Tolontan: "Ridzi este incompetentă. Pentru asta nu există recurs"

Romania trebuie salvata!

12 Iul 2009 | Eugen Istodor
Academia Catavencu

Azi, cînd televiziunile toacă evenimentul pînă nu mai înţelegi nimic din el, iar ziarele stau cu mînile încrucişate, nici un presar nu face ceea ce a făcut Tolontan: a creat o Comisie parlamentară. Comisia asta, de obicei gropar, a dat verdict de vinovăţie. Verdictul confirmă investigaţia jurnalistică. Aţi mai văzut aşa ceva vreodată, în România? Adio, Ridzi, dragă! Şi, chiar dacă Băse şi Boc nu-i dau papucii, Ridzi e îngropată politic. Cu dovezi, nimic mai mult.


Meserie şi atît.

Reporter: Cînd ai fost curajos?
Cătălin Tolontan: Ce curaj? E o treabă de meserie, pur şi simplu.
Şi omul care tunde iarba riscă.
Rep.: Cînd ai ezitat?
C.T.: De multe ori. Ori de cîte ori am primit cîte un pont care suna atît de bine şi, de fapt, ne îndrepta pe o pistă falsă. Ezitarea e condiţie esenţială a unei investigaţii jurnalistice. Dacă ai idei preconcepute, ţi-o furi de nu te vezi. Spunea cineva că duşmanul adevărului nu e minciuna, ci mitul. De pildă, mitul că orice ministru fură. Nu ştim asta. Acum ştim doar că Ridzi este incompetentă. Pentru asta nu există recurs.


Comisia, Ridzi. Vîntu. Voiculescu.

Rep.: Cînd a fost Comisia laşă?
C.T.: Cînd unii bărbaţi din comisie, vezi Boureanu, au făcut trimiteri bădărăneşti la colegele lor. "Masculii politicii româneşti cu maniere de sub centură”, cum a scris Andreea Pora în „22”.
Rep.: Cînd a fost cîştigătoare Ridzi?
C.T.: Ohoooo. Tot timpul. Ei cîştigă mereu, se pitesc şi folosesc imunitatea instituţiei.
Rep.: Ridzi e o victimă mică, îl vizezi pe Băsescu, nu-i aşa?
C.T.: Revin la ideea prejudecăţilor. Nu vizăm pe nimeni. Dar da, am primit multe piste care mergeau către EBA. Numai că ştii cum se întîmplă? Sîntem un grup de jurnalişti care au săpat ca-n filmele cu evadaţi şi, cînd s-au trezit la suprafaţă, au văzut că ajunseseră în curtea lui Vîntu şi a lui Voiculescu, nu în cea a lui Băsescu. Mă explic. Cînd îţi dau acest răspuns ştim, şi vom publica în Gazeta Sporturilor în zilele următoare, că această operaţiune redă fidel starea României: un ministru PD-L, consiliat de un om de PR, Ioana Vîrsta, care a avut ani de zile strînse legături cu SOV, îşi cumpără pe bani publici imagine pentru el şi pentru EBA folosind o firmă apropiată afacerilor Voiculescu, firmă care se alege cu o groază de bani. Veţi vedea cifrele. E tare, e paradoxal şi e pe deplin adevărat!

Cum se face?

Rep.: Cum te-ai prins că e un „peşte gras” povestea aceasta?
C.T.: Cînd am văzut că, în contracte, scrie negru pe alb că se cumpără ştiri şi reportaje.
Rep.: Cum de ai transformat-o într-o campanie? Cum de a fost „înghiţită” de o comisie?
C.T.: Publicul a transformat-o într-o campanie. Puşi în faţa probelor, oamenii au zis: „Ahaaa, noi simţeam că aşa se întîmplă, dar uite cu acte şi sume că ni se confirmă senzaţia că trăim într-un stat organizat, dincolo de ideologiile politice, ca să ne fure.
Rep.: Care-i strategia, în condiţiile în care presa termină un subiect în trei zile?
C.T.: Tactica e să foloseşti mulţi oameni. Eu am absorbit prea multă imagine, dar să ştii că sîntem patru care am lucrat pur pe editorial. Alţi zeci pe net. Plus oamenii de la marketing pe promovarea subiectului. Iar strategia e să te comporţi ca şi cum ai fi un copil din clasa a patra care vrea să afle. E uluitor cîte drepturi au românii şi nu ştiu. Dreptul de a avea acces la documentele ministerului, dreptul de a întreba public ceva pe CNA, dreptul de a asista la Comisia parlamentară de anchetă. Credem că asta le-a plăcut oamenilor, dincolo de subiectul Ridzi în sine: să descopere împreună cu GSP căi de aş lua înapoi puterea. Puşi în faţa acestei curiozităţi legitime şi primare, unii mari oameni politici se dovedesc nişte sacouri umplute cu aer. Pentru că ei s-au obişnuit să fie între ei. Staţi niţel, fraţilor, că nu aveţi decît un mandat! Sînteţi custozii puterii noastre, nu proprietarii ei.
Rep.: PDL-ul de ce se teme? PSD-ul de ce se bucură? PNL-ului ce i-a convenit?
C.T.: PDL se teme că Băsescu îl manipulează şi că, la final, preşedintele se va arăta indignat că partidul nu a ştiut să rezolve cazul şi că va încerca să facă din asta combustia sa pentru prezidenţiale. PSD se bucură degeaba dacă nu se reformează interior. PNL a avut ocazia să arate ca un partid de opoziţie.
Rep.: Ai fost manipulat vreodată?
C.T.: În cazul acesta, nu. Pentru că am coroborat mereu informaţiile. Încă ceva. Nu ne-a ajutat nimeni din zona discretă. O tăcere asurzitoare dinspre servicii.


"Neglijenţă în serviciu" şi "delapidare"

Rep.: Care-i diferenţa între „neglijenţă în serviciu” şi „delapidare”? Care-s avantajele unui verdict, care ale celuilalt?
C.T.: Sincer, eu nu cred că Monica Ridzi a luat banii. Nu am găsit nici o legătură între ea şi firme. Dar să mai aşteptăm, cazul s-a răsturnat de cîteva ori. Deci, nu credem că e delapidare.
Rep.: Cînd vei fi mulţumit? E mulţumirea demisiei lui Ridzi-Piţi, ce poate fi mîine, sau a rezolvării cazului, care nu poate fi niciodată?
C.T.: Sînt convins că se va rezolva cazul, în sensul informaţiei complete care va ajunge la oameni. Demisie, demitere, proces, asta e treaba altora.
Rep.: Ai nevoie de un verdict juridic, trecut prin tribunalele de mii de ani justiţie, sau de un moment intermediar, gen Comisia? Care ţi se pare o reuşită? Cînd ai fi mîndru de tine?
C.T.: Sînt mîndru de echipa de la GSP şi de cititori. 140.000 de oameni au citit zilnic despre caz şi au recţionat, vorbim doar despre cei de pe net.


Culoarul parlamentului ca birou

Rep.: De ce un Boureanu disturbator? Cît de zero este?
C.T.: Am fost dezamăgit de Boureanu. Şi nu mă refer doar la replica „domnişorică”, ci la ceea ce oamenii nu puteau vedea: nu l-a interesat să intre în caz, să înţeleagă. Venea, făcea gherillă verbală o oră şi apoi pleca. Spre deosebire de Voinescu, de pildă, căruia, dacă-i strîngi întrebările din stenograme, vei vedea că a vrut să înţeleagă şi că a şi înţeles. De aceea, nici n-o susţine pe Ridzi, altfel decît cu o loialitate moderată faţă de partid.
Rep.: Cum ai putut sta acolo, la Comisie, pe holurile Parlamentului? Ce aşteptai? Cum te simţeai? Cum de nu ai cedat psihic, fizic?
C.T.: Pentru un redactor-şef, care stă toată ziua la birou şi între paginile mereu create de colegii săi, cazul Ridzi e ca o vacanţă de o lună într-o profesie de care munca de zi cu zi te îndepărtează. Da, e foarte obositor, dar face sens.
Rep.: Ce contează cînd eşti, de fapt, singur?
C.T.: Replicile din filme, starea pe care ţi-o dau cărţile. Sînt caraghios, dar am visat, şi s-a întîmplat într-un fel, ca cei de la televiziuni să vină şi să spună „N-am vîndut ştiri”. Aşa cum, la comisia Senatului SUA, au venit producătorii de ţigări şi au spus: „Nu ştim că ar produce dependenţă”. Ştii, e o imagine celebră. Ridică mîna, spun asta şi, peste ani, cînd se dovedeşte că au minţit, toată lumea reia momentul. Au vîndut ştiri, ce naiba, au fost peste 600 în cîteva zile despre 2 Mai, Ridzi şi EBA!


Inima, Diţă

Rep.: Ce sau cine te putea părăsi ca să cedezi şi tu?
C.T.: Inima.
Rep.: De ce nu reuşim noi, ca români, în nimic mare lucru?
C.T.: Constantina Diţă a cîştigat la aproape 40 de ani Maratonul.
Rep.: E iulie, lumea e la mare-munte-străinătate, nu-i pasă de morală.
C.T.: Îi pasă. Cazul Ridzi nu e unul etic. Ţine de incompetenţa şi de sifonarea banului public de către un sistem transpartinic. S-a ajuns la o stare de prerevoltă a electoratului evoluat. „Aşa îţi trebuie că ai rămas pe ideea Băsescu printre ultimii!”, mi-au spus prietenii. Dacă PD-L ar face sondaje ca în State, cu telefoane, ca să măsoare rapid efectul acestui caz, cred că s-ar îngrozi cu adevărat. Dacă se uită pe demografice, vor vedea că pierd felii exact din publicul lor.


"Nu se mai putea aşa. Într-un buletin, avem 5 ştiri din 10 obligatorii!"

Rep.: Cum a lucrat mass-media în favoarea campaniei? Cînd a greşit? Cînd a salvat-o?
C.T.: Am primit zeci de telefoane de la oameni din televiziuni. „Băi, foarte bine. Nu se mai putea aşa. Într-un buletin, avem 5 ştiri din 10 obligatorii!”. Cred că asta e foarte important.
Rep.: Agentul „Criza” te-a ajutat în campania ta? Există criză?
C.T.: Da, ne-a ajutat. Pentru că e logic. A spus-o Dick Morris cînd a venit în România: „Oameni buni, corupţia nu e un concept moral. E felul în care unii vă iau banii şi, în loc să facă spitale şi autostrăzi, îi bagă în conturi. Bunăstarea lor nemeritată reprezintă subdezvoltarea voastră”. În momente de criză, asta se simte mult mai acut.