joi, 8 martie 2012

Chioscurile - pagoda au aterizat in parcurile bucurestene. Fiecare exemplar costa 37.000 de euro

Romania trebuie salvata!
de Catiusa Ivanov HotNews.ro

Miercuri, 7 martie 2012, 20:14


Administratia Lacuri Parcuri si Agrement de pe langa Primaria Capitalei a dat aproximativ 600.000 de euro pe 16 chioscuri de doi metri patrati. Achizitia a fost facuta, desi Comisia Tehnica de urbanism de pe langa Primaria Capitalei, forul care avizeaza amplasarea acestora, a catalogat designul chioscurilor drept "oriental" si a cerut regandirea aspectului, pentru cele care vor fi amplasate in parcurile monument istoric: Cismigiu si Herastrau. ALPAB nu a tinut cont de aceasta decizie, iar chioscurile au fost amplasate in toate parcurile aflate in administrarea Primariei Capitalei.


Reprezentantii ALPAB au declarat ca achizitia acestor chioscuri a fost facuta cu acordul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, care a aprobat investitia. "Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, in 2010, achizitionarea de catre ALPAB a 16 chioscuri si amplasarea acestora in parcurile administrate de noi. Prin revizuirea bugetului, la sfarsitul anului, acelasi Consiliu General a hotarat desfasurarea contractului pe anul 2011, prin operatiunea de credit de angajament. Prin Planul Urbanistic Zonal al parcurilor, ALPAB-ului ii este permis sa faciliteze desfasurarea activitatii de comert, iar prin montarea acestor chioscuri, administratia urmareste ca aceasta operatiune sa se faca intr-un mod cat mai civilizat", a raspuns ALBAB la solicitarea HotNews.ro

Chioscurile au fost cumparate anul trecut de la firma Continental, contra sumei de 128.355 lei/bucata, fara TVA, echivalentul a 37.000 de euro. Pentru aceasta achizitie, ALPAB sustine ca a facut licitatie publica.
Firma Continent este detinuta de Constantin Cristian Ionescu, in proportie de 90 la suta si de Ionescu Marieta, in proportie de zece la suta. In mod interesant, pe 11.02.2011, firma Continental isi introduce in statut un nou obiect de activitate "fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice". Potrivit datelor de la Ministerul de Finante, 2009 si 2010, firma avea ca obiect de activitate "activitati de consultanta pentru afaceri si management". In 2009 firma avea un singur angajat si un profit de 48.626 lei. In 2010 profitul s-a ridicat la 286.321.






Chioscul vechi amplasat la intrarea in Cismigiu

Foto: Hotnews
Referitor la aspectul chioscurilor, reprezentantii ALPAB declara: "Designul a fost realizat de aceeasi firma (n.r. Continental), iar studiul pentru aceste chioscuri a fost intocmit de catre ALPAB, in baza unor expertize si documente furnizate de catre mari arhitecti, profesori in cadrul Universitatii de Arhitectura. Datele puse la dispozitie de catre acestia, atesta faptul ca modelul chioscurilor achizitionate de ALPAB reprezinta copia fidela a celor existente in Bucuresti, la inceputul secolului XX. Amplasarea acestor chioscuri istorice in parcurile administrate de catre ALPAB a fost autorizata de Comisia de Urbanism din cadrul Primariei Generale a Municipiului Bucuresti", a raspuns institutia la solicitarea HotNews.ro

In realitate insa, locatiile in care urmau sa fie amplasate aceste chioscuri si aspectul lor a fost discutat la Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei in mai 2011. Intrucat chioscurile fusesera deja cumparate, membrii comisiei au fost de acord cu amplasarea obiectelor in parcurile Floreasca, Izvor, Unirii, Tineretului, Carol si Bordei, mai putin in parcurile Herastrau si Cismigiu, monumente istorice. Pentru ultimile doua locatii Comisia de Urbanism a cerut schimbarea designului. In parcurile Cismigiu si Herastrau, chioscurile au aparut insa in forma initiala. Mai mult, cele doua parcuri fiind monumente istorice, pentru orice interventie asupra lor, este nevoie de avizul Ministerului Culturii. ALPAB spune ca nu are nevoie de acest aviz.

Deocamdata, chioscurile sunt goale. Reprezentantii ALPAB sustin ca in ele se vor vine produse alimentare, flori, carti, vin fiert, floricele,etc.

Ce spun membrii Comisiei de spre amplasarea chioscurilor in parcurile Cismigiu si Herastrau

Dan Marin, arhitect membru in Comisia Tehnica: "Cea mai buna solutie ar fi fost replicarea chioscului istoric existent (inca) la intrarea in Cismigiu, dar "specialistii" Primariei Capitalei au decis altceva. Comisia Tehnica s-a pronuntat impotriva noului model propus si a cerut ca proiectul sa revina. Daca chioscurile s-au executat tot in forma initiala, apreciata de comisie ca fiind total nepotrivita, nu cred ca mai sunt foarte multe de comentat. Pentru mine, nu e o surpriza. Acest caz, ca si altele din trecut, demonstreaza ca avizarea anumitor proiecte in Comisa Tehnica a devenit o pura formalitate, deciziile fiind de fapt luate dinainte. Diferitele directii din Primarie lanseaza licitatii pentru lucrari sau obiecte cu impact arhitectural si/sau urbanistic - de la proiecte de infrastructura la chioscuri si statui -, dar de care directia de urbanism nu stie mare lucru. Dupa ce se incheie contractele, se ajunge pentru avizul de urbanism si la Comisia tehnica, unde orice obiectie - si deseori sunt toate motivele ca ele sa existe - este fie considerata obstructie, blocare a dezvoltarii orasului etc., fie pur si simplu ignorata. De cele mai multe ori, proiectele merg mai departe si, alaturi de initiative similare ale sectoarelor, dau rezultatele penibile pe care le vedem in spatiul public al Bucurestiului de azi.".

Bogdan Bogoescu, membru Comisia Tehnica: "Imi pare rau ca a fost ignorat punctul nostru de vedere. Observatiile au fost facute in sensul de a proteja unul dintre cele mai valoroase locuri din Bucuresti de kitsch-uri si de aparitiile acelea complet discordante. Este inutil sa ne mai manifestam punctul de vedere daca nu se tine cont de el".


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu