marți, 6 aprilie 2010

Românii, pe locul doi în UE în topul celor mai prost plătiţi

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Azi - 12:51 Dan Odagiu


Cel mai mic salariu minim este în Bulgaria, de 123 de euro, iar cel mai mare în Luxemburg, de 1.642 de euro.
Potrivit Eurostat, bulgarii primesc cel mai mic salariu din Uniunea Europeană, de 123 euro, urmaţi de români cu 153 euro, letoni cu 232 euro, lituanieni cu 254 euro şi unguri cu 270 euro. În Turcia, ţară candidată pentru a intra în UE, salariul minim pe economie este de 319 euro. Cel mai mare salariu minim din UE, 1.642 euro, se acordă în Luxemburg, urmată de Irlanda cu 1.462, Belgia cu 1.387 euro, Olanda cu 1.382 euro şi Franţa cu 1.321 euro.
Nici la capitolul salariu mediu românii nu stau mai bine, acesta, în valoare de aproximativ 448 euro, fiind sub salariul minim din ţări precum Portugalia şi Slovenia.
În România, în mediul privat, s-a păstrat în 2010 acelaşi salariu de anul trecut, respectiv 600 de lei, deşi sindicatele au cerut în repetate rânduri majorarea acestuia de la 1 ianuarie, la cel puţin 705 lei.
Reprezentanţii patronilor susţin că salariul minim ar putea creşte la cel mult 650 de lei, de la jumătate anului, şi asta în funcţie de evoluţia economiei.
Pentru angajaţii de la stat, cel mai mic salariu este de 705 lei, ceea ce reprezintă coeficientul minim stabilit prin legea salarizării unitare.
România a mai avut două salarii minime pe economie până în 2007, situaţie în care salariul din privat era mai mare decât salariul minim de la stat, valoarea acestuia fiind stabilită în urma negocierilor dintre sindicate şi patronate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu