea arhivelor sioniste capturate de Securitate şi accesul la dosarele personale ale tuturor sioniştilor.

• Imperativul ca organele abilitate să dea publicităţii locurile unde sunt îngropaţi sioniştii care au pierit în anchete şi adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru reînhumarea lor conform datinii evreieşti.

• SRI să descopere şi să predea neîntârziat instituţiilor şi fundaţiei abilitate “Jurnalul” lui Gheorghe Ursu în scopul publicării.

• Desecretizarea acordurilor încheiate între România şi RFG privind plata unor “despăgubiri” şi acordarea unor avantaje economice României în funcţie de numărul de etnici germani lăsaţi

să părăsească România.

• Necesitatea grăbirii transferului documentelor Tribunalelor Militare, ale Direcţiei de evidenţă a Miliţiei, ale Ministerului Justiţiei etc. spre CNSAS şi sporirea numărului de angajaţi din această instituţie pentru a putea gira mai eficient documentele şi punerea lor la dispoziţia publicului.

•Prezentarea adevărului referitor la perioada precomunistă, comunistă şi postcomunistă în manualele şcolare şi cursurile universitare de istorie.

• Sprijinirea studiului aprofundat în institutele şi centrele de cercetare ştiinţifică existente în cadrul statului sau al societăţii civile, în vederea alcătuirii unor lucrări fundamentale de istorie a perioadei comuniste.

• Înfiinţarea unui sistem de 12 burse prezidenţiale acordate anual, pe bază de concurs, unor cercetători (sub 40 de ani) interesaţi de cercetarea diverselor aspecte ale dictaturii comuniste. Bursierii vor lucra în cadrul muzeului, al centrului de documentare şi, pe bază de colaborare, în cadrul IICCR.

Călăul...

Nu poate fi condamnat
Din pricina prevederilor din vechea şi noua lege penală referitoare la prescrierea faptelor.

I.C. , acum în vârstă de 87 de ani, aflat la ora „bilanţului”, a simţit nevoia să se spovedească în faţa istoricilor crimelor comuniste: „Am împuşcat în ceafă cu mâna mea 16 oameni”. Are o pensie de 4.000 de lei noi.
...şi victima

Nu poate primi compensaţii

Elena Ionaşcu nu poate primi nici un fel de compensaţie pentru că tatăl său, Petru Anculia, a fost executat sub ochii ei de comunişti şi răstignit cât încă nu era mort. Cu toate că a suferit pentru că, după execuţia tatălui, mama i-a fost trimisă la muncă forţată la Canal, iar ea a fost internată într-un orfelinat, nu poate primi compensaţii pentru că legea le dă astfel de drepturi doar celor care au fost închişi sau deportaţi.

Opinia specialiştilor şi a cercetătorilor crimelor comuniste

Istoricul Stejărel Olaru, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, a declarat că această instituţie - înfiinţată sub guvernarea Tăriceanu - „a reuşit să concretizeze o parte dintre recomandările Comisiei Tismăneanu fără a considera că Raportul Tismăneanu este un document-cadru pentru acest institut”. Olaru a mai spus că „erau însă recomandări de bun-simţ pentru orice astfel de institut. Pe vremea cât a trăit Constantin Ticu-Dumitrescu l-am sprijinit ca guvernul Tăriceanu să opereze dublarea pensiilor pe care deţinuţii politici le primesc pentru anii de detenţie”. Totodată, după cum a spus Olaru, IICCR a „promovat proiectul de lege pentru abrogarea condamnărilor politice şi a reuşit introducerea studiului - chiar dacă opţional - al manualului despre comunism”.
Pe de altă parte, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al premierului Tăriceanu şi preşedinte al IICCR, istoricul Marius Oprea, membru al Comisiei Tismăneanu, a declarat că „înfiinţarea Comisiei Tismăneanu este un act de politizare a istoriei”. Părerea sa este că „Traian Băsescu putea să şteargă de la realizările mandatului său condamnarea comunismului”. Investigator efectiv al crimelor comuniste - a coordonat exhumarea a 18 partizani anticomunişti din munţi în 2009 -, Oprea descrie preocuparea autorităţilor române pentru aflarea adevărului despre atrocităţile regimului criminal: „Nu au venit să ridice trei cadavre exhumate de noi, cercetătorii istorici, pentru că nu aveau ordin de sus, dar au cheltuit trei miliarde de lei să o caute pe Elodia”. În opinia sa, „foarte mulţi oameni din actuala putere ar face obiectul acestor legi”.
La rândul său, politologul Stelian Tănase, membru al Comisiei Tismăneanu, a explicat că, „deşi raportul a fost prezentat de preşedinte în faţa Parlamentului, societatea românească şi instituţiile statului nu şi l-au însuşit”. În opinia sa, raportul nu a avut o finalitate „din cauză că şeful statului doar a venit şi l-a citit în faţa Parlamentului, dar nu a solicitat şi un vot asupra raportului”.
Un alt membru al comisiei, Radu Filipescu - preşedintele GDS -, a subliniat că „neadoptarea legii lustraţiei este una dintre cele mai mari nerealizări ale partidelor politice din Parlament”. În opinia sa, „responsabilitatea neadoptării acestei legi şi a altor măsuri propuse de comisia noastră le revine partidelor. E clar că PSD are argumentele cunoscute, nu este o surpriză”. Conform aprecierii sale, „o altă mare nerealizare este nerestituirea de către SRI a «Jurnalului» lui Gheorghe Ursu”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu