marți, 29 iunie 2010

Declaraţiile de avere rămân secrete

Romania trebuie salvata!
EVZ.ro
Marţi, 29 Iunie 2010


Declaraţiile de avere rămân secrete
Şedinţa Comisiilor reunite pentru Drepturile Omului (condusă de Gyorgy Frunda) şi cea Juridică au decis astăzi să tranşeze definitiv disputa dintre Parlament şi societatea civilă în privinţa atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Integritate, votând pentru ca:inspectorii ANI să nu mai poată controla averile demnitarilor şi declaraţiile de avere şi de interese să rămână secrete.

Sursa: Codrin PrisecaruNoua variantă a legii ANI transmisă înapoi Parlamentului de către Preşedinte şi votată în sens constructiv recent la Camera Deputaţilor, a fost în urmă cu câteva ore desfiinţată de majoritatea din comisie construită în jurul ideilor antireformiste ale senatorului colegiului Târgu Mureş, judeţul Mureş, Gyorgy Frunda, anunţă un comunicat de presă al Institutului pentru Politici Publice (IPP).

IPP critică atitudinea comisiilor

Institutul pentru Politici Publice critică public atitudinea sfidătoare a membrilor comisiilor reunite conduse de Senatorul Gyorgy Frunda faţă de reprezentanţii corpului diplomatic de la Bucureşti (ambasadori şi consilieri politici ai celor mai importante ţări UE erau prezenţi la dezbateri), ai presei şi ai ONG-urilor dar şi prin negarea dreptului preşedintelui de a retrimite această lege la Parlament.

Votul s-a dat cu acordul reprezentanţilor PNL care declaraseră anterior că sunt pentru publicarea declaraţiilor lor de avere şi de interese, ai UNPR dar şi ai UDMR care au avut declaraţii publice similare. Deşi se afla el însuşi s-ar afla într-un conflict de interese, cel puţin moral, din poziţia de preşedinte de comisie dezbătând un subiect care îl viza direct datorită faptului că averea s-a aflat sub controlul ANI, Senatorul Frunda a reuşit să decidă în doar câteva ore cum să voteze membrii comisiilor în problema procedurilor de verificare a legii ANI.

„În faţa acestei situaţii, facem un apel către liderii partidelor politice parlamentare, Emil Boc (PD-L), Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL), Marko Bela (UDMR), Marian Sârbu (UNPR) să se exprime public cu privire la susţinerea legii ANI aşa cum a venit ea de la Camera Deputaţilor şi respingerea raportului iresponsabil întocmit la şedinţa condusă de senatorul Frunda”, potrivit comunicatului de presă.

Fără aceste modificări, parlamentarii şi partidele acestora se vor face responsabile de sancţiunile de la nivel european pe care le va suporta România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu