miercuri, 26 ianuarie 2011

Verestoy Attila, parlamentar UDMR, e mai bogat cu 3.570.000 €

Romania trebuie salvata!

Libertatea.ro
26 Ianuarie 2011 | Articol semnat de Daniel Gorgonaru

Listarea Fondului Proprietatea, ieri, la bursă i-a adus senatorului UDMR un profit de peste 3.570.000 €, după ce acţiunile deţinute la această companie, cumpărate anul trecut de la proprietarii care au primit despăgubiri de la stat, după ce averea le-a fost confiscată de regimul comunist, au crescut foarte mult.

Conform declaraţiei de avere publicate pe site-ul Senatului, Verestoy Attila deţine 41.200.002 acţiuni la acest fond, pe care le-a achiziţionat cu 0,28 de lei pe unitate. Ieri, la bursă, valoarea la care se tranzacţiona o acţiune era de aproximativ 0,65 de lei, ceea ce practic a dublat valoarea portofoliului deţinut de parlamentar. Mai precis, alesul a plătit, anul trecut, 11.536.000 de lei (2,7 milioane de euro) pentru acţiuni care valorează acum 26.780.000 de lei (6,27 milioane de euro), înregistrând un profit de 15.244.000 de lei (3,57 milioane de euro). Fondul Proprietatea a fost înfiinţat de Guvernul României în decembrie 2005, pentru despăgubirea persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate, în mod abuziv, de regimul comunist.

Statul are 38,8% din acţiunile fondului

Astfel, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubirea se face prin acordarea de acţiuni la Fondul Proprietatea. În prezent, principalii acţionari ai fondului sunt Guvernul României (circa 38,8%) şi persoane fizice private (aproximativ 41%). După listarea de la bursă, valoarea celor peste 13 miliarde de acţiuni se ridică la 2,1 miliarde de euro. Cei 5.196 de acţionari persoane fizice care deţin 41% din activele fondului au aflat, ieri, câţi bani au primit pentru proprietăţile confiscate de comunişti, suma medie ridicându-se la 160.000 de euro.

«Un eveniment istoric»

“Listarea Fondului Proprietatea reprezintă cel mai important eveniment din istoria de 15 ani a Bursei de Valori Bucureşti”, a declarat Stere Farmache (foto), preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cu ocazia deschiderii oficiale a şedinţei de tranzacţionare de ieri, când acţiunile fondului au fost scoase pe piaţa bursieră. În portofoliul Fondului Proprietatea se găsesc peste 80 de companii, unele dintre ele fiind deja listate la bursă. Cele mai importante societăţi comerciale la care fondul are acţiuni sunt: OMV Petrom (20%), Transelectrica (13,50%), Transgaz (14,8%) sau Alro Slatina (9,9%).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu