Octav Fulger, revoluţionar în decembrie ’89: "Am fost arestat ca terorist"

Romania trebuie salvata!
Claudiu Pacearcă 23 Decembrie 2011, Ora 23:30,
Ştiri interne | Libertatea.ro


Octav Fulger, 48 de ani, e un revoluţionar autentic. Demonstrant activ în iureşul evenimentelor din decembrie ’89, ne-a povestit, în exclusivitate, evenimentele care i-au marcat decisiv viaţa. La 22 de ani de la Revoluţie, Octav apare pentru prima dată în presă.


În timpul Revoluţiei din 1989, Octav Fulger a ieşit în stradă, împins de ura de moarte faţă de regimul comunist. “Bunicul meu a fost deportat. Bunica şi fetele ei au fost date afară din casa în care trăiau şi mutate în grajd. Eu am fost exmatriculat de la liceu, pentru că desenasem pe un tablou cu «Tovarăşul». Profesorul de istorie a anunţat Securitatea şi ai mei au fost anchetaţi. Cum să-i iubesc pe comunişti?”, îşi motivează Octav acţiunile din decembrie 1989.

“A fost cel mai înălţător moment din viaţa mea. Nimic nu se compară cu euforia şi cu sentimentul de descătuşare şi de libertate simţit în acele zile. Nu am certificat de revoluţionar şi nici nu vreau. Nu am rămas cu prieteni, doar cu amintiri ”, ne-a spus Octav. “Pe 21 decembrie, când se făcea baricada şi ne-au stropit cu jeturi de apă, o fată a murit în braţele mele vizavi de Spitalul Colţea. Ne ascundeam după un copac, iar ea a fost împuşcată. Îmi amintesc mirosul înecăcios şi înţepător din Piaţa Universităţii, abia puteam să respirăm”.

A făcut parte din primul grup de revoluţionari care au intrat în televiziune şi a transmis primul apel pentru populaţie. Stătea fix între Mircea Dinescu şi Ion Caramitru. În aceeaşi zi şi-a dat seama din nou cât de uşor se putea muri. “Eram în Piaţa Palatului. Pare incredibil, dar soldaţii făceau ce le spuneau civilii. Ei trăgeau acolo unde unui civil i se părea că vede terorişti. Pe urmă, mergeam acolo unde trăseseră soldaţii să vedem dacă e liberă calea. Am intrat în Palat şi un băiat din grup a ieşit la geam să facă semn că etajul e liber. A căzut secerat de gloanţe. Am fugit care cum am apucat. Le-am zis că nu e nimeni acolo şi că tocmai au ucis un civil. M-au reţinut şi m-au dus la Palatul Telefoanelor. Am fost arestat ca terorist. Nu m-am certat cu ei. Aşteptam să văd ce se întâmplă. Aveam în buzunar o scrisoare anticomunistă, pe care voiam să o arunc peste gardul Ambasadei SUA, în care numeam regimul din România unul criminal. Asta m-a salvat. Pe 23 decembrie, scenariul s-a repetat pe Dorobanţi, în casa lui Marin Ceauşescu. Au împuşcat un băiat care ieşise la geam”, şi-a amintit Octav.

În ultimele zile ale Revoluţiei, a ghidat prin oraş mai mulţi fotoreporteri americani. “Cu trecerea anilor, am înţeles că de fapt comuniştii conduceau România din 1945. Au avut peste 40 de ani la dispoziţie să se infiltreze la toate nivelurile, încât nu puteau fi eliminaţi pur şi simplu. Nici acum nu am scăpat. E ca lupul care îşi schimbă blana”, a încheiat bărbatul.