joi, 14 mai 2009

Securistul lui Băsescu şi-a urcat fiica pe listele PDL

13 Mai 2009 Diana Lazar, Adriana Dutulescu
Cotidianul

Marin Antonescu, despre care Petre Roman spune că Băsescu îl recomanda ca fiind „superiorul pe linie profesională de la Anvers“, i-a rezervat fiicei sale un loc eligibil la Bruxelles.
13 Mai 2009

Moda fiicelor aspirante la un fotoliu de eurodeputat a prins bine în Partidul Democrat-Liberal. Oana Antonescu, fiica lui Marin Antonescu, ex-consul la Bruxelles şi posesor de certificat de poliţie politică de la CNSAS, se regăseşte pe locul 10, considerat eligibil, pe lista PDL pentru alegerile din 7 iunie. Anonimă pe plan politic, dar cu un CV impresionant, Oana Antonescu îi datorează ascensiunea în partid tatălui şi relaţiei acestuia cu preşedintele Traian Băsescu.

Marin Antonescu, devenit între timp vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi al organizaţiei judeţene a PDL, a declarat pentru Cotidianul că poziţionarea fiicei sale pe lista partidului a fost „matematică pură”, dar nu neagă faptul că numele de familie a ajutat-o să ajungă aici.

„Ea (n.red.-Oana Antonescu) şi-a depus CV-ul la organizaţie şi intenţia de a candida şi a fost votată în unanimitate de colegi.
Publicitate

Eu n-am avut drept de vot pentru că eram în conflict de interese. Dar a fost matematică pură, pentru că s-a decis la centru că filialele în ordinea procentelor obţinute la alegerile trecute au avut dreptul să-şi impună candidaţii. Noi, la Dâmboviţa, l-am susţinut pe locul unu pe domnul Stolojan, dar apoi el a fost propus de centru, aşa că ne-a revenit locul 10, pentru că suntem filiala pe locul şase pe euroregiuni. A mai intenţionat să candideze un coleg, dar şi-a retras candidatura”, povesteşte Antonescu. Acesta susţine că fiica sa a reuşit să-şi convingă colegii de partid s-o susţină, pentru că „a mers cu ei în toate campaniile, s-a implicat şi a mai candidat o dată în 2007, pe locul 25”.

„Oana îşi doreşte să candideze, nu a forţat-o nimeni. Nu ştiu dacă funcţia mea a contat, probabil că da, probabil că nu. Unii pot să creadă că da, dar vă recomand să vă uitaţi pe CV-ul ei ca să vă convingeţi că merită. Legat de faptul că e necunoscută, ea e poate singura necunoscută de pe loc eligibil, că aşa sunt mulţi. Fatalmente se întâmplă aşa, pentru că ajung să fie cunoscuţi doar cei de la centru”, comentează Antonescu.

Întrebat în ce relaţii se mai află cu preşedintele Băsescu, Marin Antonescu spune că nu s-au văzut şi nu au vorbit de mai bine de opt ani. „Pentru mine e deja istorie ce s-a întâmplat acum 30 de ani. Nu am mai avut de ce să-l caut pe domnul preşedinte, dânsul este preşedintele tuturor românilor, nu ne-am mai intersectat”, adaugă Antonescu. În legătură cu candidatura fiicei sale, liderul PDL spune că şeful statului nu a fost informat: „Poate şi-a dat seama după nume că e ea”.

Oana Antonescu a declarat pentru Cotidianul că activitatea din filială a fost singurul atu: „Consider că activitatea mea în judeţul Dâmboviţa a fost cea care i-a convins pe colegii mei să mă voteze. Nu ştiu dacă am fost favorizată sau nu, dar eu zic că, dacă influenţa tatălui meu ar fi contat, ar fi contat şi în 2007, când am candidat la europarlamentare şi nu am prins un loc eligibil. Cred că am ceva de spus şi o să demonstrez asta şi cred că am avut şi o şansă în plus, datorită scorului organizaţiei Dâmboviţa“.

Potrivit volumului „Ascensiunea lui Traian Băsescu”, semnat de istoricul Marius Oprea şi publicat în fragmente în 2008 de „Observator Cultural”, Marin Antonescu „era cel care coordona, ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist care se afla înainte de 1989 cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici”. Antonescu nu a negat niciodată că l-a cunoscut pe Băsescu în acea perioadă, când actualul şef al statului lucra la Navrom. „L-am cunoscut când am avut nişte incidente legate de carnetele unor marinari care plecau pe mare şi până la întoarcere le expira viza. Cel care le-a prelungit vizele, în calitate de consul, eram eu. A venit cu sacoşa de carnete de marinari şi cu tabelul aferent. Eu am spus că vin eu la Anvers. Ne-am dus pe vas, am mâncat o friptură, am pus vizele”, declara Antonescu, citat în volumul lui Marius Oprea. În acelaşi document, Antonescu susţine că Traian Băsescu bănuia că el era securist, pentru că „e băiat deştept şi cred că i-a trecut prin cap”, dar a negat totodată că actualul şef al statului ar fi avut o misiune sub acoperire. „Dacă ar fi avut, eu aş fi ştiut.” După Revoluţie, cei doi au păstrat legătura. Antonescu a devenit prefect de Dâmboviţa în 1993, după scindarea FSN-ului, iar în 1996 s-a înscris în PD la recomandarea lui Băsescu către Petre Roman. Din povestirile fostului premier reiese că actualul şef al statului ar fi spus despre Antonescu că e „superiorul pe linie profesională de la Anvers”. Ulterior, Băsescu a negat sintagma, declarând că „memoria îi joacă feste fostului prim-ministru Roman”.

Oana Antonescu, un CV consistent şi zero avere

Candidata PDL la alegerile europarlamentare se laudă în CV cu o serie de diplome şi certificate obţinute la universităţi de prestigiu din Europa şi, paralel, cu o experienţă vastă care nu i-a adus împliniri materiale. Oana Antonescu are 30 de ani şi a absolvit dreptul la Universitatea Titulescu din Bucureşti, a făcut studii postuniversitare la SNSPA şi Institutul Diplomatic Român, a câştigat o bursă pentru studii europene la Universitatea din Birmingham şi a primit certificate de engleză pentru afaceri de la Universitatea Cambridge. A lucrat ca avocat asociat la două firme de avocatură, a fost consilier la Cancelaria primului-ministru în Cabinetul Tăriceanu I în perioada 2005-2007, iar în prezent este asistent la cabinetul europarlamentarului Rareş Niculescu. Potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul BEC, Oana Antonescu a câştigat anul trecut din activitatea de la cabinetul eurodeputatului 32.000 de euro. Nu are alte venituri, datorii sau proprietăţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu