duminică, 11 aprilie 2010

Pe lângă afacerea cu Parcul Bordei

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
07 Apr 2010 Cornel Nistorescu

Pe lângă cazul privitor la schimbul Parcului Bordei cu Satul Francez, devenit dosar la DNA şi rămas în nemişcare, pe lângă problemele avute cu Curtea de Conturi şi cu instanţele româneşti pentru cumpărarea unui teren, Adriean Videanu mai are un scandal şi cu Sfântul Petru. În cer, ministrul Economiei e trecut pe lista celor care au tradus biserica .
A dat acesteia (prin Parohia Ciofliceni) pe 99 de ani doar 11.000 de euro (44.000 de lei) pentru un teren pe malul lacului Snagov cu una dintre cele mai frumoase privelişti. Cel frumos şi mai scump loc de pe lac (5.400 mp) a fost obţinut de la Biserica Ortodoxă din Ciofliceni într-o concesiune pe 99 de ani la preţul de 101 euro pe an. Suma a fost achitată pe loc. Aşa că Adriean Videanu şi soţia sa, Mioriţa, sunt, alături de copiii şi nepoţii lor, titularii unui loc de vis. Probabil că asta i-a şi determinat să construiască acolo o casă de proporţiile unui mausoleu.
E vorba de 1.200 metri pătraţi suprafaţă construită.
Ca om de afaceri, Adriean Videanu cunoştea valoarea terenului. Cu 100 de euro pe an nu poţi să închiriezi nici o debara, necum o garsonieră. Dar să iei în concesiune peste o jumătate de hectar în cel mai râvnit loc din preajma Bucureştilor! Nu ştim în ce măsură fostul primar şi actualul ministru este credincios sau nu. Şi totuşi, Videanu şi soţia au scos ochii bisericii din sat cu o sumă mult mai mică decât costul uneia din vacanţele lor petrecute la Cannes (hotel Martinez), în Creta (la Elounda Beach) sau la Saint Moritz, în Elveţia. Au mai plătit nişte bani (circa 150.000 de dolari) pentru ca fostul titular al celor 10.000 de metri să dispară din joc şi la revedere. Adică nu chiar! Merită să citim cu atenţie contractul de concesiune pe chiar prima pagină.

„Având în vedere avizul obţinut de Parohia Ciofliceni de la Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. Arhiepiscopia Bucureştilor sector economic social înregistrat sub numărul 5191-2005.”



Surpriză! Adriean şi Mioriţa Videanu n-au făcut un pârlit de aranjament cu preotul din Ciofliceni. Au primit şi aprobarea Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Arhiepiscopia Bucureştilor. Deci mai-marii Mitropoliei din Muntenia şi Dobrogea ştiau de faptul că Adriean Videanu tocmai prelua în concesiune minunatul teren. Cu alte cuvinte, nu e vorba de o afacere a unui credincios zgârcit. Adriean Videanu era primarul Bucureştilor de mai bine de un an. Preotul din Ciofliceni şi Mitropolia ştiau cu cine stau de vorbă. Adică dau terenul pe un preţ de nimic tocmai primarului Bucureştilor. Sigur, faptul că Videanu era primar nu producea o ieftinire automată a concesiunii. Ba fiind de notorietate că Adriean Videanu se dă şi este un industriaş înstărit (cu ale sale fabrici de marmură cumpărate când era parlamentar, iar protectorul său Traian Băsescu ditamai ministrul), ar fi trebuit să-i spună de la obraz, mai puneţi şi dumneavoastră ceva pentru casa Domnului!
Videanu cetăţeanul şi credinciosul n-a dat. Şi ştia el ce face. Şi feţele bisericeşti de la Mitropolie ştiau şi ele de ce nu-i cer mai mult. Aveau nevoie de sprijinul său la obţinerea aprobărilor necesare amplasării Catedralei Mântuirii Neamului.

Se pare că socoteala lui Videanu şi a înalţilor prelaţi a funcţionat perfect. Industriaşul Videanu şi preafericita sa soţie au scos din pungă nişte mărunţiş şi au pus mâna pe 5.400 de metri necesari Mausoleului Videanu (foto). În ianuarie 2006, Adriean Videanu a înaintat dosarul pentru avize la Primăria Comunei Snagov. În 23 ianuarie 2006, Videanu Adriean şi Videanu Mioriţa au primit certificatul de urbanism pentru ”Locuinţă portar P, locuinţă S+P+E+M, utilitaţi, apărare de mal, amenajare drum de servitute, construcţii provizorii: garaj de barcă”.



Desfăşurarea rapidă a demersurilor birocratice nu trebuie să ne mire. Era vorba de un politician important şi de primarul Bucureştilor. De mirare este altceva. Câteva luni mai târziu, în data de 7 aprilie 2006, ziarele au publicat referiri la şedinţa Consiliului General al Capitalei din data de 6 aprilie: ”Consilierii au aprobat ieri PUZ-ul terenului pe care va fi construită Catedrala Mântuirii Neamului”. ”Vă mulţumim că ne ajutaţi să ridicăm o construcţie de însemnătate aparte pentru Ortodoxie”, spunea atunci Vincenţiu Ploieşteanu.



O simplă lectură a listei de ordonanţe de guvern ne arată că în 2005 ne aflam în momentul unei preocupări speciale pentru clarificarea marelui proiect de Catedrală a Mântuirii Neamului. Guvernul chiar a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG 19/2005) care preciza că finanţarea acestui obiectiv cădea doar pe umerii Patriarhiei şi ai Bisericii Ortodoxe Române.



Cu alte cuvinte, în timp ce negocia pentru terenul de la Ciofliceni, Adriean Videanu discuta cu Patriarhia şi cu aceeaşi mitropolie despre proiectul Catedralei Mântuirii Neamului.



Oare care dintre cele două părţi să fi izbutit să o influenţeze mai tare pe cealaltă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu