joi, 8 octombrie 2009

Şoferul deputatei PD-L Axenie, arestat în Belgia pentru furt

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
07 Oct 2009

Biroul de Investigatii
 
Casa Poporului adăposteşte un regiment de oameni inutili, care halesc bani publici pe pâine şi o ard aiurea în loc să facă legi. Asta ştiam până acum. Mai nou, însă, aici şi-a găsit un acoperiş deasupra capului şi un urmărit internaţional. C-aşa e poporul român, primitor chiar şi cu cei căutaţi de Poliţie. Omul de care vorbim a fost angajat la Parlament de Carmen Axenie, deputat PD-L de Galaţi de la sfîrşitul anului trecut.
Mircea Trifan, adică urmăritul internaţional, a prestat pentru madam Axenie ca şofer pînă prin luna august. De-atunci încoace, el este în vacanţă, fiind închis într-una dintre închisorile belgiene în baza unui mandat internaţional de arestare.
Potrivit surselor noastre, Mircea Trifan a fost arestat la intrarea în Bulgaria. De ce acolo? Pentru că Trifan era în timpul serviciului: conducea maşina care transporta familia Axenie spre Turcia, acolo unde aveau de gînd să-şi petreacă vacanţa. Un amănunt foarte ciudat este faptul că Axenie&Trifan au ieşit liniştiţi din ţară, fără să fie opriţi de poliţiştii noştri de frontieră, susţin sursele noastre. Cînd au ajuns la bulgari, însă, vecinii noştri castraveţari au constatat că Trifan era niţel cam urmărit internaţional şi avea un mandat de aducere de la autorităţile belgiene. Dubios este şi faptul că la Inspectoratul General al Poliţiei Române şi la Poliţia de Frontieră, şoferul de parlamentar nu figura ca fiind căutat de belgieni.
Şoferul infractor e finul deputatei Axenie
Versiunea pedelistei Axenie este puţin diferită. În primul rînd, dumneaei a contrazis faptul că Trifan îi însoţea în concediu în momentul în care a fost arestat. Ea ne-a declarat că şoferul şi-a dat demisia în luna august motivînd că pleacă la muncă în străinătate. N-a văzut nici o problemă la chestia asta, ştiind că Mircică a mai fost plecat la muncă cinstită p-afară. Ulterior, Carmen Axenie aflat şi ea că finul ei (da, Mircea Trifan este finul familiei Axenie) a fost arestat în Belgia. Asta pentru că, atunci cînd a fost ultima oară plecat la muncă, a stat în aceeaşi casă cu un grup acuzat de infracţiuni de furt, comise pe teritoriul belgian. Ea susţine că Trifan avea mandat de aducere de la Poliţia belgiană pentru a depune mărturie în legătură cu membrii acelui grup. Mărinimoasă, pedelista ne-a mai spus că indiferent ce se va întîmpla cu finuţul, ea îi va mai oferi un loc de muncă atunci cînd se va întoarce în ţară. De ce? "Pentru că merită o şansă de reabilitare", ne-a spus ea. Pai, da, cum să nu, merită chiar mai mult. La ce CV internaţional are, sigur se vor bate partidele pentru el să-l facă europarlamentar. A ajuns un cioban ca Gigi acolo, d-apăi un şofer calificat că finul lui Carmen Axenie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu