marți, 29 septembrie 2009

Cum să chemi la licitaţia pentru autostrada Deva-Orăştie doar pe cine vrei

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
28 Sep 2009 Doru Cireasa

Autostrada, scoasă la licitaţie a treia oară în acest an, nu va avea mai mult noroc nici în octombrie, când vor trebui depuse ofertele. Documentaţia licitaţiei, modificată din mers fără explicaţii, a fost contestată de două firme şi există suspiciuni că ar fi favorizate firmele străine.
Prima dată, licitaţia pentru construirea celor 32 de kilometri dintre Deva şi Orăştie a avut loc în 2006, însă a fost anulată. Consultantul, consorţiul DHV Consultants/Athens Development Office din Olanda, selectat după savantele metodologii cerute de către UE care ar trebui să ducă teoretic la selecţia unor firme profesioniste, a întârziat revizuirea proiectului tehnic, necesar potenţialilor constructori pentru întocmirea ofertelor. Licitaţia a fost repornită în iulie 2009, însă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anulat-o schimbând, cu patru zile înainte de termenul de depunere a ofertelor finale, procedura de achiziţie din licitaţie deschisă în licitaţie cu precalificare.
Dacă în forma iniţială depăşirea unei cifre medii de afaceri pe trei ani şi trei contracte importante erau suficiente în principal pentru primirea unei firme la licitaţie, în forma modificată, printre alte condiţii, firmele trebuiau să fi turnat în ultimii ani nu mai puţin de 100.000 de metri cubi de structuri de beton folosiţi la poduri.
Introducerea acestei cerinţe de calificare împiedică prezenţa la licitaţie a oricărei firme româneşti. Patroni ai firmelor autohtone afirmă că volumul cerut este exagerat faţă de necesarul din cazul de faţă, care ar fi “cel mult 20.000 de metri cubi”. “Cantitatea cerută nu s-a turnat în ultimii 40 de ani în întreaga Românie. Este un cerc vicios. Nu intri la licitaţie pentru că nu ai făcut acest volum de lucrări şi nu îl faci pentru că niciodată nu eşti primit pe licitaţie”, spune patronul unei firme autohtone cu cifră de afaceri de sute de milioane de euro.
,,Rezultat al cerinţelor discriminatorii, CNADNR a primit două contestaţii care sunt analizate cu seriozitate”, spune unul dintre şefii companiei. Acesta afirmă că forma aleasă, anume licitaţia cu pe calificare, este bună deoarece limitează numărul ofertelor pe care CNADNR trebuie să le verifice. “Criteriile de calificare sunt însă foarte discutabile şi vor fi reanalizate”, spune oficialul companiei, sub protecţia anonimatului.
Calificarea la licitaţie doar a firmelor străine nu ar fi o garanţie că lucrările ar fi efectuate repede şi bine. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat anterior că unele firme străine, folosindu-se de renumele şi de contractele obţinute în ţările lor de origine, câştigă contracte în România, apoi vin să facă lucrările cu doi oameni şi un laptop, subcontractând mai departe lucrările firmelor româneşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu