vineri, 16 aprilie 2010

Şapte judecători ai Curţii Constituţionale sunt verificaţi de ANI

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Azi - 10:02 Dan Zavaleanu

ANI verifică de trei săptămâni averea şi interesele a şapte din cei nouă judecători ai CCR, mai puţin pe cele ale preşedintelui CCR, Ioan Vida, şi ale judecătorul Nicolae Cochinescu.
Cei şapte judecători ai Curţii Constituţionale sunt Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Valentin Puskas, Petre Lăzăroiu, Tudorel Toader şi Ion Predescu. Verificările au fost demarate în urma unei sesizări, potrivit aceloraşi surse.

Prezent la Realitatea TV, joi seară, şeful ANI, Cătălin Macovei, a lăsat să se înţeleagă că instituţia pe care o conduce ar cerceta judecători de la Curtea Constituţională: “Nu comentez cazurile aflate pe rolul Agenţiei”.

Informaţia apare în condiţiile în care CCR a declarat neconstituţionale, miercuri, mai multe prevederi din Legea de funcţionare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel încât ANI nu mai poate să depoziteze declaraţiile de avere şi de interese, să amendeze persoanele care nu le depun la timp, să ceară confiscarea averilor sau punerea sechestrului pe acestea şi nici nu mai poate sesiza parchetul, în cazul unor neconcordanţe în declaraţii.
În plus, declaraţiile de avere şi de interese nu vor mai fi publice.

Decizia a fost luată în urma unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de avocatul Alice Drăghici, după ce ANI a cerut confiscarea unei părţi din averea clientului său, Şerban Brădişteanu. CCR a decis însă examinarea din oficiu a întregii Legi care stă la baza organizării şi funcţionării Agenţiei de Integritate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu