vineri, 18 noiembrie 2011

​Unde iarta Elena Udrea, sanctioneaza ANRMAP. Amenzi de 215.000 lei pentru nereguli grave la licitatiile organizate de Consiliile Judetene Ilfov, Teleorman si Buzau. Consiliul Concurentei a fost sesizat

Romania trebuie salvata!

de Attila Biro HotNews.ro

Joi, 17 noiembrie 2011, 18:27


De cinci luni, Comisia Europeana a blocat fondurile europene pentru Romania dupa ce a descoperit nereguli grave la licitatiile organizate de Consiliile Judetene Ilfov, Buzau, Teleorman si finantate prin Programul Operational Regional, manageriat de ministerul condus de Elena Udrea. In august, Elena Udrea anunta penalizari drastice pentru cele trei autoritati locale. Dupa o luna, ministrul a anuntat ca cele trei autoritati au fost iertate de corectiile financiare pentru ca au dat dovada de buna-credinta. Autoritatea care verifica licitatiile publice sustine ca, in realitate, cele trei autoritati locale au comis grave incalcari ale legislatiei.
• Consiliul Judetean Ilfov condus de Cristache Radulescu PDL a fost amendat cu 90.000 lei de ANRMAP, CJ Teleorman cu suma de 70.000 lei, iar CJ Buzau cu 55.000 lei.
• Pentru CJ Ilfov si Teleorman (presedinte Liviu Dragnea PSD), ANRMAP a sesizat si Consiliul Concurentei, existand suspiciuni ca societatile comerciale au intelegeri anti-concurentiale
• Citeste in text rapoartele integrale ale ANRMAP care constatat neregulile comise de autoritatile locale iertate de corectii financiare de Elena Udrea
• O analiza a Ministerului Afacerilor Europene arata ca cele mai multe nereguli au fost comise in cadrul Programului Operational Regional manageriat de Elena Udrea

Pe 20 iunie 2011, Comisia Europeana a anuntat suspendarea temporara a platilor in valoare de 800 milioane euro in cadrul Programului Operational Regional gestionat de AM POR, institutie din subordinea Ministerului Dezvoltarii. Reprezentantii CE au mentionat ca, in urma unui audit realizat in perioada 28 martie - 1 aprilie 2011, au identificat nereguli la procedurile de achizitii publice din fonduri europene realizate de consiliile judetene Teleorman, Ilfov si Buzau.

Pe 11 august, ministrul Elena Udrea a anuntat ca in urma controalelor proprii la 124 de contracte au fost depistate 39 de contracte cu nereguli si ca s-a dispus o corectie de 180 milioane lei. La CJ Ilfov (PDL - Cristache Radulescu) s-a dispus o corectie de 10 milioane lei. La CJ Teleorman (PSD - Liviu Dragnea) s-a aplicat o corectie de 2,5 milioane lei. In final, la Buzau (Victor Mocanu PSD) s-a aplicat o corectie de 2% dintr-un contract de 30.000 euro.

Cotidianul Gandul a dezvaluit in septembrie ca, in realitate, Ministerul Dezvoltarii a realizat doua runde de control, iar in cadrul primei runde corectiile financiare erau mult mai mari. Spre exemplu, s-a stabilit ca, la Ilfov, Consiliul Judetean ar fi trebuit sa returneze nu mai putin de 10 milioane de euro. Vezi aici lista completa a corectiilor si cum au fost ele diminuate de Ministerul Dezvoltarii.

Pe 28 septembrie, Elena Udrea a explicat public ca ministerul a iertat mai multe Consilii Judetene de corectiile anuntate la inceputul lunii. CJ Ilfov a fost iertat de corectia financiara de 10 milioane de euro, la fel intamplandu-se si in cazul CJ Teleorman. Elena Udrea a explicat ca reprezentantii autoritatilor locale au dat dovada de “buna-credinta”. Vezi aici explicatiile ministrului

Surpriza insa: tot pe 28 septembrie, ANRMAP a anuntat ca CJ Ilfov, Teleorman si Buzau au fost amendate pentru incalcarea legislatiei in domeniul achizitiilor publice, dupa o verificare proprie. Amenzile sunt platite de autoritatile publice din bugetul local. Astfel, CJ Ilfov a fost amendat cu suma de 90.000 lei.



La solicitarea HotNews.ro, ANRMAP a pus la dispozitie rapoartele de control in care sunt detaliate incalcarile comise de cele trei consilii judetene in cadrul procedurilor de achizitii publice.

CJ Ilfov - amenda de 90.000 lei. In raportul intocmit de agentii ANRMAP, s-au constatat mai multe nereguli la procedurile de achizitie. Raportul ANRMAP arata ca CJ Ilfov a atribuit un contract pentru moderizarea unor drumuri, iar in documentele de atribuire autoritatea a mentionat ca valoarea initiala a contractului care este de 207 milioane lei poate fi suplimentata pana la suma de 607 milioane lei.

Controlul ANRMAP a constatat ca CJ Ilfov a atribuit mai multe contracte aditionale prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă, desi aceasta procedura nu era legala in aceste conditii. Agentii ANRMAP sustin ca, in cadrul unei licitatii, CJ Ilfov a introdus si o cerinta restrictiva, ceea ce reprezinta o alta incalcare a legislatiei achizitiilor publice. Potrivit ANRMAP, CJ Ilfov a solicitat companiilor “unul sau mai multe documente, numai în original, emise de bancă cu maxim 3 zile înainte de data limită a depunerii documentelor de calificare”, criteriu restrictiv in opinia autoritatii.

ANRMAP mentioneaza ca in urma controlului a transmis si o sesizare la Consiliul Concurentei deoarece exista suspiciuni asupra modului in care companiile se asociaza in cadrul licitatiilor de la CJ Ilfov. “Având în vedere modul în care operatorii economici s-au asociat pentru a participa cu ofertă comună la procedura de licitaţie restrânsă accelerată susmenţionată la pct. A), prezentul raport de control va fi trimis către Consiliul Concurenţei pentru stabilirea existenţei unor eventuale aspecte ce ar intra sub incidenţa Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată”, se mentioneaza in raport.

Vezi mai jos raportul integral

Raport Judetul Ilfov final_1_



CJ Buzau - amenda de 55.000 lei. Agentii ANRMAP au controlat opt proceduri de achizitie publica realizata in cadrul unui proiect finantat din fondurile europene destinate POR. In urma verificarilor, agentii au constatat ca CJ Buzau a incalcat legislatia si a atribuit contracte unor agenti economici care in procedura de licitatie au propus preturi sub baremul de 85% din valoarea estimata fara a cere lamuriri. De asemenea, ANRMAP a determinat ca CJ Buzau a atribuit un contract prin negociere directa.

Vezi mai jos raportul integral

Raport Judetul Buzau final_1_



CJ Teleorman - amenda de 80 000 lei. ANRMAP a verificat la Teleorman modul de atribuire a contractelor de execuţie de lucrări finanţate prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 2, domeniul de intervenţie 2.1 “Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură”. In urma cotrolului, agentii ANRMAP au constatat ca CJ Teleorman a introdus in documentele licitatiei un criteriu restrictiv. Si in acest caz a fost sesizat Consiliul Concurentei.

„Având în vedere aspectele prezentate la punctele II. 2.1 şi II. 2.2 „Alte informaţii”„lit. d), propunem transmiterea unui exemplar al prezentului raport către Consiliul Concurenţei, în vederea verificării existenţei unor posibile înţelegeri anticoncurenţiale între operatorii economici participanţi la cele două proceduri de atribuire”, se mentioneaza in raport.

Vezi mai jos raportul integral

Raport Judetul Teleorman final_1_


Cele mai multe nereguli - la Ministerul Dezvoltarii. Corectiile financiare dispuse de ministerul condus de Elena Udrea au scazut de la 180 milioane la 50 de milioane, dupa cum arata un document oficial al Ministerului Afacerilor Europene (MAEu). Analiza MAEu arata ca in urma procedurii de reverificare a achizitiilor publice la Ministerul Dezvoltarii au fost determinate cele mai multe nereguli. Din 209 contracte verificate, 78 prezinta nereguli. Amploarea neregulilor pe contractele pe bani europeni din cadrul POR nu a fost insa determinata, deoarece in total exista 2.638 contracte. Ministerul Dezvoltarii sustine ca presa a interpretat tendentios rezultatele prezentate de MAEu.

Ministerul condus de Elena Udrea sustine ca doar la 3% din cele 2.638 de contracte s-au constatat nereguli. Ce a omis sa mentioneze ministerul este ca procentul de 3% este calculat luand in calcul cele 78 de contracte descoperite cu nereguli de MAEu la reverificari, dar in aceasta procedura au fost reverificate doar 209 contracte din totalul de 2.638. Luand in calcul datele oficiale ale MAEu, procentul de contracte cu nereguli de la Ministerul Dezvoltarii este de 37,3%, adica mai bine de o treime. Vezi detalii aici



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu