marți, 14 septembrie 2010

Dosare de corupţie peste care s-a aşternut praful

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro


Marian Oprişan, George Copos, Radu Mazare, Tudor Chiuariu ori Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy sunt doar câteva nume care au fost de-a lungul timpului subiecte ale marilor cazuri de coruptie. Cotidianul.ro va prezenta câteva astfel de dosare peste care azi s-a aşternut praful.

Peste dosarele fostilor ministrii Zsolt Nagy si Codrut Seres s-a asternut tacerea. Intr-unul dintre ele, procurorii au declarat neinceperea urmaririi penale.


Ministerul Public arata ca procurorii DIICOT au efectuat cercetari fata de fostii ministri ai Comunicatiilor si Economiei, Zsolt Nagy si Codrut Seres, Stamen Stancev - consultant international, Mihai Dorinel Mucea si Mihai Radu Donciu "sub aspectul savarsirii infractiunilor de spionaj si tradare (infractiuni de pericol pentru care legea nu prevede necesitatea obtinerii de catre autori a unor foloase materiale)".



Pe 18 aprilie 2007 s-a dispus trimiterea acestora in judecata, dar anterior emiterii actului de sesizare a instantei de judecata s-a dispus disjungerea cauzei privind pe Seres si Nagy si formarea unui dosar separat, pentru care a fost sesizata comisia competenta sa acorde avizul pentru cercetarea celor doi ministri.

Din acelasi dosar s-a dispus disjungerea cauzei avand ca obiect infractiuni de coruptie savarsite de Donciu, Seres, Nagy si Mucea, in favoarea Directiei Nationale Anticoruptie care, prin rezolutia din data de 15 iulie 2008, a dispus neinceperea urmaririi penale.

In primul dosar se efectueaza cercetari fata de Zsolt Nagy si Seres Ioan Codrut sub aspectul savarsirii infractiunilor de tradare prin transmitere de secrete si constituirea unui grup infractional organizat care actioneaza in mod coordonat in scopul divulgarii secretului economic.



In cel de-al doilea dosar se efectueaza cercetari privind savarsirea infractiunilor de subminare a economiei nationale si sprijinire a unei asociatii infractionale, de catre Seres Ioan Codrut, in cauza fiind dispusa inceperea urmaririi penale fata de mai multe persoane cu rol decizional in cadrul SC Hidroelectrica SA, procurorul general solicitand si in aceasta cauza aviz de cercetare.

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, se afla in procese, unul dintre dosarele penale în care este acuzat de infracțiuni de corupție primind mai multe amanari. Însă așa cum se întâmplă în ultimii doi ani, noul termen a însemnat doar anunțul unei noi amânări al acestui dosar, din cauza unei lipse de proceduri.Procesul a început în decembrie 2008, după ce edilul a fost acuzat de luare de mită pentru construirea ansamblului rezidențial Athos, în spatele căruia se aflau oamenii de afaceri Yilmaz Oguz și Liliana Filip.

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş a dat naştere Dosarului de corupţie „Caltaboşul", după ce a fost filmat, în 2007 pe o terasă în zona Pieţei Dorobanţi când primea de la Ioan Avram Mureşan un plic în care procurorii susţineau că erau 15.000 de euro.

Dosarul lui Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, bate de 4 ani pasul pe loc. A fost plimbat şi tergiversat în urma unor decizii judecătoreşti greşite. Convins că va fi achitat, chiar şi Oprişan este exasperat că magistraţii îl poartă de atâţia ani pe drumuri în loc să-i dea o sentinţă.

Nu se mai stie nimic nici despre dosarul lui Chiauriu.Au fost lansate acuzaţii potrvit cărora fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, este cercetat de DNA pentru o asociere ilegala a Postei Romane, pe baza unui ansamblu imobiliar, care s-a facut fara licitatie publica.

Se afirma că acel ansamblu avea calitatea de proprietate publica a statului si nu putea intra in asocieri patrimoniale. In plus, Gusa a spus ca acel ansamblu, situat in Calea Victoriei, a fost subevaluat de circa douazeci de ori.


Presedintele Traian Băsescu l-a atacat pe Tudor Chiuariu: "Nu confundati puterea cu obraznicia. E un tanar mafiot obraznic. Asta este ministrul Justitiei din Romania. Nu este unul care da lovituri la banci, ci serveste clientela. Fenechiu l-a pus ministru, ca Tariceanu nu ar fi numit un astfel de ministru, daca era dezlegat."

"Raportul CSM a fost facut sa iasa in presa, partea care viza sectia a II-a a lui Tulus a iesit pe filiera oameni de afaceri - ministrul- patroni de ziar si a unei televiziuni de nisa. Eu am apreciat activitatea lui Tulus dupa raportul CSM-ului. Trebuie sa-i spunem sa plece acestui ministru al Justitiei."

Preşedintele Consiliului judeţean Vrancea, Marian Oprişan, este judecat, din iunie 2006, alături de membrii unei comisii de licitaţie numite de el, pentru un prejudiciu de aproape 2 milioane de euro. Comisia de licitaţie ar fi atribuit ilegal contracte pentru pietruirea unor drumuri comunale firmelor de casă ale baronului, susţine DNA. Oprişan ar fi folosit ilegal bani publici de la Consiliul Judeţean Vrancea şi de la Guvern pentru a cumpăra Complexul turistic Căprioara şi pentru a finanţa acţiuni de protocol la hotelul Rucăr din Soveja şi Hanul dintre Vii din Câmpineanca.

Procesul fostului vicepremier George Copos este dat drept exemplu negativ de tergiversare. În anexele tehnice ale rapoartelor pe justiţie din ultimii doi ani, experţii comisiei arată negru pe alb că, deşi procesul lui Copos a început acum 4 ani, judecătorii nu au pronunţat nici până acum o sentinţă.



Publicat Luni, 13 septembrie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu