duminică, 6 decembrie 2009

sa ii mai iertam lui Basescu?DEZAMAGIRE. Minciunile unui presedinte pe care nu il mai

Romania trebuie salvata!
ZiarulRing.ro
Alexandru David 03.12.2009

În campania electorală pentru Primăria Capitalei, în cea pentru prezidenţiale din 2005, în campania actuală şi între campanii, Traian Băsescu şi-a acuzat în mod obsesiv adversarii politici de minciună. După cinci ani de mandat, eu, unul dintre milioanele de români care l-au votat cu încredere pe actualul preşedinte, am redactat un bilanţ al minciunilor sale: a declarat răspicat că va demisiona la cinci minute după ce va fi suspendat de parlament, a spus că va fi preşedintele a 22 milioane de români, că se va lupta cu oligarhii, că va stârpi corupţia, că va aduce acte pentru casa fiicei mai mare, ba chiar că se va lăsa de fumat etc. Din păcate, la un moment dat, am crezut că se va ţine de cuvânt...

„Am avut un mandat cu realizări şi neîmpliniri, cu greşeli, dar niciodată greşelile nu au fost intenţionate - au fost pur şi simplu greşeli omeneşti”, a declarat Traian Băsescu în confruntarea televizată cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Greşeli omeneşti facem cu toţii, fie că suntem muncitori necalificaţi ori preşedinţi de stat. Dar fiecare plătim pentru greşelile noastre, şi, de cele mai multe ori, ne rugăm la Dumnezeu şi iertăm greşelile semenilor noştri. Însă când ele se repetă frecvent, când sunt zilnic minţit cu neruşinare fie de la pupitrul de la Cotroceni, fie abia scăldat într-o baie de mulţime, atunci îmi vine să-mi iau lumea în cap şi să mă tot duc. Traian Băsescu m-a minţit în mod repetat şi, sincer, nu mai am puterea de a uita şi ierta.
Nu trăim bine!


Nu vreau să scriu despre faptul că „Să trăiţi bine!” este o minciună. Nici despre ţepe nu scriu, chiar dacă Traian Băsescu a tras în ţeapă 22 milioane de români. Vreau să fiu obiectiv, cu declaraţiile pe masă, cum se zice.

Probabil cea mai mare minciună a lui Traian Băsescu este promisiunea demisiei la cinci minute dacă va fi suspendat. A fost suspendat şi a dat la întors una dintre cele mai simple şi ireductibile promisiuni făcute unei întregi naţiuni. MINCIUNĂ.

A promis românilor că din trei în trei luni se va urca pe scenă la Universitate pentru Raportul de ţară. Nu a făcut-o. MINCIUNĂ.

A spus că nu va face niciodată coaliţie cu PSD. După alegerile de anul trecut, am avut guvern PDL-PSD. MINCIUNĂ.

A promis că se va lupta cu sistemul ticăloşit, corupţia şi oligarhii. Sistemul este ticăloşit. Corupţia există. Oligarhii prosperă. MINCIUNĂ.

O familie fericită

A spus că va da publicităţii actele prin care se va dovedi că fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, deţinea 800.000 de euro pentru a-şi cumpăra casa din Băneasa. Nici acum presa nu a văzut vreun document care să ateste îmbogăţirea prin „vânzări succesive”. MINCIUNĂ.

Pus în faţa dovezilor incontestabile, Traian Băsescu a recunoscut că, în calitate de primar al Capitalei, şi-a atribuit abuziv casa din Mihăileanu şi a promis că o va restitui. Pe 17 februarie 2005, într-o emisiune televizată, Traian Băsescu a declarat că nu o va mai restitui. În decembrie 2009, în casa din strada Mihăileanu nr. 2 locuieşte tot familia Băsescu. MINCIUNĂ.


A declarat că fiica cea mică a absolvit o facultate în America. MINCIUNĂ. Elena Băsescu a fost doar câteva luni la un schimb de experienţă în America, după cum însăşi recunoaşte: "Tatăl meu nu a minţit. (...) Tatăl meu nu a specificat că am făcut ultimul an de studii în America", a declarat Elena Băsescu. Europarlamentarul a absolvit Universitatea Româno-Americană.


Minciuni, minciuni, minciuni...


A declarat răspicat că alegerile din 2004 au fost fraudate, ba chiar a cerut şi arestarea celor implicaţi în procesul electoral, şi a promis că vinovaţii vor ajunge după gratii. Până la primul tur de scrutin de anul acesta, pe 22 noiembrie, niciun român nu a fost arestat şi nici judecat pentru infracţiuni vizând fraudarea alegerilor. MINCIUNĂ.


Traian Băsescu a promis alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. MINCIUNĂ. Nici în prezent profesorii nu primesc majorarea de 50% votată de parlament şi aprobată de preşedinte, iar Educaţia nu dispune decât de un 5,2% din PIB.

A promis că nu vom mai avea nevoie de vize pentru America. Avem nevoie. A declarat că va discuta personal cazul Teo Peter cu oficialii americani. A minţit.

A promis că va eradica nepotismele şi numirile pe pile. Acum două zile, Traian Băsescu a recunoscut că l-a numit pe Claudiu Săftoiu şef la SIE pentru a-i satisface un capriciu fostei sale consiliere Adriana Săftoiu. MINCIUNĂ.

Atacă obsesiv mogulii de presă, dar nu spune nici pâs despre George Păunescu, patronul postului B1TV. MINCIUNĂ prin omisiune.

Alte minciuni...

A promis că va poziţiona România pe axa Bucureşti-Londra-Washington. Remarca nu a adus decât iritare pe plan internaţional şi răcirea relaţiilor cu partenerii tradiţionali.

A spus că Petre Roman este cel mai bun politician din România. Asta nu l-a împiedicat să îl mazilească de la şefia PD.
A declarat că România nu va avea de suferit de pe urma crizei, apoi a spus că nu se luptă cu criza.

A promis bucureştenilor că va sta cel puţin două mandate la primărie pentru a face tot ce a promis. MINCIUNĂ.
A declarat că va demisiona de la şefia PD dacă partidul nu va lua peste 20% din voturi. În acel an, democraţii au obţinut 14%. MINCIUNĂ.


Şi mai multe minciuni...
A declarat că împrumutul de la FMI este o „centură de siguranţă”, care să îmbuneze partenerii străini. Acum, afirmă că fără acest împrumut nu mai putem plăti pensii şi salarii, şi cere guvernului să se împrumute, la dobândă dublă, de la bănci. MINCIUNĂ.
A promis că se va lăsa de fumat dacă vor creşte accizele la ţigări. Preşedintele fumează, în continuare, câte două-trei pachete pe zi. MINCIUNĂ.

A spus că nu a lovit niciodată un copil. Filmuleţul de la Ploieşti, din 2004, arată altceva. MINCIUNĂ.
A promis că, dacă nu va ieşi preşedinte, va pleca pe mare. Să îl credem?
Mâine, verdictul specialiştilor
În ediţia de mâine, specialişti chestionaţi de „ring" pe tema posibilei mitomanii a lui Traian Băsescu, dar şi de ce 32% din români îi iartă minciunile vor oferi explicaţii ştiinţifice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu