vineri, 26 martie 2010

Cum să-ţi închiriezi propriul imobil şi să plătească Parlamentul chiria

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Mar 2010

Alexandru Cristorian
 
Deputatul liberal din Bistriţa-Năsăud Ioan Ţintean este la primul mandat, dar, pentru că înainte de asta fost director al Direcţiei de Finanţe Publice la el în judeţ, se poate spune că la primirea mandatului era deja antrenat în inginerii financiare. În caz că doriţi să beneficiaţi de o audienţă din partea alesului, puteţi să-l căutaţi în Bistriţa, cartierul Unirea, la nr. 396, acolo unde are cabinetul parlamentar.




Cu puţin noroc însă, mergînd la adresa respectivă puteţi să nimeriţi exact acasă la deputat, pentru că la aceeaşi adresă îşi are şi domiciliul. Iar dacă odată ajunşi la adresă veţi fi surprinşi că acolo e şi un magazin fero-metal şi un magazin mixt, să nu vă speriaţi, că proprietar al acestora e tot deputatul.
Adică, pe lîngă activitatea parlamentară, Ioan Ţintean are şi o firmă, Meridian SRL, administrată de soţia Raveca, societate care se ocupă cu vînzarea de feronerie printr-un magazin situat exact la aceeaşi adresă, Unirea 396, în Bistriţa, unde îşi are deputatul atît domiciliul, cît şi biroul parlamentar. Or, dacă tot am ajuns la biroul parlamentar, că asta ne interesa pe noi, nu putem să trecem cu vederea faptul că deputatul Ţintean decontează la Parlament în fiecare lună aproximativ 4.000 de lei pentru materiale de întreţinere a biroului parlamentar, cam tot atît pentru plata personalului şi încă vreo 500 de lei lunar pentru chiria cabinetului. Iar cabinetul ăsta pentru care se fac decontările e chiar la el acasă, unde e şi magazinul de fierăraie.




Acum, că la biroul parlamentar e şi un magazin nici n-ar fi atît de grav, dar chiar aşa, să fie şi cabinetul şi magazinul la el acasă şi să-şi mai deconteze singur chiria, din banii Parlamentului, parcă nu se face.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu