miercuri, 25 noiembrie 2009

Cît a costat şi de ce a fost ilegal afişajul electoral al primilor patru candidaţi

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
24 Nov 2009

Mircea Toma
 
Aflarea scorului fraudei electorale nu este o sarcina uşoară pentru cine şi-ar propune să investigheze sistematic fenomenul. Nu există în România nici o instituţie care să dispună în acelaşi timp de capacitatea şi de credibilitatea unei întreprinderi de asemenea proporţii. Ministerul de Interne stă binişor la resurse, dar este condus de un membru de partid interesat electoral; Biroul Electoral Central poate înregistra doar ceea ce i se raportează; organizaţiile neguvernamentale au resurse pentru monitorizări parcelare iar, sub aspectul credibilităţii, o mare parte dintre acestea apar meteoric doar pentru a eroda credibilitatea celor care au reuşit, de-a lungul anilor, să atingă un nivel considerabil de încredere.
Vestea bună ar fi că există instrumente metodologice care permit estimări ale situaţiei în ansamblul ei. Singura problemă este că asemenea argumente, fundamentate statistic, nu au valoare juridică.
Pornind de la ideea că nu trebuie să mănânci tot porcul ca să faci trichineloză,

Asociaţia Pro Democraţia (APD) a monitorizat un eşantion din campania electorală afişată în stradă. Mai exact, ceea ce publicitarii numesc "outdoor": bannere, mash-uri şi alte obiecte destinate să ne zâmbească cu meclele candidaţilor. Au ales un număr de 12 oraşe, plus cele şase sectoare ale Bucureştiului. Monitorizarea publicităţii de acest gen permite estimarea chetuielilor de campanie ale partidelor şi măsura în care sumele tocate în campanie se încadrează în volumul plafonat de lege.


Careul de graşi în cont
1. Prima mare constatare este că nu toţi candidaţii şi-au permis outdoor: în 99,82% din afişajul stradal monitorizat – 2.830 de panouri, afişe etc. - ne privesc doar Crin Antonescu, Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Sorin Oprescu.
Băse a cîştigat detaşat la afişat



2. La competiţia stradală, în primul tur, marele câştigător este Traian Băsescu cu 42,23% din totalul afişajului; locul doi, normal, este ocupat de Mircea Geoană cu 28,83%, iar Crin Antonescu şi Sorin Oprescu urmează cu 14,84% şi, respectiv, 13,92%.
Referendum şi referendume
3. Pentru acurateţe, numărul total al panourilor în care apare Traian Băsescu trebuie să fie împărţit la doi, pentru că aproximativ 50% dintre panouri au fost dedicate aşa zisului referendum ("De ce le e frică nu scapă")

Geoană, cîştigător cu 34%



4. APD a estimat cheltuielile făcute de candidaţi - incluzînd costurile de imprimare şi chiria pentru expunere. Suma totală, pentru toate cele 2.830 de panouri afişe etc. este estimată la nivelul de 744.000 euro. La nivelul fiecărui candidat, procentul cheltuielilor a fost distribuit cam aşa: Crin Antonescu - 28%; Traian Băsescu - 28%; Mircea Geoană: 34%; Sorin Oprescu - 10%
Toate afişele electorale sînt ilegale



5. Din punctul de vedere al respectării legilor, toţi candidaţii sunt nesimţiţi. Legea 334/2006 privind finanţarea partidelor prevede, la articolul 29, aliniatele a şi b, obligativitatea de a înscrie pe materialele de propagandă identităţile agentului economic care le-a tipărit şi partidul sau alianţa care le-a comandat. Niciuna dintre informaţiile prevăzute de lege nu se regăseşte pe materialele monitorizate. Conform legii, fapta este considerată a fi contravenţie şi ar trebui să fie amendată cu 5.000 – 25.000 de lei. Legea este, însă, isteţ concepută pentru că nu prevede dacă amenda se aplică pentru fiecare afiş/banner etc. aflat în afara legii sau pentru toate la un loc.
Din această evaluare se poate considera că toţi cei patru candidaţi sunt dispuşi să încalce legea cu scopuri electorale. Constatarea nu este o surpriză, monitorizările făcute de APD privind fondurile cheltuite în campanii electorale anterioare au demonstrat depăşiri importante ale plafoanelor legale. Niciodată sesizările nu au produs efecte. Aşteptăm excepţia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu