sâmbătă, 12 decembrie 2009

Hrebenciuc, Vanghelie şi Dan Ioan Popescu, implicaţi în dosarul “Voicu” la DNA

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
11 Dec 2009 Adina Stancu

După ieşirea de la DNA, senatorul Cătălin Voicu a explicat, la Antena 3, că nu are voie să se vadă sau să ia legătura cu Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc şi Dan Ioan Popescu. Lista “interzişilor la vedere” este mai lungă şi trece din spectrul politic în cel al avocaturii. Nici pe consilierul său, Ioan Năstase, dar nici pe avocatul Cezar Bivolaru nu are “liber” să-i contacteze.
Acest fapt confirmă informaţia pe care o deţinem, conform căreia, în cursul săptămânii viitoare, nume grele din ancheta DNA vor fi devoalate. Este clar că personajele cu care Voicu nu are voie să discute trebuie să nu afle de la acesta ce anume a declarat Voicu la DNA, fiind posibil ca cei de pe listă să aibă surpriza de a fi, la rândul lor, învinuiţi. Pentru a nu se pune de acord cu cele declarate de Voicu anchetatorilor.


Conform art. 45 din Codul de procedură penală, privind măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, procurorul poate interzice celui cercetat "să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect".

În comunicatul DNA se arată că "procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Cătălin Voicu, senator, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă".

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorii au stabilit că, în cursul acestui an, Cătălin Voicu ar fi pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare.
Voicu i-a spus lui Vanghelie la telefon că “lucrurile sunt complicate”
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, azi, că l-a sunat pe senatorul PSD Cătălin Voicu, după ieşirea de la DNA, iar acesta i-a transmis că "lucrurile sunt complicate" şi că ar trebui să vorbească mai puţin, pentru a nu cădea suspiciuni şi asupra lui. "L-am sunat după ce a ieşit de acolo şi mi-a zis că o să vorbim la partid. Zice: «E bine să discutăm mai puţin, nu vreau să cadă suspiciuni şi asupra ta, lucrurile sunt complicate»", a spus Vanghelie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu