luni, 6 iulie 2009

Inca o zi de luni, oare Ridzi mai e ministru pana diseara?

Romania trebuie salvata!

Chiar nesimtire curata, cu : "soldat"-bine zis!

Sînt un soldat disciplinat al partidului”, a spus Monica Ridzi  la Ion Cristoiu
Tristă, marcată, defensivă şi la fel de neclară. Aşa a apărut aseară Monica Ridzi la emisiunea de pe Antena 3 a lui Ion Cristoiu.
Întrebată dacă îşi reproşează ceva, a răspuns: “N-am ştiut să comunic”. Peste cîtva timp, realizatorul a revenit: “Şi nu credeţi totuşi că aţi greşit undeva?”. Răspunsul a fost identic: “Comunicarea”.
“Nu-mi asum erorile subordonaţilor”
Asta în privinţa propriei culpe. În rest, după mari eforturi, concretizate în întrebări repetate, Cristoiu a obţinut de la ministru “Mari semne de întrebare în privinţa firmelor şi poate a unor colaboratori ai mei”.


5 oameni noi, 3 vechi
A încercat să acrediteze ideea că a lucrat cu foştii funcţionari din MTS. “Mai mult de jumătate sînt dintre cei vechi”, a declarat ea. Numai că, dintre cei 10 semnatari ai contractelor, 5 sînt noi: Paul Diaconu, Dan Toia, Monica Ridzi, George Păduraru şi Claudia Marinescu.

“Dacă aş fi ştiut că am greşit şi că am făcut ceva ilegal, aş fi plecat. Aşa, voi demisiona doar dacă DNA va începe urmărirea penală”
Monica Ridzi
“Am stat şi m-am gîndit de ce sînt atacată. Miza e în altă parte. Se duce o luptă împotriva tinerilor din politică”, a spus Ridzi. Şi s-a apărat, permanent, invocînd “cariera politică de 12 ani”.
A mai atacat Comisia parlamentară de Anchetă, pe care a caracterizat-o drept “un show politic”. “Poate că lucrurile în contracte au fost intenţionat făcute neclar”, a mai spus ea.
Întrebată de ce a externalizat serviciile, a spus: “Nu aveam capacitatea de a organiza şi statul nu poate plăti avansuri. Nici un cîntăreţ nu se suie pe scenă fără bani înainte”.
“Explicaţie jenantă”
Imediat a venit replica unui cititor avizat: “E jenantă explicaţia, în 2009 termenele de plată au crescut la 60-90 de zile! Iar cei care fac afaceri cu statul primesc banii mai repede şi au siguranţă, nu îşi fac probleme că nu ar recupera banii. Nu e nebun nici un cîntăreţ să ceară avans la stat, ştie că va lua banii”.

“Am crescut în partid”
Alt mesaj primit de la un om din elita marketingului din România în timpul emisiunii: “Ne aşteptam să avem un ministru şi avem o promoteriţă. Dumnezeule!”. Întrebată la final dacă demisionează, Monica Ridzi a spus:
“Sînt un soldat disciplinat, care am crescut în PD-L, am ajuns ministru cu sprijinul partidului şi nu demisionez decît dacă sînt urmărită de DNA”.

Moment în care Ion Cristoiu şi-a strîns sutele de file adunate într-o săptămînă de documentare pentru a analiza “un om la care n-am reuşit să ajung”, după cum a mărturisit el la final. Pentru că Monica Ridzi nu-şi aparţine.



Vai de noi, astia sunt cei pe care ii votam?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu