miercuri, 18 noiembrie 2009

Aici sunt banii dumneavoastră!

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
17 Noi 2009 Marian Ghiteanu

O decizie a lui Traian Băsescu i-a costat pe contribuabilii români 15.354.686 de dolari. Această sumă este egală cu 85.597 de salarii minime pe economie pe o lună. Mai mult, din cauza deciziei lui Băsescu, finalizarea Autostrăzii Soarelui, A2, a fost întârziată cu câţiva ani.
O semnătură a lui Traian Băsescu i-a costat pe contribuabilii români 46 de milioane de lei noi. În urmă cu doi ani, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (CACI) a decis că statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), este bun de plată după ce, în 1997, la solicitarea ministrului Transporturilor de atunci, Traian Băsescu, conducerea Administraţiei Naţionale a Drumurilor - ulterior transformată în CNADNR - a dispus suspendarea construirii tronsonului Bucureşti-Fundulea al Autostrăzii Soarelui. Antreprenorul contractor, Romstrade SRL, un consorţiu format din două firme - Italstrade şi Centrala de Construcţii Căi Ferate (CCCF), a încheiat contractul de execuţie la sfârşitul lui 1990 pentru executarea primului tronson al Autostrăzii Soarelui, documentele fiind semnate, din partea statului român, de către actualul şef al statului, Traian Băsescu, în calitatea lui de atunci, de ministru al Transporturilor.
Afacerea, de la bun început, a fost cu cântec. Finanţarea lucrărilor s-a făcut exclusiv în lei, firma constructoare fiind pusă în situaţia de a încheia o serie de contracte de barter pentru a obţine valuta indispensabilă achiziţionării utilajelor şi materialelor necesare. „Aşa a vrut Băsescu!“ - ne povesteşte unul dintre foştii directori ai companiei Romstrade. „A fost o nebunie. Făceam comerţ cu fier-beton, cu ciment, cu orice produs care se putea achiziţiona pe piaţa românească. Asta ca să putem achita contravaloarea utilajelor care în România nu erau disponibile la acea vreme“, îşi aduce aminte constructorul.Înjurături în loc de baniÎn 1997, Ministerul Transporturilor, condus din nou de Traian Băsescu, brusc, fără vreo explicaţie, a tăiat finanţarea lucrărilor, lăsând firma cu o gaură imensă. În urma întreruperii lucrărilor, zeci de utilaje nou-nouţe staţionau pe câmp fără să fie utilizate, sute de muncitori erau plătiţi câteva luni fără să producă. Gestul inexplicabil al fostului ministru Băsescu a dus la plata unor sume uriaşe reprezentând despăgubiri către constructor. În prima etapă, Ministerul Transporturilor a solicitat suspendarea lucrărilor pe o perioadă de câteva luni. Ulterior, printr-un act adiţional, în septembrie 1998, s-a trecut la rezilierea convenţională a contractului din 1990, cu condiţia ca angajatorul, adică Ministerul Transporturilor, să plătească despăgubiri de 12.605.000 de dolari. Conform actului prin care a fost reziliat contractul, statul român urma să achite toate datoriile până la sfârşitul lui 1998.Din acest moment, pentru administratorii Romstrade au urmat o serie de întâlniri cu Traian Băsescu şi conducerea CNADNR pentru recuperarea pagubelor. Foştii administratori îşi aduc aminte că la aceste întâlniri erau apostrofaţi şi chiar înjuraţi de fostul ministru. Mai mult, cât timp a fost la cârma ministerului, Băsescu a refuzat categoric să le achite celor de la Romstrade despăgubirile pentru care semnase chiar el.A urmat un proces lung, iar în 2007, Romstrade a câştigat litigiul. Astfel, în sentinţa arbitrală nr. 153 din 27 iunie 2007, Tribunalul arbitral a decis obligarea CNADNR la plata a 12.605.000 de dolari plus TVA (2.394.950 de dolari) reprezentând costurile rezilierii contractului, la care s-au adăugat 1.765.881 de dolari dobândă. În afară de aceste sume, compania de drumuri a fost obligată să achite 983.805 dolari, reprezentând soldul şi dobânda aferentă a unei facturi din 1998, respectiv 619.268 de lei noi cu titlu de cheltuieli arbitrale şi onorariul avocatului. În total, decizia lui Traian Băsescu de acum zece ani a costat contribuabilul român 45.603.417 de lei. La această sumă se adaugă şi cei 619.268 de lei cheltuieli cu judecata, şi astfel paguba se ridică la 46.222.685 de lei noi. Această sumă este egală cu 85.597 de salarii minime pe economie pe o lună.Băsescu fusese avertizat să nu rezilieze contractulLudovic Orban, ministrul Transporturilor la vremea deciziei CACI, a precizat că Traian Băsescu a fost avertizat în 1997 de directorul AND că aceasta va trebui să plătească un prejudiciu de peste 12 milioane de dolari. Conducerea CNADNR a fost nevoită să stabilească un calendar de eşalonare a datoriilor, pentru că în momentul pronunţării deciziei nu dispunea de cele 46 de milioane de lei. În urma negocierilor, suma a fost plătită în rate timp de şase luni. Mihai Grecu, directorul în 2007 al CNADNR, declara că „avem de plătit 46 de milioane de lei pentru un contract reziliat de Traian Băsescu, iar banii vor fi suportaţi din bugetul companiei. Cu aceşti bani am fi putut construi între cinci şi zece kilometri de autostradă“.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu